Tratamente pentru un par frumos

Pentru că am făcut anul trecut un curs de coafură, m-am hotărât să postez trei tratamente pentru păr, pe care oricine le poate face acasă.

 

Tratamentul cu ceai de mentă pentru păr:

 

Personal, ador ceaiul de mentă. Iarna cât este fierbinte ne scapă de dureri de cap sau de stomac, iar vara băut rece îți răcorește sufletul.

Are un efect la fel de răcoritor și pentru păr. Ceaiul de mentă acționează asupra scalpului, dar și asupra firului de păr. Într-o jumătate de litru de apă fierbinte se pun 2 linguri de mentă – echivalent trei sau patru pliculețe de ceai – și se lasă acoperit cu un prosop timp de 10 minute. Se strecoară, se lasă la răcit și se clătește părul cu el.
Pentru părul gras, ceaiul de plante uscate pus peste șamponul cu care vă spălați, îi va spori rezistența și îl va face scăpa de aspectul gras. Într-o jumătate de cană de apă se pune un plic de ceai de plante.

 

Tonic pentru păr:

Că tot vine vara și este vremea salatelor, cu siguranță aveți prin casă oțet de mere.

O lingură, amestecată cu o linguriță de sare într-un pahar cu apă. Se aplică de două ori pe săptămână această combinație, se lasă să acționeze 30 de minte apoi se clătește cu apă rece (destul de rece cât vă permite scalpul). La final se perie ușor și se masează scalpul 5 minute după.

 

Tratamentul cu ulei de ricin pentru păr: 

 

Personal, favoritul meu, pentru că l-am încercat. Este facultativ dacă vă spălați sau nu părul înainte de aplicare.
Uleiul de ricin se încălzește, nici prea mult, nici prea puțin, cât să fie suportabil la aplicare atât pentru scalp, cât și pentru degete.

Se despart șuvițele de păr și se aplică uleiul cu o bucată de vată mai ales acolo unde este deteriorat. Când pe întreg capul fiecare fir de păr a fost îmbibat cu ulei de ricin, se execută o ușoară masare a pielii capului și părului.

Se înmoaie un prosop odată sau de mai multe ori în apă fierbinte, apoi se stoarce și se leagă părul cu el.
Se ține părul sub prosop timp de 15 minute, apoi la final se spală.

Putem folosi și ulei de Avocado, cel mai des recomandat împotriva căderii părului datorită conținutului de vitamina E. Puternic nutritiv, ajută părul degradat așa că este indicat pentru cei care au nevoie de un tratament capilar.

Cel mai important lucru însă este, spun specialiștii: dieta, eu aș spune mai puțin sofisticat, ceea ce mâncăm. Multe fructe și legume, în special cele de sezon, care sunt ieftine de obicei, și esențial este să ne simțim bine în propria piele.

Comments

comments

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.