Alina Roșca

Cartea despre Alina Roșca am primit-o mai demult de la unchiul meu, a fost o lansare locală din păcate, și aceasta posibilă datorită unor oameni ce încearcă să ducă mai departe ceea ce e frumos, dar ca de obicei, dat uitării prea repede.
Alina Roșca a fost elevă a Liceului de Artă din Craiova, debutează la sala Cromatic, cu o expoziție în grup. Apoi primește numeroase premii la concursuri de specialitate.
În 1980 este admisă la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, secția grafică. Debutează la salonul republican de grafică București, Dalles.
Urmează apoi expoziții numeroase, în țară la Brașov, Suceava,Baia-Mare, dar și în străinătate . Este invitată în localitatea Prinsenbeck, Olanda, la expoziția cu tema ”Femeia și arta sa”, lucrările îi sunt expuse și la Clermont-Ferand, dar participă cu lucrări și în țări precum Bulgaria,Iugoslavia sau Germania.
Ilustrează cărțile lui Panait Istrati ”Codin” și cartea de poezii a lui Marin Sorescu, dar și coperte pentru diverse publicații. Se ocupă de cartea de colorat ”Călătorie prin țara fericirii” dar și de afișe pentru piesele ”Vărul Shakespeare” sau ”Piticul din grădina de vară”.
 alina rosca
Ilustrație la poezii de Marin Sorescu
 alina rosca
Încercări compoziționale
alina rosca
Ilustrații -La Codin- de Panait Istrati – examen-
alina rosca
Călătorie de studiu la Baia-Mare
Citind despre ea, văzându-i lucrările, am simțit o legătură cu ceea ce a lăsat în urmă. Având o familie care provenea dintr-un sat din aproprierea Târgu-Jiului, Alina Roșca a iubit mult opera lui Constantin Brâncuși. Detaliul acesta se observă clar în opera ei, lucrări care sunt înrădăcinate în viața satului, în momente ce ar trebui să nu le lăsăm pierdute, pentru că sunt puțini ca ea, care și-au dat seama cât de mult acestea ne reprezintă. Să nu uităm să ne bucurăm de ce este al nostru, vechi sau nou, prezent sau trecut. Modern sau îmbătrânit de timp.
alina rosca

Comments

comments

Related Posts

3 Discussion to this post

  1. Lillee spune:

    Minunat talentul ei cat si povestea. Avem romani valorosi si talentati. Poate fi o muza pentru tine, nu? 🙂 Mult succes si tie!

  2. XaaraNovack spune:

    Da, un om intr-adevar valoros, genul acela rar de caracter ce imbina delicatul, modestia si talentul intr-un singur suflet mare. Ma inspira desigur, viata si opera ei, o muza ce ma ajuta cand ma mai abat din drum (lenea, depresii si obsesii creative) Multam de incurajari! 😀 uneori chiar imi trebuie ghionturi in coaste.

  3. […] care se va desfășura, din nefericire, post mortem, pentru Alina Roșca, artist plastic craiovean. Am scris despre ea pe blogul meu, am avut norocul să aflu despre arta ei din copilărie, am crescut răsfoind o carte despre ea, un […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.