Jamiroquai la Mamaia

 

Dacă vă întrebați pe unde mi-au umblat piciorușele zilele acestea cât n-am am codit la postări pe blog, am fost să-mi văd idolul în concert. În sfârșit Jamiroquai a ajuns în România!

Detalii despre unde am stat, cum a fost prin Mamaia și recentele ”laude” pe care le-aș aduce CFR-ului, voi povesti mai târziu. Acum trebuie să vă povestesc despre concert. Doar a fost motivul esențial pentru care m-am aflat acolo!

Am ajuns acolo devreme, pentru că, evident, fiind fană fidea, îmi doream să prind loc în fața scenei. Ceea ce s-a și întâmplat, și ca o paranteză, încă mă mai dor mâinile, căci uneori le sprijineam de gardul de protecție.

Momentele de așteptare au fost întrerupte din când în când de elicopterul negru cu care probabil Jay Kay, vocalul trupei, a pilotat deasupra mulțimii de mai multe ori. A făcut câteva cascadorii, ce s-au lăsat cu momente de exclamații și suspans. Pot să spun despre trupă, că știu să se facă așteptați.

În deschidere au cântat Moonlight Breakfast, despre care nu mă pot exprima mai cuprinzător, fiind primul lor concert, iar eu nemaiauzind de ei…Plus că nu am așa un atașament imediat față de trupe românești doar pentru că sunt românești. Las un – benefit of the doubt – cum ar zice americanul. Ce am observat însă, ca un simplu spectator, aflat acolo pentru altceva, a fost că instrumentația lor era destul de…puerilă, comparată cu aparatele aduse de englezi. Știu, îmi veți spune că erau la început de drum, bla bla bla! Nu dau vina pe ei. La noi se face muzică în alt mod, nu e vina doar a trupei ci și a multor altora care ar trebui să investească în trupe nu de o zi sau o lună, ci în trupe pe termen lung.

Muzica lor însă e destul de frumoasă, merită ascultată, solista cântă bine și vocea ei îmi amintește oarecum de o combinație de Amy Whitehouse și Gabriella Cilmi.

Apoi a venit rândul lui Jamiroquai. Cu toții ne-am entuziasmat la vederea lor, iar mie cel puțin, încă nu îmi vine să cred că am ajuns să-l văd pe Jay Kay la un metru și ceva de mine. Era exact așa cum îmi imaginasem încă din școala generală, de când am devenit un fan care a crescut cu muzica lor. Am crescut cu ei, m-am maturizat și muzica lor încă reprezintă parte din mine, și asta spune multe despre un artist. Nu i-am lăsat în spate, ca un moft al copilăriei sau adolescenței. Sunt o trupă specială, și merită apreciați la nivelul lor.

Încă din anii `90 Jamiroquai trăgea atenția asupra abuzurilor și a daunelor pe care le aducem mediului. Jay Kay este membru Green Peace de altfel, dar nimeni până atunci nu dăduse un semnal de alarmă prin muzică. Puțini i-au luat în seamă, iar cei care privesc videoclipurile lor vechi cum ar fi Emergency on Planet Earth sau When you`re gonna learn? se vor lovi de imagini care în ziua de azi le vedem atât de des la știri încât nu ne mai mirăm. Au fost mereu cu un pas înaintea celorlalți și s-a văzut.

Muzica lor este o combinație de funk, jazz, soul și tot ce au ei mai bun, incluzând și un instrument tipic indigenilor australieni, didjerido. Jay Kay o numea mai demult acid jazz, dar nu mă bag în a-i categorisi, nu-i domeniul meu…

Momente speciale la concert au fost destule cât să ne facă să-i aclamăm. Mingile fosforescente i-au făcut să zâmbească, iar Jay s-a distrat copios să le plaseze în public. La fel și steagul aduși de fani pe care scria Jamiromania. Steag pe care la încheierea spectacolului l-a sărutat. Sunt sigură că l-a păstrat ca amintire. La știri spunea că au fost peste două zeci de mii de oameni la concertul său. Eu știu că la final, mulți nu vroiau să plece. A revenit cu White knuckle ride și a cântat pentru că nimeni nu pleca.

A fost minunat, mi-am îndeplinit una din dorințe, așa că mulțumesc Orange și Jamiroquai. În viață concertul acesta era printre puținele lucruri pe care am vrut să le bifez ca îndeplinite.

Comments

comments

Related Posts

Discussion about this post

  1. Phantom spune:

    Daaaaa, fazele cu elicopterul au fost tari :)) Dar ar fi fost si mai si daca JK ar fi luat macar si cativa fani la plimbare/zbor cu el B-) Iti dai seama, sa vezi „marea” de sus? ;;)
    Despre trupa care cantase in deschidere…tipa avea voce buna dar, muzica si sunetul au fost cum au fost…au cam eclipsat-o, iar tinuta ei a fost un fashion-disaster, call Stacey and Clinton! X_X

    Concertul insa a fost super! Pentru fazele cu balonul si steagul Jamiromania ii felicit pe cei care venisera cu ideea. Dar ai uitat sa mentionezi accentul de „Jack Sparro” a lui JK =)) a fost tare amuzant, si mi-a placut cat de acasa se simte pe scena…lejer de tot. Chiar daca nu am prea dat din palme sau n-ma topait, m-am simtit tare bine (oboseala + alte dureri)!
    He’s a GREAT performer! It’s obvious that he adores what he’s doing! ^^

    What’s nyext on your list of „Things to do?”;;)

    Ti pup ti pup! >:D< :-*:-*:-*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.