Primăvara începe cu un premiu și o leapșă

Andera a fost generoasă și mi-a «înmânat» premiul Liebster, pentru care îi mulțumesc frumos! Eu nu prea primesc premii și nici nu câștig concursuri, universul nu complotează pentru mine (cred că mă ignoră) și n-am găsit niciodată un trifoi cu patru foi. Nu-i prea târziu așa-i?! Pftt… desigur, glumesc.
Premiul Liebster vine cu 11 întrebări și 11 lucruri pe care trebuie să le dezvălui despre mine, apoi va trebui să reformulez altele pentru cei pe care-i voi nominaliza la rândul meu. Treabă grea, desigur, dar mi-o asum! Știți voi anul trecut că era la modă faza cu asumarea răspunderii?!
Să trecem la oile noastre, iată 11 lucruri despre mine :
6.  Îmi place să gătesc, acum să nu vă imaginați că aspir la un titlu de Master Chef. Când mă apucă cheful gătesc ceva, pun ingredientele după ochi și dacă fac mâncarea după vreo rețetă schimb ceva sau pun ceva în plus doar ca să-mi las amprenta.
4. Îmi place să scriu poezii, deși nu o fac la fel de bine ca atunci când scriu proză. Sau, cel puțin așa mi s-a spus. Cu toate astea, nu mă pot abține să nu compun una dacă acele cuvinte s-au strâns în mintea mea.
10. La cea mai simplă durere, că-i de cap sau de altceva, mă ia cu teamă că aș avea vreo boală gravă. Se poate spune că sunt ipohondră?
3. Între vorbit la telefon și trimisul de mesaje, aleg mesajele. Nu prea îmi place să vorbesc la telefon.
9. Ador vara. Sunt foarte friguroasă, deci…da.
1. Încă joc Sims2, mi se pare mai simplu decât Sims3 când vine vorba de instalat obiecte noi.
5.  Am crescut cu muzica formației de acid-jazz, Jamiroquai. Am avut norocul să-i văd în concert la Mamaia acum doi ani și mi se pare unul din evenimentele din viața unei persoane care nu se uită niciodată.
7. Nu-mi cunosc tatăl biologic. Mama s-a mutat cu serviciul în alt oraș cât eram bebeluș, astfel am fost crescută de bunici. În prezent eu și mama mea nu suntem în cele mai bune relații.
11. Ador baclavalele.
2. Am tendința să amân lucrurile. Cred că sufăr de boala lăsatului pe mai încolo…
8. Ador emisiunile despre decorațiuni interioare, renovări de case și revistele de gen, chiar dacă nu le cumpăr prea des. Mi-ar place să citesc câte ceva și despre Feng Shui. Mereu vreau să o fac și mă întorc la punctul 2
Da. Sunt 11 puncte, amestecate pentru că se poate! Acum întrebările:
1     Ce îți poate schimba radical cursul unei zile proaste?
Depinde de motivul supărării, motivul bucuriei va trebui să-l întreacă.
 Ce vârstă ți-ai da dacă nu ai ști câți ani ai?
Întrebările astea deja mă fac să plâng.  Ca la 20 de ani (cum spune cântecul). Cu griji dar tot fără bani…
3       Ce vârstă ai alege să ai pentru totdeauna dacă ai avea posibilitatea de a alege?
Mi-a plăcut mult adolescența mea, presupun că 16-17.
       Care este lucrul pe care ai dorit întotdeauna să-l faci și încă nu l-ai făcut?
Să învăț să merg cu bicicleta. Grav, așa-i?
       La ce crezi că nu ai putea renunța niciodată?
La animăluțele mele și la persoanele dragi.
6       Pe o scară de la 1 la 10 cât de fericit ești în această perioadă a vieții tale?
Maxim. 10. Trăiesc și mă bucur de viață în fiecare zi, persoanele dragi sunt bine, animăluțele la fel, am întâlnit persoane calde, cu suflet bun și prietenele apropriate sunt bine. Sunt genul de om care n-am un scop precis. Nu vreau o carieră strălucită, nu vreau lumea la picioare. Îmi place să merg încet pe drumul meu, să privesc în stânga și-n dreapta și să nu uit niciodată de unde am plecat.
          Care sunt talentele tale?
Îmi place să citesc. Zice-ți voi, în ziua de azi, că asta nu-i talent?!
       În ce loc ți-ar plăcea să trăiești?
De multe ori mă gândesc la asta și de tot atâtea ori mă răzgândesc. N-am habar!
9       Care a fost ultima melodie de care ai fost obsedată?
Celeste Buckingham – Run run run
       Unde îți dorești să petreci următoarea vacanță?
Mi-ar place să văd Moldova, mai exact Chișinău sau Rusia. Apoi restul.

 Ai zâmbit azi?
Da. Pisicile mele au o nouă obsesie și e motiv de amuzament. Vor să stea toate pe un singur scaun.
Leapșa și Liebster Award merg la: Ayase, Elly Weiss, Black Velvet și Phantom.
Veți spune 11 lucruri despre voi și veți răspunde la cele 11 întrebări pe care le-am pregătit. Nu vă temeți, nu pun întrebări grele!
1. Care este ultima carte citita?
2. Ai avut un vis/coșmar recent? Descrie-l.
3. Ce film horror ai recomanda?
4. Dacă ar fi să înveți o limbă străină nouă, care ar fi aceea?
5. Ce fel de cicolată îți place?
6. Ce profesor ți-a fost drag, sau îți este drag (adică ți-a dat sfaturi bune și ți-a fost alături ca model)?
7. Ai vreo fobie?
8. Care este cea mai amuzantă întâmplare recentă?
9. Care este melodia de care nu te mai poți sătura ascultând-o?
10. Un motto care-ți place?
11. Care este ultimul lucru care l-ai făcut și ți-a ieșit excelent?
Sper să vă placă întrebările mele. Și cum n-am uitat că este 1 Martie, vă urez La mulți ani! Să avem o primăvară frumoasă cu muuult soare și muuultă căldură!

Comments

comments

Related Posts

6 Discussion to this post

  1. Andera Y spune:

    Mi-a placut in primu’ rand, evident, numerotarea celor 11 lucruri despre tine. =))) Ti-am zis io ca acelasi lucru mi-a placut si imi place foarte tare si la cartea ta. 😀
    Treaba cu ipohondria mi se aplica si mie, mai ales in ultima vreme. Mai acu vreo 4 – 5 ani imi priveam stupefiata colega de birou care-si cauta simptomele pe google si cocheta cu o plaja larga de variante incepand cu migrene si terminand cu cancer in stadiu terminal. =)))) Acu… o cam urmez si io. 😀
    Si eu prefer mesajele decat vorbitul la telefon, idem si la treaba cu vara si mai ales idem la baclavale. Imi plac atat de tare ca am reusit recent sa fac eu in casa! De fapt le-am facut trigoane, da’ cu acelasi gust de baclava. 😀
    Imi pare rau sa aflu despre parinti, dar e bine ca exista persoane dragi care sa umple oarecum golul si sa te tina vesela si optimista. 🙂
    M-a amuzat treaba cu pisicile pe un singur scaun! Ar trebui filmate! =))
    Primavara calda si colorata sa ai! Ja ne~!

  2. Xaara Novack spune:

    :))Multumesc Andera!
    Oh, aia cu bolile, chiar si cele psihice mi se pare ca le am pe toate. Freud cred ca si-ar fi dorit un pacient ca mine. Am fobii, obiceiuri stranii…
    You’re my hero! Ai reusit sa faci baclavale! *-* eu de gatit gatesc, dar de prajiturit, mi-e frica. Asa ca, orice prajitureste, must be good!
    Yep, it’s ok. Indiferent de ce se intampla in viata noastra, asa sunt lucrile si trebuie sa apreciem ce avem, si sa nu ne gandim prea mult la ce nu avem. :3
    Cred ca o sa le filmez pana la urma, ieri una plangea pe langa scaun pt ca celalta ii luase locul.
    Si tie primavara superba, colorata si plina de soare! Ja!

  3. Ayase spune:

    Haha, am observat numerotarea lucrurilor la ultimele două. Se pare că ar trebui să găsesc un mod de a-mi spori atenţia.

    La gătit mai fac şi eu asta, pun ingredientele cam după ochi şi am reuşit cumva să nu am sare pe aici, gătesc fără. Folosesc vegeta şi zilele astea am mai pus şi puţin sos de soia în unele mâncăruri. E ceva mai sărat sosul, aşa că merge.

    Eu sunt chiar paranoică când mă doare ceva sau nu neapărat, e de ajuns să mă mănânce unghia că îmi fac tot felul de idei. :))

    De boala lăsatului pe mai încolo sufăr şi eu, dar încerc să schimb asta, am constatat, mai ales după sesiune, că nu îmi face bine. xD

    Acum fug să mă pun pe scris. Merci de leapşă! :* Chiar mă gândeam că aş scrie o leapşă când am citit titlul. <3

    Wuvs and hagu! >:D< :*:*:*:*:*

  4. Xaara Novack spune:

    Ayase si eu intarzii cand e vorba sa observ ceva :)) mai ales daca am mintea deja ocupata.

    *-* sper sa pui o reteta facuta de tine pe blog (with pics) Pai de sare te poti lipsi, in special daca pui vegeta, nu mai e nevoie de sare. Sau sos de soia, eu inca n-am incercat dar cred ca o sa iau si eu.

    :)) eu de fiecare data cand ajung la doctor plang. cand trebuie sa fac ecograf de rutina mi-e frica sa nu dea peste cine stie ce draci si… iar plang. la mine sa ma trimiti la doctor e cea mai mare pedeapsa.

    Ehhhhh, in sesiune pt ca erau prea multe examene de-o data, mai amanan. Unele le picam, altele le luam. :3 aveam in jur de 12-13 examene odata, cat poate sa invete o persoana?! >.<
    <3 ma bucur ca am nimerit si ti-am trimis leapsa :3
    Wuvs and hugs! :*:*:* >:D<

  5. Elly Weiss spune:

    N-am uitat ca e vorba de o leapsa dar n-am avut timp si, in plus, sunt si cam bolnava de ieri seara. Doar raceala, nu-ti face griji 🙂
    Xaara, citind ceea ce-ai scris…semanam destul de mult. Si eu aman sa fac lucruri pana nu mai este necesar sa fie facute :)) Se spune ca daca se intampla asta nici nu meritau facute 😉 Si am si un motan, care insa se cearta pe locul preferat cu catelul. 🙂
    O sa fac leapsa, desi fac rar asa ceva. Stilul meu de a amana a facut ca sa o tot aman, fiindca o mai am primita de la inca 2 persoane. Deci o voi rezolva pentru toate 3. Mi se pare buna lenea mea in cazul acesta fiindca altfel as fi fost nevoita sa te refuz 🙂
    O primavara minunata iti doresc!
    Te anunt cand e gata. OK? 🙂
    Te pup!

  6. Xaara Novack spune:

    Elly nu iti face probleme, leapsa poate astepta. O faci tu daca ai chef sau cand te simti bine. 😀 nu-i musai!
    Oh,da! Deci suntem in clubul oamenilor care amana.. :)) imi place zicala. s-ar putea sa fie asa, daca nu le-am facut, poate ca nu trebuiau 😛
    =)) ai un motan curajos daca se ia la harta cu catelul.
    Ai grija de tine. Sa te faci bine si sa te simti mai bine!
    Te pup si eu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.