Acel moment…

poveste cu sosete
…când dai cu bâta’n baltă. Hai să vorbim despre ele, pentru că da, cu toții avem momente de acest gen. Ne ia gura pe dinainte, suntem distrați sau… așa suntem noi, cu capul în nori, blegi dar simpatici. Altfel, mai târziu nu am avea ce să ne amintim la fel de amuzant și nici n-am avea ce povesti!
 
Momentele mele amuzante s-au întâmplat când eram la școală sau la liceu și nu regret nici unul. Îmi sunt dragi, chiar dacă pe moment am roșit și mi-a fost teamă că am lăsat o impresie nu foarte bună…
Încep cu școala generală. Mi-am luat inima în dinți și am chiulit de câteva ori. În ziua de azi chiulitul este ceva obișnuit, pe atunci când absentai nemotivat, profesorii sunau la părinți acasă și întrebau de persoana ta. Uokee…să revenim. Și îmi luasem eu inima în dinți să chiulesc. Făcusem socoteala că pot avea cinci absențe nemotivate pe an, plus cele motivate în caz de răceală, zile speciale, etc. Ziua de chiul. Am ales să plec de la ultima oră, nu mai țin minte ce materie era. Dar pe drum mă întâlnesc cu profa de mate.
 
Ea: „Ce faci, chiulești?!”
Eu: „Bine, mulțumesc!”
 
Mintea mea a fost preluat mesajul cu întârziere și a ieșit momentul acela frumos în care răspunzi nu la ce auzi, ci la ce potrivești în capul tău. Ca apoi să ai ce povesti,nu?
 
Secvența doi. Liceu. Bibliotecă citind o carte (cel mai probabil literatură sau filozofie). Apare un coleg de la altă clasă și intră în vorbă cu mine. Îmi face complimente, îmi cere numărul de telefon și după restul discuțiilor despre lucruri comune, pleacă la ore. Eu la fel.
 
Trec multe săptămâni, dacă nu o lună și primesc un telefon. Mă strigă mama să vin să răspund că la telefon e un băiat (pfft! pe vremea când băieții te sunau pe telefonul fix pentru că nu aveam încă telefon mobil, să nu mai vorbesc de smartphone…) De partea cealaltă a receptorului se prezintă tipul, îmi zice că i-am dat numărul de telefon când ne-am întâlnit la bibliotecă.
 
La care eu: „Nu știu de unde ai tu numărul meu de telefon, dar nu de la mine. Nu m-am întâlnit cu nimeni la bibliotecă.”
 
Tipul nu și nu! Tu mi-ai dat numărul, ne-am văzut acolo și mi-ai lăsat telefonul tău. (că doar așa se întâmplase.)
Atât i-a trebuit. Am început să-i repet insistent că nu eu i-am dat numărul, ca poate a fost altcineva și mă confundă. Că n-am văzut pe nimeni când am fost la bibliotecă, etc. Pe scurt, am insistat că nu se întâmplase.
Văzând că n-are cu cine discuta, tipul a renunțat. (probabil m-a crezut și puțin nebună)
 
Trec anii, se termină liceul, se termină facultatea, ajung la job and stuff. Și într-o zi am un flashback din trecut cu tipul, în bibliotecă, vorbind și îmi amintesc fix toată discuția, inclusiv faza la telefon când am negat totul cu vehemență.
 
 Big face-palm! Săracul…probabil a crezut că nu’s pe creanga mea. Lăsând la o parte faptul că i-a luat mult timp până să-și ia inima în dinți să mă sune, având în vedere că eu și uitasem de întâmplare. Ohhhh, da!
 
Întâmplarea cu numărul trei. Ziua bacalaureatului. Proba scrisă la matematică (film horror, nu?) Trei profesoare ne asistau, una dintre ele era…foarte amplă..
 
Nu intrasem în clasă încă, eram pe coridor cu ceilalți colegi și toți povesteam cum este în clasa noastră și cine a venit să ne asiste. Eu desigur, foarte entuziasmată am început să le povestesc despre profesoara grasă, care poartă niște haine interesante și care îmi aduce aminte de cântărețele de operă. Restul erau toți galbeni la față, îmi făceau semne, dar nu m-am prins la început. Logic, profa era fix în spatele meu și auzise toată discuția. Noroc că am fost foarte entuziasmată de stilul ei vestimentar și nu am pus accentul prea mult pe faptul că ocupa mult spațiu fizic.  
 
Așa că mă alătur grupului de oameni care au făcut câteva gafe la viața lor. Mi le amintesc cu drag, sper că ați zâmbit puțin alături de mine.

 

Pupici!

Comments

comments

Related Posts

2 Discussion to this post

  1. Zircon spune:

    Doamne, chiar am ras. Da, fazele de genul pe moment nu par deloc incantatoare, dar cu trecerea timpului ne dam seama ca sunt cu adevarat intamplari amuzante!

    Fiecare etapa are frumusetea si hazul ei 😡 Mi-a placut mult postul! Spor la scris :*

    • Xaara Novack spune:

      Zircon ma bucur ca ai ras cu mine :)))) ohhh,da. inca mai am momente de genul asta. in ziua in care am scris postarea am varsat apa tot timpul si am fost cam bleaga. si am uitat sa adaug o intamplare cand reparam cu bunicul meu ceva la robinetul de la baie. una din piulite a cazut in toaleta si in loc sa iau o manusa si sa ma „scufund” dupa ea….ghici ce! am tras apa >.< not proud, dar de fiecare data cand imi aduc aminte, rad cu lacrimi!
      cred ca o sa mai scriu despre astfel de experinte :)) thanks! :* kisses and hugs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.