Lucruri de făcut atunci când plouă și este vremea urâtă

la fel cum a fost zilele acestea… M-am gândit să fac împart lista în două, lucrurile care sunt oarecum cunoscute, clișeu, de care ne amintim automat și cele inedite, care ne încearcă, ne îndeamnă la descoperire și ne provoacă.
 
Primul lucru ar fi să citim. Fie că o facem de obicei (eu am cartea de lângă toaletă, cartea de pe raft și revista de pe noptieră) fie că ne prinde cheful în special în zilele ploioase, cititul este o activitate relaxantă, dar cu toate astea ne pune în mișcare rotițele creierului.
 
Să privim un film (serial) de comedie. În astfel de zile aleg comediile, pentru că de obicei vremea întunecată, cu nori afară, are tendința să mă ducă spre melancolie, să-mi amintească de lucruri neplăcute. Așa că pot evita toate astea cu o porție de râs.
 
Organizează o zi de Spa. Un duș sau o baie fierbinte, după care te hidratezi cu măști sau creme și ori masezi tu zonele la care ajungi, ori rogi pe cineva drag să îți facă un masaj. Puțin răsfăț nu strică din când în când!
 
Bea ceva cald. Ceai, cafea, ciocolată caldă sau chiar o supă instant! Ceva care să-ți încălzească interiorul, să contrasteze cu vremea rece și udă de afară.
 
Dacă ai un hobby, acum este vremea să-ți folosești creativitatea! Croiește haine, desenează, scrie, compune sau fă ceva hand-made. O activitate care să-ți placă și care să te motiveze.
 
Odihnește-te! Dacă vremea de îndeamnă la somn, e clar că organismul tău îți cere o pauză. Așa că pune-te în pat și visează ceva frumos! Pe mine sunetul ploii mă îndeamnă la somn (în afară de zilele ploioase de vară, care sunt preferatele mele și trebuie să privesc fiecare picătură!)
 
Chiar dacă plouă, asta nu înseamnă că trebuie să stai în casă. Ieși afară, plimbă-te, cu umbrelă, fără umbrelă. Ia pe cineva cu tine și faceți o plimbare scurtă. Și chiar dacă stai în casă, nu înseamnă că nu poți face puțină mișcare. Alege melodiile care-ți plac și dansează, încearcă exerciții de gimnastică, cardio sau yoga.
 
Petrece timp cu cineva drag. Prietena cea mai bună, prietenul cel mai bun, depinde de caz. Persoana iubită, if you know what I mean…
 
Joacă-te! Ai animăluțe? Ia-le la joacă, la o harță sau la v-ați ascunselea prin casă (toate animăluțele știu să joace v-ați ascunselea! cel puțin ale mele știu…) Joacă jocuri la Pc sau laptop, ceva care să nu fie repetitiv și plictisitor, ci ceva care să-ți solicite atenția.
 
Fi util! Toți avem prin casă ceva de făcut, dar mereu amânăm. Poate becul care trebuie schimbat dar ne eschivăm de fiecare dată când ne aducem aminte, un mâner de la sertar care s-a stricat și trebuie reparat sau o bucată de ceva care s-a dezlipit. Acum e vremea să le lipim la loc și să le punem la punct.
 
Oke. Am terminat cu lucrurile comune, să trecem la partea mai puțin comună:
 
Îmbracă-te în haine diferite. Fie că probezi hainele părinților, a surorii, fratelui (în caz că sunteți de-o seamă sau ei sunt mai mari), ieși din zona de confort, vezi cum te simți și ce senzație îți dă. Poți proba și încălțămintea lor, știți proverbul cu mersul în papucii altuia…
 
Pune-ți o eșarfă strâns în jurul ochilor (nu trișa!) și experimentează cum ar fi să te folosești de memorie și de restul simțurilor pentru a îndeplini sarcinile obișnuite.
 
Imaginează-ți că o persoană enervantă din viața ta a dat colțul și tu trebuie să ții o cuvântare în memoria acesteia. Ce vei scrie? Totul trebuie să fie sarcastic, amuzant și harmless.  Ce ai spune despre ei? Ai păstra aparențele sau ai expune și partea care te-a enervat constant la ei?
 
Mută lucrurile prin casă, dintr-un loc în altul. Apoi stai și privește frustrarea celorlalți (se presupune că locuiești în comun cu cineva,desigur) când nu reușesc să găsească ce le trebuie și căută peste tot.
 
Ține-ți un discurs. Du-te la oglindă și vorbește-ți. Poți lua o abordare pozitivă, de încurajare, fie una negativă dar constructivă totuși, în care să-ți evidențiezi defectele într-un mod folositor și benefic.
Cam astea ar fi toate lucrurile pe care mi le-am imaginat. Dacă aveți sugestii la listă, n-am numerotat nimic, așa că orice idee este bine venită. Sper că v-au plăcut activitățile alese de mine, poate vă inspiră.
Pupici!

Comments

comments

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.