Pimp my blog – widgets și puțin HTML

Data trecută v-am povestit despre ce alegeri să facem atunci când ne-am deschis un blog. Adică cele mai simple, legate de template, fonts, culori sau conținut. 
 
Nu sunt expertă, dar evident, am blog și am lucrat singură la el, la crearea și modificarea fiecărui template în parte sau alte părți ale sale care cereau cunoștințe minime de HTML. Așa a început aventura mea, și deci, vă voi împărtăși din descoperirile mele.
 
Înainte de toate, când am ales un template și dorim să-l modificăm, să nu uităm să-l salvăm în computer / laptop. Chiar dacă ne place varianta nouă, nu strică un back-up în caz că lucrăm prima dată în HTML și greșim codurile.
 
Nu am să le scriu într-o ordine anume, mi se par esențiale în special pentru cei care doresc să aibă un blog diferit, să modifice acele aspecte care sunt în plus sau să adauge diferite widget-uri. Având în vedere că blogul meu este găzduit pe platforma Blogger, evident mă adresez mai mult celor care au aceeași platformă, dar unele din idei pot fi preluate și pentru WordPress.
 
Semnătura
 
La finalul fiecărei postări, ați văzut ca la mine pe blog apare o semnătură cu numele meu. Tot ce vă trebuie este un program bun de editat poze (am scris despre asta) și acolo să creați o semnătură care să aibă numele vostru sau un alias. Vă alegeți ce font doriți și apoi salvați imaginea (vă sfătuiesc să folosiți formatul .png). O veți uploda pe unul dintre site-urile de photosharing, cum sunt photobucket sau imageshack și de acolo veți lua codul imaginii. Îl veți insera cu grijă într-un alt cod:
 
<img src=’IMAGE URL’ styke=’border: none; background: transparent;’/><br/>
 
IMAGE URL este de fapt acel link direct pe care-l găsiți la opțiunile pentru poze. 
Ok, acum vine partea de HTML căci trebuie să punem acest cod în locul potrivit. Adică imediat sub:
 
<p class=’post-footer-line post footer-line-1′>
Dacă nu găsiți chiar acest cod, atunci s-ar putea să se numească diferit, căci în esență este același.
<div class=’post-footer-line post footer-line-1′>
 
Esențial este să știți că post-footer este codul pentru tot ce se întâmplă sub postările de pe blog. Post footer poate să aibă mai multe linii, nu doar line-1. Așa că atenție, poate va trebui să încercați de câteva ori până să puneți semnătura în locul potrivit.
Butoanele de Home sau Older posts înlocuite
 
Le puteți înlocui fie cu imagini, deci puteți folosi codul de mai sus cu <img src…etc…> desigur, cu o imagine aleasă care să înlocuiască acea opțiune pe blog.
Nu-i greu să le găsim codurile odată ce am deschis blogul în HTML. Ele ar trebui să fie trei la număr:
 
<data:newerPageTitle/>
<data:olderPageTitle/>
<data:homeMsg/>
 
Pe toate acestea le înlocuiți practic cu codul imaginilor. În caz că doriți să le înlocuiți cu un text anume, în loc de newerPageTitle de exemplu, scrieți către ce anume vreți să meargă cititorii voștri. Postări noi de exemplu poate fi transformat în Noutăți.
 
Banner-ul
 
Eu am avut banner de când am început să scriu pe Blogger. Mi se pare esențial, chiar dacă a suferit multe schimbări de-a lungul timpului, este ceva ce își va pune amprenta pe viitorii cititori. Este primul care se încarcă pe pagină, deci este destul de important. Pentru platforma Blogger această opțiune este foarte ușoară, îl puteți încărca direct din fișierele voastre, dar vă sfătuiesc să-l găzduiți pe un site de photosharing ca să aveți un back-up în caz că vi se strică pc-ul/laptopul.
 
Butoanele de social media
 
Cred că veți găsi și varianta să le creați online. Eu prefer să lucrez la ele după bunul plac. Ale mele sunt ca o pată de acuarelă (pentru că lucrez în acuarele și le ador!) dar puteți da un search pe google și să găsiți fooooarte multe alte variante.
Codul este aproximativ ca la cel pentru imagini, dar oarecum diferit:
 
<a href=”link către pagina voastră de social media”><img src=”link către poza dorită” /></a>
 
Un site online pentru așa ceva este shareholic, care are opțiunea de social media, dar și cea a legăturii între postări.
Dacă tot am adus vorba, cel mai renumit site pentru legăturile între postări este LinkWithin și acolo veți avea toate instrucțiunile despre cum și unde să instalați și să modificați codurile.
Disqus încă nu l-am descoperit. Sunt în plan de descoperire…timpul e limitat.
 
Ca widget-uri le folosesc pe cele pentru Twitter, Bloglovin sau Facebook. Găsiți instrucțiunile la fiecare site în parte. Pentru Instagram folosesc iconosquare.com.
 
În principiu să umblăm la HTML, cu puțin ajutor, mai ales dacă cunoaștem bine limba engleză, nu-i dificil. Trebuie însă răbdare, creativitate și chef, desigur. Nu-i ușor să modifici un template, dar la final, când totul arată bine și suntem satisfăcuți de munca depusă, ne dăm seama că a meritat efortul!
 
Poate că v-a ajutat postarea mea, măcar cu câteva idei. În caz că aveți nelămuriri sau vreți să aflați cum puteți modifica ceva anume la blogul vostru, lăsați comentariu. Pupici!

 

Comments

comments

Related Posts

3 Discussion to this post

  1. Zircon spune:

    <3 Imi plac mult posturile din care pot invata ceva. Sincer, eu sunt total pe din afara la lucruri de genul, desi mi-ar placea sa invat :)) . Banuiesc ca atunci cand ma voi incarca cu ceva rabdare, poate voi reusi sa fac si eu ceva..:)) Macar sa incerc.

    Multumesc pentru informatii! Kisses and hugs ! >:D< :* :* :*

  2. Xaara Novack spune:

    Zircon ma bucur ca ajut cu informatii din care se poate invata ceva :* <3 Pai nici eu nu sunt tocmai stiutoare, dar ce invat imi place sa impartasesc. Da, iti trebuie rabdare :))) si chef sa faci asta si inainte de toate sa te plimbi pe multe bloguri pana ce gasesti elementele care vrei sa le incorporezi in al tau.
    Lots of kisses and hugs! :*:* :* :* >:D<

  3. […] Pentru cei care vă doriți o schimbare, sunt sigură că veți găsi ceva pe gustul vostru din recomandările mele. Despre cum să adăugați butoane de social media pe blogul vostru sau cum să puneți o semnătură după fiecare postare, am scris AICI. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.