Fiecare copil în grădiniță, în județul Dolj

 

cute

Ieri am fost alături de Asociația OvidiuRo in Amărăstii de Jos pentru a vedea concret și cât se poate de real care sunt rezultatele proiectului „Fiecare copil în grădinița”, proiect implementat atât în județul Dolj,cât și în Brașov și Dâmbovița.

OvidiuRo alături de Consiliul Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean și școlile și autoritățile locale, ajuta copii ce provin din familii cu o situație materială precară să meargă la grădiniță. Obiectivul lor este ca fiecare copil din Dolj, care este într-o situație de genul acesta, să ajungă la grădiniță. Se bazează pe sprijinul partenerilor și a tuturor celor care vor sa fie implicați în acest proiect.

Personal experiența a fost una care te lasă cu amintiri frumoase, dar triste. Te marchează faptul ca acești copii frumoși, care doresc sa invețe și să se dezvolte frumos o pot face doar cu ajutorul unui ONG și a autorităților mai apropriate, care se descurca cu greu.

Eu și Andreea Melinescu am fost invitate ca reprezentanți ai bloggerilor craioveni. Am ajuns la ora stabilită, imediat după conferința de presă și mă bucur că Larisa Dumitru, Managerul de comunicare al OvidiuRo, a avut inspirația să ne ia cu ea și să vedem totul la fața locului.  Nici nu vă imaginați câtă diferență face să discuți despre ceva anume și să vezi direct, să te confrunți direct cu toate lucrurile despre care vorbești. De aceea m-am simțit privilegiată. Cu atât mai mult, pot aprecia acum un politician care preferă să vadă, să fie prezent în mijlocul oamenilor, decât unul care stă la conferințe și doar atât.

Am mers alături de reprezentanții presei, într-un microbuz încăpător și comod. Am avut la dispoziție apă pentru a ne hidrata și am fost invitați să punem orice întrebare dorim, deși cei de la OvidiuRo ne-au dat mapă cu toate informațiile, dar și un stick după care să le citim mai comod, când ajungem înapoi acasă.

Drumul către Amărăștii de Jos a durat în jur de o oră. Drum care ar trebui refăcut, pentru cine a a apucat să cunoască drumurile făcute pe vremea împușcatului, o parte din acesta este unul dintre ele. Pe toată perioada, până să ajungem am avut momente de mâhnire și de supărare, pentru că toate aceste drumuri, așa deteriorate cum sunt acum, nu au fost reabilitate deloc. În ciuda faptului că se poate. Nu se vrea, nu există nici cel mai mic interes.

De la intrarea în Amărăștii de Sus, drumul către Amărăștii de Jos nu mai este unul pavat, este un drum simplu, de țară. De aceea este un loc greu accesibil, infrastructura lipsind, automat familiile de acolo se descurcă greu.

Ni s-a alăturat și mediatorul școlii, domnul Costel Stoican. Acesta este foarte implicat în proiect, cunoaște toate familiile din zona Amărăști și ține evidența tuturor copiilor care vin la grădiniță. M-a mirat cât de bine informat este dânsul, atât despre copii cât și despre părinți, din ce familii provin și câți vor ajunge să meargă la grădiniță pe viitor. Un om interesat, care schimbă destinul unor oameni, ajutându-i. Puteți spune că da, este meseria lui. Dar dacă tragem un ochi către alții, ne dăm seama cât de rari sunt oamenii ca el. Implicați și doritori, conștienți că se poate schimba ceva în bine și care sunt în stare să aibă acea viziune către un viitor bun.

Ajunși acolo am fost întâmpinați de director, de părinți și de doamnele educatoare. Am coborât din microbuz către o lume săracă, dar bună, dornică de schimbare.  Mi-a plăcut mult implicarea părinților. Pe lângă faptul că sunt alături de copii lor la grădiniță, participă la traininguri gratuite susținute de Asociația Learn&Vision. Mai mult decât atât, interacțiunea cu părinții și implicarea lor în program, dar și în acest proces educațional al copiilor lor sunt cosolidate în cadrul proiectului prin Ziua Părinților (o participare pe lună) și Părinte de Serviciu (cinci participări pe an școlar) – acțiuni la care părinții trebuie să participe, pentru a primi tichete sociale.

 

Cum sunt copii? Eu vă spun în cuvinte, dar realitatea este mult mai intensă. Sunt atât de frumoși și de dornici de interacțiune, de a învăța, de a vedea tot ce se întâmplă în jur. Pun întrebări interesante, se joacă și sunt interesați să învețe. Își ajută învățătoarele să mențină curățenia în grădiniță. Se comportă cu toții ca într-o mare familie și înțeleg beneficiile acestui lucru.  Sunt iubăreți, le place să te ia în brațe, să te asculte, să te pupe.

Tocmai de aceea merită mai mult. Învață în încăperi mici, pe băncuțe vechi. Cu toate astea, adoră să coloreze și au toate desenele expuse pe pereții învechiți. O bucată din veselia lor acoperă aceste inconveniente. Pentru că doar copilăria poate să te învețe să iubești ceea ce este mai prețios în viață. Cu cât înaintăm în vârstă, ajungem să pervertim toate acestea.

 

Au o singură chiuvetă unde se spală, sunt foarte curați și le place să fie îngrijiți. I-am văzut pe toți îmbrăcați frumos, în ciuda faptului că nu prea au cu ce.  Grupul sanitar, deja cum suntem obișnuiți în zonele rurale, este în spatele grădiniței, arată insalubru și nu prea este potrivit cu nevoile celor mici. Însă nimic din toate astea nu le știrbește dragul de a veni la grădiniță și de a învăța. Părinții au o atitudine la fel de pozitivă față de școală, îi înțeleg rostul și vor ca toți copii lor să fie educați.

 

Amărăștii de Jos este un sat unde nu există doctor decât de două ori pe săptămână. În școală nu este nimeni care știe să acorde prim ajutor, iar drumul către sat este aproape impracticabil. Drum de țară, în două zeci de ani autoritățile nu s-au implicat cu nimic. Primarul sau alte autorități nu au fost prezenți si nu s-au implicat nici măcar de curiozitate în toate aceste activități, deși sunt sigură ca erau la curent cu ele. Trăim într-un secol în care ai alte așteptări de la primari, consilieri și alte lichele de genul acesta. Momentan stadiul lor este același cu o euglenă verde, dar până și aceea face bine la ecosistem.

Județul Dolj a înregistrat cea mai mare creștere a ratei de prezență a copiilor săraci la grădiniță fata de anul școlar precedent. Prin urmare, există voință mare, atât din partea părinților, care sunt foarte implicați, cât și din partea copiilor cărora le place să meargă la grădiniță, să învețe și să socializeze. De ce este bine? Mai târziu vor reuși să se integreze mult mai ușor și să prindă din urmă informații pe care să le folosească atunci când vor ajunge pe băncile școlii.

 

Copiii proveniți din familii fără posibilități materiale, care nu beneficiază de educație timpurie, încep școala cu un decalaj educațional imens față de ceilalți copii. Aici aș putea să vă confirm, deși situația mea materială a fost bună, nu am mers la grădiniță. Nu am reușit să mă adaptez. Iar când am mers la școală, am fost un copil care a prins mai greu lecțiile și a învățat lent.

Diferențele sunt evidente în timp și afectează apoi participarea lor la școală. Cofondatoarele Asociației OvidiuRo, Maria Gheorghiu și Leslie Hawke, au observat că acest decalaj poate fi prevenit prin intevenție timpurie, începând de la grădiniță, atunci când se formează bazele pe care se vor așeza deprinderile de învățare și abilitățile copiilor.

Pe termen lung, OvidiuRo își propune să transforme Fiecare Copil în Grădiniță în program național, finanțat din founduri publice. Primul județ care a alocat fonduri pentru acoperirea tichetelor sociale este Clujul, la începutul anului 2014, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Sperăm ca și celelalte județe să se contamineze pozitiv și să aloce aceste fonduri necesare.

Veți vedea mai multe și pe canalul meu de youtube, în următorul vlog.

Când i-am văzut pe acești micuți, mi-am dat seama de diferențele dintre cei care vor să fie educați, care apreciază informația și vor să se dezvolte și cei care vin la școală mânați de părinți. Chiar azi cineva cunoscut, doar pentru că avea note mari cerea la părinți un Iphone de nouă generație, deși avea alte telefoane noi, tot de primă generație, pe care le aruncase pentru că nu mai erau la modă. Care dintre acești copii credeți voi că va fi în stare să facă bine, să aducă ceva pozitiv și constructiv? Cred că nu-i așa greu să ne dăm seama…

 

Și încă un lucru pe care l-am realizat, deși într-un fel era chiar sub ochii mei. Decalajul social în ceea ce privește familiile în România. Clasa de mijloc aproape că nu mai există, iar dacă există, se luptă din greu cu birocrația, prejudecăți și oameni care vor să ne țină pe loc.

În ciuda acestor inconveniențe, iubesc România, tocmai datorită oamenilor care o fac mai trăibilă și mai frumoasă. Fără ei, probabil aș fi plecat demult în altă țară.

Comments

comments

Related Posts

Discussion about this post

  1. Recap – Mai | spune:

    […] program care să încurajeze lucrul acesta. Am făcut și un vlog despre asta, dar puteți citi și AICI mai […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.