Haruki Murakami – După cutremur

 

Cartea este o culegere de povestiri scurte, care se leagă de același eveniment – cutremurul din Kobe, Japonia din anul 1995. Scrisă într-un mod tipic pentru Haruki Murakami, cartea deschide orizonturi diferite, neașteptate și lipsite de sensul realității, însă totuși atât de palpabile.

Un OZN aterizează în Kushiro

Komura este părăsit de soția lui pe motiv că este un om care nu are nimic de oferit, este gol pe dinăuntru. Precum o carcasă goală, el este un om al rutinei, care nu trezește nici o emoție și care nu trăiește el însuși nici o emoție. Aflat în dilemă, fără a putea lua legătura cu fosta soție, Komura acceptă să-și ajute un coleg, pe Sasaki, care îi cere să ducă o cutie până în Hokkaido. Cutie care să o înmâneze surorii lui Sasaki.

Este un drum care-l poartă pe un tărâm necunoscut, alături de Keiko, sora lui Sasaki, dar mai ales alături de Shimao, prietena acesteia, care îi devine confidentă. Poate că acesta este drumul inițiatic al lui Komura…

Peisaj cu fier de călcat

Junko și Keisuke împart aceeași locuință. cu bune și cu rele. Miyake este cel care reușește să o aducă tot timpul pe plajă, lângă mare, pentru a face foc de tabără. Focul le alină gândurile, amintirile triste care le împărtășesc tăcuți cu flăcările, nicidecum între ei. Junko se gândește la Focul lui Jack London. Un foc în mijlocul zăpezii. Keisuke nu-i un partener interesant de discuție, fiind tot timpul pus pe harță, iar Miyake are un trecut dificil, pe care i-l dezvăluie fetei lângă ultimul foc de tabără…

Toți copiii Domnului dansează

Yoshia se naște fără tată. Povestea pe care o știe de la mama lui treptat începe să crape, precum pământul sub asaltul unui cutremur. Sigur nu-i „copilul Domnului” așa cum i se spusese inițial și află în sfârșit detalii despre tatăl său biologic. Un detaliu despre înfățișarea acestuia îl face să-și aducă aminte de un domn care urcare în același trec ca și el, în ziua respectivă.  Își face curaj și îl urmărește, fără a ști de ce anume ia această decizie. Ajunge într-un punct în care schimbă traiectoria lucrurilor sau poate că așa lasă Murakami impresia…

Thailanda

Satsuki – o doctoriță a cărei specialitate este glanda tiroidă, ajunge la o conferință în Bangkok. Însă își dorește puțină relaxare, de aceea alege să petreacă o săptămână la un hotel de lux, dintr-o stațiune din munți. Este condusă acolo într-o limuzină, cu un șofer care o intrigă. Nimit o ajută pe tot timpul șederii ei în stațiune. Îi arată cele mai propice locuri unde știe că nu va fi deranjată, poartă conversații ca și cum s-ar fi cunoscut de-o viață și o duce la o tămăduitoare dintr-un sat aflat în apropriere. Află despre piatra albă pe care o poartă în suflet de foarte mult timp și despre un vis în care o să-i apară un șarpe mare. Nimit îi vorbește despre moarte, iar Satsuki înțelege, într-un anume sens a trăi este echivalent cu a muri.

Broscanul salvează Tokyo

Katagiri, asistent ce lucrează într-o bancă de investiții din Tokyo, se întoarce acasă de la serviciu și descoperă că este așteptat de către un broscoi uriaș. Acest broscoi are nevoie de ajutorul lui pentru a salva orașul. Katagiri află de la Domnul Broscoi că un cutremur urmează să-i lovească și epicentrul va fi tocmai în zona Shinjuku, adică zona unde acesta lucrează. Pentru a opri cutremurul ei trebuie să coboare la subsolul Băncii de Investiții Tokyo și să o înfrunte împreună pe Doamna Râmă.

Și cum frica supremă este cea pe care oamenii o au față de propria lor imaginație, Murakami ne demonstrează că putem schimba povestea.

Plăcintă cu mere

Pe scurt, un triunghi amoros care de-a lungul anilor se transformă și până la urmă toată povestea celor trei personaje, devenite patru, are un final fericit.

Pentru cei obișnuiți cu modul lui Murakami de a scrie, acest gen de povești mi-a adus aminte de o altă operă a sa, În Noapte. Volumul de față este ceva mai complicat. Ceea ce îmi place la autorul japonez este că atinge maximul ficțiunii păstrând totuși povestea într-un plan cât se poate de real și actual. O îmbinare atemporală de evenimente, idei și emoții.

Este a patra carte scrisă de Haruki Murakami pe care o citesc și căreia îi fac o recenzie (dacă se poate numi recenzie ce vă povestesc) Vă invit să citiți măcar fugitiv ce am scris despre celelalte, în caz că sunteți interesați să descoperiți universul profund și muzical al autorului.

Pădurea Norvegiană

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor

În Noapte

Cărțile lui fac referire mereu la muzica clasică sau la jazz, impulsionând cititorii să asculte și să cumpere aceste genuri de muzică. Ceea ce este o realizare enormă având în vedere genurile comerciale care sunt mult mai populare…

Vă recomand cartea, o găsiţi la reducere! Până data viitoare, vă pupici!

Comments

comments

Related Posts

2 Discussion to this post

  1. Aki spune:

    După postarea asta știu sigur că vreau să citesc cartea. Stilul lui Haruki Murakami este cu adevărat aparte și deși nu am citit foarte multe cărți de-ale lui, sunt oricând pregătită să iau alta în mână și voi fi sigură că mă va captiva cu totul.

    Sper să găsesc cartea să o pot citi. <3

    Hugs and kisses!

    • Xaara Novack spune:

      Ma bucur ca esti pe aceeasi lungime de unde ca si mine 😀 Autorii japonezi au ceva special, indiferent de stilul pe care-l abordeaza, fie ca e literatura clasica sau fictiune, au un mod unic si pur de a transmite orice proveste. Eu as vrea sa am mai multe carti de Murakami, le-am gasit reduse pe librarie.net. Dar inca n-am bani sa-mi achizitionez ceva nou. <3 Lots of hugs and kisses!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.