#COLECTIV și chipuri umane. Tu, ce fel de om ești?

#colectiv

Este prima postare pe care o scriu după cele întâmplate. Chiar dacă pe facebook am fost activă, pe pagina mea personală și pe twitter sau instagram, aici am dorit puțină „tăcere”.  Să-mi adun gândurile, căci până acum am avut destule izbucniri nervoase, la adresa Preaaceluipăcătos, a politicienilor, a corupților din primării, administrații, etc, care ne-au adus aici. Lung cârnat. Fericiți cei care nu sunt în oala asta!

Pe 31 trebuia să-mi serbez ziua. În loc să mă bucur, mi-am început dimineața contactându-mi prietenii din București să mă asigur că sunt bine. Toți au fost ok, dar nu știu ce aș fi făcut dacă măcar unul din ei s-ar fi numărat printre răniți…darămite printre cei decedați…

Ca om, ai tot timpul de ales. În esență lucrurile stau simplu. În viață, este ceva mai complicat. Însă, orice ai face, numai ca ei, să nu fii!

Este oribil. Este ca și cum te-ai condamna singur la un coșmar repetitiv. Din ignoranță, din prostie, din naiba știe ce sentiment pe care nu-l cunosc, pentru că nu mă număr printre genul acesta de oameni. Ce gen? Ticăloșii.

Am găsit un citat în cartea pe care o citesc, lăsasem un citat și la o postare , tot din aceeași carte. Dar, cel de acum, parcă rezonează perfect.

„-       Mi-e teamă de orice…Până acum am ucis știind că n-am de dat socoteală, cu autorizație la mână. Erau niște dușmani…Dar pe Champs-Elysées nu e război. Când ucizi trebuie să te ascunzi…dacă nu vrei să plătești. Și cine vrea să plătească?

-Nu ești decât un ticălos…spuse în șoaptă Nathalie. Ah, ticăloșie, ticăloșie…

Era cuvântul care i se potrivea. Un ticălos…Nu era un cuvânt prea tare, doar un cuvânt cumplit…Ticăloșie, ticăloșie…În prima clipă nu făcuse vreo deosebire…avusese întotdeauna dreptul de a ucide. Nu face să te bagi dacă după aceea ți se cere să le dai socoteală. Asta te silește să te tot gândești la ce-ai făcut… Grețoasă treabă. Sunt lucruri de care nu vorbești, odată ce le-ai făcut. Și Dumnezeu știe cât se va mai trăncăni despre asta. De-a fir a păr. Cu toate amănuntele și nimic decât minciuni. Vor fi pline gazetele. I se va cere să se explice…Nu va spune nimic pentru că-i e lehamite până-n gât. Le va cere să-l lase dracului, în pace. Să i se taie capul fără multe mofturi. Pentru că e dreptul lor să-l taie.

-Nu numai dreptul, ci și datoria…

Și Nathalie făcu un lucru nemaipomenit, acela de a se ridica în prezența cuiva…Se sprijini cu mâinile amândouă de masă. În picioare, se legănă o clipă în loc, împinse fotoliul, apoi se îndreptă spre dulap.

  • De oameni ca dumneata – zicea dânsa, aplecată peste divan, desfăcând cearșafurile, înfățând pernele, așezând pătura – de oameni ca dumneata nu mai are nevoie nimeni. Ei pot fi suprimați sau lăsați să moară de moarte bună. A fost inventat D.D.T-ul, dar ce-ar trebui să se inventeze pentru a scăpa lumea de oameni de teapa dumitale? Nu mai poți fi reeducat, ești prea bătrân…Nathalie bătea perna cu pumnul că să-i bage colțurile în fața de pernă și turuia într-una vrând parcă să se amețească singură. Toate instinctele ți s-au tocit. Ai reflexe de dobitoc. Un om care seamănă unui dobitoc nu poate fi fericit…Nu poți forța natura. Nu e mai moale ca o mașină…Când o forțezi se sparge. O mașină nu-i o pernă, e ceva măsurat la țanc. Dumneata nu ești decât o mașină și nu poți trăi fără suflet…Un automat seamănă a om, dar nu e…Și dumneata semeni a om, dar nu ești.

Nathalie vorbea, vorbea într-una, și, mișcându-se ca marea bătută de un vânt ușor, umplea camera cu prezența ei. Se legăna fără să-i pese de făptura aceea pe care valurile o zvârliseră pe un banc de nisip, și glasul ei fremăta, se înălța și, din când în când, îi izbea auzul ca un vuiet. Nu se codea să-i arunce de la obraz tot ce gândea despre el și epava simțea o ușurare auzind cum îi zice că nu e decât o lepădătură, un netrebnic, o otreapă. Dacă mai era ceva în stare să-i ușureze inima…A împărtăși răstriștea cuiva înseamnă a-i aduce alinare. Dar Nathalie, slavă Domnului, nu-și făcea iluzii în privința lui, iar dacă  îl oprea la ea, o făcea știind bine despre ce este vorba. Și o făcea în chipul cel mai firesc, așa cum sari în ajutorul unui automobilist care suferă un accident pe șosea, chiar dacă accidentul se datorește imprudenței sale criminale și din vina lui sunt morți și schilozi. Cine poartă răspunderea se va vedea mai târziu, mai întâi trebuie să aduni cadavrele, să duci răniții la spital, să dai de veste jandarmilor…

Cadavre…jandarmi…crimă…

-Seria neagră, spuse Phi-Phi.

Nathalie se așeză și strânse între genunchi o veche râșniță de cafea.

-Îți fac niște cafea, fiindcă mi-ai spus odată că asta te trage la somn. Trebuie să dormi, nu pot suferi oamenii care se chinuiesc. Fă doar ce vei ști ca să dormi…Pe cei care n-au conștiință, frica îi ține treji. Eu însă n-am nevoie de somnambuli aici.”

Nimeni nu vrea să fie catalogat drept ticălos, dobitoc, otreapă și totuși sunt mulți care se îngrămădesc să-și revendice titlul prin ceea ce fac. Iar pentru cei care cred că a sta și a nu face nimic, e o dovadă de inteligență supremă, nu le mai zic nimic. Ca să nu-mi încălzesc tastatura degeaba.

Pentru a înclina măcar puțin balanța, trebuie să ne implicăm!

Comments

comments

Related Posts

2 Discussion to this post

  1. alex spune:

    Multi sunt cei care vorbesc despre subiectul #Colecitv, putini sunt cei care chiar au simtit ceva in legatura cu aceasta tragedie fara sa fie direct implicati. Ma bucur ca esti o fiinta asa sensibila 🙂 Lumea ar fi un loc mai bun daca toata lumea ar fi ca tine…

    Si am vazut si clipul de pe Youtube, cred ca este ultimul vlog, de pe 10 octombrie. Ma bucur ca ai inceput sa zambesti mai mult 🙂 E mult mai bine asa 🙂

    • Xaara Novack spune:

      Multumesc. Acel citat mi-a dat de gandit, mi-a dat de reflectat si cred ca s-a potrivit oarecum cu cealalta parte a baricadei. Cu negativul. Am observat ca tinerii empatizeaza mai mult, ceea ce este bine. Ideile cum ca din fata calculatorului, orele acelea sunt pierdute sau ca realitatea devine distorsionata mi se par acum ceva pueril. Cred ca sunt multe de invatat din toate astea.
      Da 😛 Incerc sa zambesc des. Este un pas pe care vreau sa-l trec,pentru ca vreau ca altii sa se simta bine, relaxati cand intra pe canalul meu. Sunt destule suparari de care avem parte zi de zi. 😀 Thanks for watching me!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.