Game on cu Airsoft6

airsoft pictures

Nu am un job stresant, din contră, îmi stimulează creativitatea și îmi dă mereu idei pentru noi postări pe blog. Tocmai că ești tot timpul în priză, pe fază, se acumulează acea energie statică, de care trebuie să scapi cumva. Metodele mele până acum erau simple: ori mă duceam la filarmonică și era suficient o arie și deja mă aflam într-o altă lume – calmă, ideală și relaxantă; ori făceam o sesiune de Mortal Kombat, chiar dacă am simțit jocul puțin paralel cu ideea de luptă, bătaie, etc. Pentru că este o simluare cu simulare, ca în filmele acelea cu actori americani, când trece personajul principal printr-o rafală de gloanțe și-i ca nou. Eh, cam așa. Îmi place la nebunie, dar simt lipsa unei lupte pe bune.

Asta probabil pentru că în copilărie, fiind mai băiețoasă, chiar obișnuiam să port lupte pe bune, cu role-play și arme desigur, făcute din ce găseam. Cum erau acele tubermane pe care le legam între ele cu scotch, în formă de mitralieră și simulam o bătălie militară. Aveam săgeți făcute din timp pentru muniție și ne împărțeam pe echipe. Eram cât se poate de fairplay, ca jocul nostru să fie cât mai autentic. Când ne săturam de arme, ne luam la hârjoneală corp la corp. Pentru că da, aveam energie să ne luăm și la bătaie dar, să ne și împăcăm.

A fi adult nu înseamnă să îți lași copilăria în urmă, jocurile și tot ce te-a făcut să te simți bine. Ci să le aduci la un alt nivel.

Jocul meu cu tubermane s-ar transforma într-o simluare airsoftadică un joc cu tentă militară, ce simulează perfect conflictul armat (fie el militar, polițist, filme cu împușcături și mult suspans!) Culmea este că utilizează replici ale armelor adevărate, adică ai ocazia să ții în mână pistoale cât se poate de autentice, sigur, nu din aceleași materiale precum cele reale, dar replicate la perfect pentru a putea fi folosite cu acele bile airsoft solide, din plastic și de mici dimensiuni. Și mai interesant este că aceste pistoale airsoft sunt adaptate atât pentru dreptaci, cât și pentru stângaci!

airsoft pictures

Atunci când ești copil ai nevoie de imaginație pentru a simula realitatea, să gândești în afara cutiei, la o adică. Ca adult, vrei totul de-a gata. Obișnuit ca banii să-ți aducă confortul și să te scoată din rutină, aici vine investiția propriu-zisă. Când vine vorba de replici airsoft, ai o gamă variată. De la pistoale cu bile sau gaz, până la mitraliere ori grenade, snipere manuale sau shotgun airsoft manual. Alegerea vine în funcție de circumstanțe. Totul este independent, cu o echipă formată din oameni bine informați, și de comun acord, cu reguli bine stabilite. Echipamentele și tot restul recuzitei sunt puse la dispoziție de o companie sau o firmă specializată cum sunt cei de la Airsoft6, magazin online de produse airsoft, cu sediul în Constanța (ca să mă enervez eu că toate lucrurile frumoase se întâmplă doar în alte orașe). Noroc că astfel de „jucării” sunt accesibile online!

Apoi odată formată echipa, odată ce ai echipament airsoft și consumabile airsoft, poate începe lupta!

Câteva din lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere dacă vrei să te apuci de airsoft:

  1. Studiază bine tot ce înseamnă airsoft! Este un sport autentic, cu tactici și reguli. Ar fi bine să începi totul informat și să nu te arunci, ca românașul, în apă, fără să știi să înoți.
  2. Ai nevoie de protecție specială pentru ochi. Adică e un must-have, să nu chiorăști. Asta dacă nu cumva îți dorești să devii pirat. Nu ne băgăm, man.
  3. Cel mai bun pistol este acela care consideri tu că ți se potrivește. La fel ca o femeie, îți plac toate, dar te însori cu una. (asta în cazul în care nu ești un șeic și ai haremul tău) Alege și în funcție de alte criterii (5)
  4. Trebuie să ai o idee despre bugetul pe care vrei să-l investești, pentru că nu îți iei un pistol cu bile și gata. Citește iar la (1) și include în pachet consumabile airsoft sau accesorii airsoft. Să nu mai zic de echipament. Deci este un sport în care investești pentru propriul confort.
  5. Location, location, vorba aia… Include în buget și unde joci Airsoft. O arenă special amenajată, în aer liber (grijă mare unde). Deeeeci, locația este extrem de importantă! Cum așa? Păi în funcție de asta îți vei alege și armamentul/ echipamentul, etc.

airsoft pictures

Dacă v-am stimulat puțin curiozitatea, cei de la Airsoft6 au o secțiune video, unde puteți afla totul prin exemple, vizual și clar. Prin urmare, Game on!

Comments

comments

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.