Sleek Ultra Mattes Bright V1 – Review

paleta sleek

 

Era de ceva vreme în wishlist să-mi iau o paletă de farduri și cum am trecut recent prin Kendra, m-am îndreptat către paleta Sleek. Am ales nuanțe în contrast cu sezonul rece, pentru că sunt calde și colorate. Sigur, chiar dacă am făcut alegerea asta să nu vă imaginați că le folosesc doar între ele. În general îmi plac machiajele simple, minimaliste, care nu implică mult risc din partea mea (stau prost la partea de blending)

Paleta este una rezistentă ca interior, ambalajul frumos, fix cum mă așteptam. Fardurile, în schimb nu m-au impresionat. Nu am pus swatch-uri pentru că oricum nu prea aveam la ce. Pe deget se vedeau foarte transparente și difuze, trebuia să apăs mult și bine ca să se distingă culoarea, iar pe pensulă sunt ca o pulbere.

 

paleta sleek

Pentru machiaj, cu tot cu primer și pregătirea tenului / ochilor, în prealabil, tot am avut nevoie de trei straturi din aceeași nuanță. Am încercat să ud puțin pensula și nu am sesizat nici o schimbare. Sunt culori care de regulă, până și cel mai ieftin fard, le are foarte bine nuanțate încât să nu fie nevoie de maxim două aplicări…

paleta sleek

Kiri nu a fost impresionată.

Mix-ul între ele, funcționează la fel de greu, din păcate.  Cred că ieșeam la fel de bine dacă îmi luam o paletă Fraulein… Asta e, data viitoare voi încerca ceva din străinătate. Nu știu dacă au schimbat formula sau dacă au schimbat ai noștri paletele cu unele luate de pe e-bay. Deși până și pensulele mele de pe e-bay, imitație după cele de la Real Tecniques, sunt extrem de bune. Îmi imaginez că aș fi regretat să dau atâția bani pe ele și să mă fi trezit cu ceva la fel de prost ca ceea ce am luat acum.

Și dacă tot e Black Friday, sper că ați făcut cumpărături inteligente! Pupici!

Comments

comments

Related Posts

Discussion about this post

  1. […] Având în vedere că paleta a costat până în 50 de lei, a meritat banii. Comparând cu paleta cumpărată ultima dată, mi-aș fi dorit să o descopăr pe acesta mult mai devreme. Buuut, you live, you learn. Vorba […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.