Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Este întrebarea care m-a bântuit începând cu școala generală, liceu și până în facultate. A fost o perioadă îndelungată de căutări, întrebări fără răspuns și frământări existențiale. Pentru că n-am știut niciodată cu precizie ce vreau să fiu! Și nici societatea din ziua de azi nu este una care să te binecuvânteze cu un trai sigur.

Nu că ar fi un lucru rău. Este doar o idee.

Concluzia majoră pe care am tras-o de la bun început a fost că artiștii și muncitorii, întotdeauna ca profesie erau priviți ca… pătura de jos, praful de pe tobă, șoriciul de pe porcul pârlit și așa mai departe. Încă de pe vremea mea, era la modă că vrei să te faci doctor, că vrei să dai la drept, să fii avocat, economist, politician chiar! Pentru că știm cu toții, acolo se învârt banii importanți și se iau decizii care pot influența generații (din păcate majoritatea în prost, nu în bine)

Nu era la modă să fii croitor, artist de orice fel, cizmar, strungar, electrician, poștaș, vânzător, pentru că nu-i așa, erai fie la mijloc, fie în pătura de jos. Și cine naiba vrea să fie zgaiba de pe bubă?! Nimeni.

Derulând acele ceasornicului în prezent și oarecum în viitorul apropriat descoperim că de fapt, undeva a existat o ruptură între oameni. Că de fapt, nimeni nu-i mai cu moț decât celălalt și că avem nevoie unii de alții pentru a putea duce o viață decentă.

Mi-a amintit de o poză amuzantă cu organele umane care se certau între ele care este mai important. Ba inima că ea bate și susține vasele de sânge, ba ficatul pentru că el regenerează și elimină toxinele și atunci brusc anusul (sper că nu sunteți prea sensibili, dar nu cred că este un anunț așa brusc. cu toți suntem dotați de la Mama Natură cu o gaură în fund pe unde iese adesea sub o formă sau alta, ceea ce mâncăm)  sare și el:  Eu sunt la fel de important, pentru că elimin ceea ce organismul consumă.

Toți râd și își bat joc de el, așa că decide să se închidă. Creierul suferă de migrene, ficatul se mărește, stomacul se balonează și inima abia că mai rezistă.

Până la urmă un lucru mărunt, poate să devină la un moment dat atât de important și de necesar încât lipsa sa să provoace haos. Sau o schimbare majoră. Ori o revenire la cutume mai vechi. Pentru că există, vrem noi sau nu, regula repetiției atunci când nu învățăm din greșeli. Asiaticii o denumesc pe scurt, karma.

Și îmi imaginam să zicem un deputat, un avocat, doctor, nu contează de gen feminin sau masculin, aici las imaginația voastră să completeze golul, fără curent în casă. Fără apă caldă. Pentru că nu găsește un electrician bun sau un instalator bun.

Degeaba are bani să întoarcă cu lopata, dacă nu trăiește într-o societate în care să există un echilibru al muncii și desigur, respectul ei. Pentru că la asta se rezumă totul. Respect și educație.

Ceea ce muncești tu la job nu este cu nimic mai important decât ceea ce fac alții la job-ul lor. Decât dacă ești acea raritate în halat alb și depui efort maxim să salvezi vieți. Atunci îți mulțumesc și îți spun că ai cel mai important job raportat cu orice pe lumea asta!

Însă ideea este că privitul de sus, îngâmfarea și  elitismul închipuit nu ajută la nimic. Nimeni nu progresează. Toți se învârt în același cerc cunoscut. Poți să iubești ceea ce faci și ca un simplu vânzător și ca cel mai tare patron, director de companie, de restaurant, de ce vrei tu.

Concluzia? Ideea că ceea ce faci tu la job este mai special decât ce fac alții (asta în caz că nu fură) aparțin de regulă orificiilor.

Dacă ne luăm mot-a-mot după bancul de sus.

Desigur, glumesc. Ironic, sper că v-ați prins.

Concluzia de fapt?

Atunci când o să fiu mare, mă fac ce vreau eu!

Nu lăsați societatea să vă impună standarde. Nu lăsați viziune altora despre viață să o limiteze pe a voastră.

Nu vă ghidați doar după funcții care să vă aducă bani. Să nu aveți impresia că sunteți unicul care are astfel de gândire. Cum e mai bine? Să fiți foarte căutat și bun în ceea ce faceți sau să fiți unul dintr-o mie care fac același lucru?!

Nu lăsați părinții să vă influențeze deciziile! (mai greu când nu vrei să dezamăgești, dar credeți-mă că mai târziu veți rămâne cu frustrări interioare!)

Descoperiți-vă vocația! Că este vorba de job sau de hobby, aceasta este singura care vă va face pe deplin fericiți. Pentru că de aici provine esența tuturor lucrurilor pe care le întreprindeți.

Lecția cea mai importantă?

Niciodată nu-i prea târziu!

 

 

What do you want to be when you grow up?

It’s the question that haunted me from grade school, up to high school and even uni. It was a prolonged search, of unanswered questions and existential turmoil. I never knew exactly what I wanted to be! And today’s society isn’t the type to bless you with this type of knowledge, of a sure way of living.

Not that it’s a bad thing. But it’s just a thought.

A major conclusion I drew from the start was that artists and workers, as a profession were always regarded like… lower class, belittled and thought as trivial and so on. At least in my society.

Even in my youth it was hip to want to be a doctor when you grow up, go to law school, be a lawyer, an economist, and politician even! Because don’t we all know, that’s where the important money roll. That is where decisions are made, that can even influence generations (sadly in a bad way, but who I am to say)

It wasn’t popular to be a tailor, an artist of any kind, a shoe maker, a turner, electrician, postman or even a seller. Because you were automatically categorized as middle class or even lower class. And who the hell wants to be labeled in a way or another?! No one.

As time went on, now and in the near future, I saw a disconnection between people. At least here, in my country. And actually, there isn’t anyone more special than the other and we all need each other to live a decent life.

This reminded me of a funny picture with all the organs inside the human body. They were having a fight on a similar subject: which one of them is more important. The heart was beating and sustaining blood vessels, the liver because it regenerates and gets rid of toxins and suddenly there’s the anus (I hope you’re not too sensitive on the sudden subject. we all have one from Mother Nature, and we eliminate in one way or another, what we eat. So the anus goes: I’m just as important! I eliminate what the body consumes.

They all laugh and make jokes, so to spite the others he suddenly decides to shut down. So the brain starts suffering from migraines, the liver expands, the stomach gets bloated and the heart can barely resist.

So in the end, a small thing can become so important and necessary that its absence can cause chaos. Or a major change. Or a revision in old habits. Because, there is, weather we want it or not, a rule of repetition if you don’t learn from past mistakes. The Asians call it shortly, karma.

And imagine let’s say a politician of any kind, a doctor, doesn’t matter the gender here, I’ll let your imagination fill in, imagine them with no electricity inside their home. No warm water or current water. Because they cannot find a good electrician or a good plumber.

So their money isn’t an issue, they can have loads of them but it’s meaningless. If you don’t live in a society where there’s a balance in work and of course, respect. This sums it up. Respect and education.

What you do at your job isn’t more important than what others do. Unless you’re a rare person in a white coat that makes an effort to save lives. Than thank you and let me tell you, you have the most important job in this world!

But the idea of boasting, arrogance and imaginary elitism doesn’t get anyone anywhere. There is no progress. It’s the same sad circle. You can love what you do as a vendor and as the biggest CEO, director, company or restaurant manager, etc.

Conclusion? The idea that your job and what you do makes you more special than others (unless you steal. Lol.) Usually belongs to orifices.

But let’s not belive the joke word by word.

I’m being ironic. I hope you got that.

The actual conclusion?

When I want to grow up, I want to become whatever I wish!

Don’t let society impose standards onto you. Don’t let other’s people vision of life limit yours.

Don’t guide yourself with only money in sight when choosing a job or what you want to become. You are probably not the only one with this idea. And how is it better? To be much sought after and very good at what you do, or become one in a million people, doing the same thing?

Don’t let your parents influence your decisions! (It’s harder and tricky when you are young and you don’t want to disappoint. But later on you’ll gather a lot of frustrations!)

Find your vocation! Weather it’s your job or just a hobby, this is the only way you can truly become happy. Because this is the essence of all the things you create.

The most important lesson?

It’s never too late!

Comments

comments

Related Posts

2 Discussion to this post

  1. Eu imi doream sa devin medic veterinar, dar nu pentru ca erau niste standarde, ci pentru ca iubeam animalele. Si inca le iubesc!
    Insa o data cu trecerea anilor, ajungi sa ai joburi care nu se pupa cu ce gandeai tu, pentru ca lumea a tot evoluat. Insa este foarte adevarat, ca avem nevoie uniii de altii. Ar trebui sa fim mai empatici cu cei din jur…. Femeia care face curat in bloc nu merita respectata?! Ba da! Pentru ca munceste pentru banii pe care ii primeste si este om! Are sentimente. Eu ii dau „Buna Dimineata” mereu cand o intalnesc. E asa simplu si fain sa oferi un zambet unei vanzatoare care poate nu are cea mai buna zi, sa spui Multumesc! 🙂

    • Xaara Novack spune:

      Ce frumos spus. Chiar si un zambet conteaza foarte mult pentru ca nu stii niciodata ce se afla in viata unei persoane. Poate acel zambet o va inveseli cateva ore si o va face sa uite de micile probleme de zi cu zi. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.