Posts in Tag

autori japonezi contemporani

Nu este prima carte scrisă de Kazuo Ishiguro pe care o citesc. M-am bucurat atunci când am citit Un artist al lumii trecătoare. Îmi doresc să descopăr și alte cărți scrise de Ishiguro, tocmai datorită personajelor cărora le insuflă teme sau subiecte aparent banale care au cumva o întrepătrundere sau o trecere dintre vechi și nou.   La fel se întâmplă în cartea Rămășițele zilei, despre care nu trebuie să vă conving eu personal că merită citită. A fost ecranizată în anul 1993 de regizorul James Ivory și are drept

„Mi-am clădit o lume a mea, cu timpul, încetul cu încetul. Când intru în ea, reușesc să-mi găsesc liniștea într-o oarecare măsură. Dar însuși faptul că a trebuit să-mi construiesc o astfel de lume înseamnă că sunt un om slab, ușor de rănit, nu? Iar în ochii oamenilor este doar o lume insignifiantă, de nimic. Ca o coșmelie de carton care își ia zborul la prima pală de vânt.” Un roman de legătură. Ca de obicei, Murakami ne captivează toate simțurile. Ne incită curiozitatea când menționează printre rânduri melodii vechi,

„moartea nu se află la polul opus al vieții, ci face parte din viață.”   Romanul lui Murakami mi-a dat impresia că citesc o manga ale cărei planuri sunt construite din descrieri simple, care stârnesc emoții diferite cu fiecare acțiune. Îl descoperim pe Watanabe, imaginea tânărului retras în lumea proprie, inteligent și politicos. Îi place să citească, autorul face numeroase referințe la autori precum Scott Fitzgerald, John Updike sau Thomas Mann. Însă ceea ce ne poartă ca cititori înapoi în timp, trăind împreună cu Watanabe cea mai importantă perioadă din

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.