Posts in Tag

autori japonezi

Nu este prima carte scrisă de Kazuo Ishiguro pe care o citesc. M-am bucurat atunci când am citit Un artist al lumii trecătoare. Îmi doresc să descopăr și alte cărți scrise de Ishiguro, tocmai datorită personajelor cărora le insuflă teme sau subiecte aparent banale care au cumva o întrepătrundere sau o trecere dintre vechi și nou.   La fel se întâmplă în cartea Rămășițele zilei, despre care nu trebuie să vă conving eu personal că merită citită. A fost ecranizată în anul 1993 de regizorul James Ivory și are drept

Este o carte pe care o recomand celor cu mintea deschisă, care nu sunt sensibili la descrieri dure. Conține relatări care pot provoca dezgust, în caz că aveți un stomac ce se supără ușor și scene cu conotație sexuală. Cu toate acestea, este o carte pe care aș recomanda-o celor care sunt adolescenți. Adică de la șaisprezece ani în sus.   Albastru nemărginit, aproape transparent   Romanul de debut al lui Ryū Murakami este unul care poate fi oarecum șocant. Este vorba de vicii, care pentru omul obișnuit pot părea

Romanul lui Kōbō Abé nu-i unul surprinzător, are un stil complex și liniar, la fel cum am întâlnit în Suna no onna.  Pare a fi o completare, nu prin prima istorisire, „Chip străin”, ci mai degrabă prin „Hartă arsă”. Abé îmi pare un scriitor cameleonic, pentru că lasă cuvintelor puterea de a conduce cititorul spre ceea ce își dorește. Povestea în esență pare clară, concisă, dar există scânteia care provoacă dubii. Care te roade ca cititor și te îndeamnă să îți pui întrebări. Chip străin este povestea unui bărbat care

  Prima carte pe care am citit-o scrisă de acest autor și pot spune că nu am fost dezamăgită. Nu cred că există autor japonez care să dezamăgească, dar să lăsăm un benefit of the doubt acolo, să nu fiu prea categorică.  A fost o lectură ușoară, detaliile pe care Murakami Ryu ni le oferă le regăsim treptat, subtil, printre rânduri, ca și cum autorul ar țese o frumoasă pânză de păianjen care se zărește cel mai bine în razele soarelui sau greoaie, sub picături de ploaie. Nu prea am

Este o continuare a romanului  „O experiență personală”. Scrisă într-un mod diferit și la fel de plăcut, povestea este reluată din perspectiva unei adolescente care-l are în grijă pe fratele ei cu dizabilități. Ma-chan își iubește fratele, îi înțelege dificultățile și adesea este îngrijorată ca lucrurile să nu ia o turnură nefavorabilă.   În ciuda handicapului său, Eyore este foarte inteligent. Compune muzică și lucrează la un atelier ce aparține unei instituții de binefacere care angajează persoane cu probleme, ca el. Ō-chan este fratele lor mai mare, care se pregătește

1 2 3 4 Page 1 of 4

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.