Posts in Tag

filme japoneze

Seria de manga/anime Rurouni Kenshin este scrisă și ilustrată de Nobuhiro Watsuki. Majoritatea fanilor de gen le este cunoscut acest lucru înainte de a privi filmul. Povestea este una care îmbină istoria cu ficțiunea, Kenshin Himura fiind doar un personaj ficțional, totuși temelia sa este una cât se poate de reală. Aici este un lucru care mă atrage către felul în care japonezii își construiesc personajele, fie ele și fictive. Mereu există o întrepătrundere cu ceva palpabil, sau din trecut, ceva care să-ți insufle acel atașament sau admirație (ei au

  Un film despre care am vrut să scriu demult, dar mereu am amânat din câte un motiv. În sfârşit, l-am revăzut iar, şi de data asta nu-mi scapă ocazia să-mi las părerea aici. Este o dramă japoneză, deci, pentru cei ce nu gustă filmele asiatice, nu-l recomand. Are la bază scenariul din manga cu acelaşi nume. Povestea aparent banală a patru fete într-un oraş mare, fiecare dorindu-şi fericirea, sub formule diferite. Sakoto, este recepţioneră la o firmă care se ocupă cu prostituţia de lux. Timidă, şi superstiţioasă, găseşte prilej

Kirschblüten – Hanami | Flori de cireș Tot timpul ne imaginăm că cei pe care îi avem alături sunt veşnici, printr-o împotrivire mistică cu destinul. Pierderea lor ne trezeşte la realitate, că am pierdut timpul degeaba, în egoismul nostru, sau ne face să ne pierdem alături de ei, într-o lume în care îi căutăm încă cu disperare. Este un film cu părinţi îmbătrâniţi şi bolnavi, copii maturi doar ca vârstă, care nu-şi preţuiesc părinţii şi se grăbesc să-şi trăiască viaţa, ca şi cum aceştia ar deveni o povară pe care

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.