Posts in Tag

marie kondo carte

Pentru că am cumpărat Magia Ordinii de Marie Kondo, carte a cărei recenzie este printre cele mai citite pe blogul meu (semn că nu doar eu sunt obsedată cu curățenia și ordinea), am zis că nu trebuie să ratez această carte. Și am avut dreptate. Magia Ordinii este o cărticică mică, un fel de îndrumar prescurtat și povestea din spatele a ceva cu totul și cu totul diferit. Marie Kondo a pregătit o carte mai detaliată și mai bine pusă la punct.   Acesta este SPARK JOY. O carte care te

Îmi doream cartea asta pentru că vlogerițele din Anglia nu încetau să vorbească despre ea. Mă așteptam să fie ceva mai voluminoasă, dar chiar și așa informațiile găsite în ea mi-au fost utile. Am devorat-o  într-o zi și jumătate, adică ziua în care am primit-o și dimineața următoare era gata citită. De ce? Îmi place ordinea, chiar dacă nu mă laud că aș fi printre cele mai ordonate persoane. Scopul meu însă este să fiu puțin mai disciplinată în privința spațiului în care locuiesc. Și aici mă refer la obiecte,

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.