Posts in Tag

par sanatos

Vara este anotimpul meu preferat, în principal datorită soarelui (deși îl prefer cu moderație). Atunci când plouă nu este totul trist și rece, din contră, este răcoritor și liniștitor. Sunt vacanțele sau concediile, hainele mai ușor de purtat…fructe, legume din plin! Lubeniță…și mă opresc aici pentru că deviez de la subiect. Atunci când mă gândesc la vară, primul lucru la care mă gândesc este bronzatul. Și pentru că am tenul palid și pielea care se înroșește la soare, mereu am întâmpinat probleme în a mă bronza uniform sau a păstra

Am scris despre asta și acum un an. De atunci s-au mai schimbat câteva lucruri, esențiale, despre care vreau să vă vorbesc. Iar la final, vă las cu o rețetă pentru o mască de păr hidratantă, pe care o folosesc odată la două săptămâni, cel puțin. Încep cu șamponul, pentru că mi se pare că este esențial să găsim un șampon potrivit. Care să ne mulțumească și să ne ofere tot ce ne dorim în legătură cu podoaba noastră capilară. Adesea a trebuit să încerc ba una, ba alta, până

În cartea HAIR by marie claire scrisă de Josette Milgram, sunt prezentate sfaturi ale unor renumiți stiliști despre tunsori, alegerea unei culori de vopsea pentru păr dar cele mai multe sfaturi sunt despre îngrijire și menținerea unui păr sănătos. Eu am să prezint pe sărite, ceea ce mi s-a părut important de reținut despre părul nostru și cum ar trebui să-i oferim o îngrijire corectă. Dacă fumați sau sunteți des în preajma fumătorilor, trebuie să știți că părul este o victimă a tutunului. Probabil multe din noi s-au întors de

Pentru că am făcut anul trecut un curs de coafură, m-am hotărât să postez trei tratamente pentru păr, pe care oricine le poate face acasă.   Tratamentul cu ceai de mentă pentru păr:   Personal, ador ceaiul de mentă. Iarna cât este fierbinte ne scapă de dureri de cap sau de stomac, iar vara băut rece îți răcorește sufletul. Are un efect la fel de răcoritor și pentru păr. Ceaiul de mentă acționează asupra scalpului, dar și asupra firului de păr. Într-o jumătate de litru de apă fierbinte se pun

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.