sfaturi unghii rezistente
book reviews

Easy read – cărți interesante și ușor de citit

 

Acele cărți potrivite pentru vacanță, concediu sau călătorii. Ideale atunci când ne deplasăm undeva și avem nevoie de puțină stimulare a minții și imaginației. Fie că suntem în tren, în metrou sau avion, o carte bună este un adevărat companion.

 

Astfel, am ales șase cărți care să vă însoțească în minunatele aventuri personale și care să vă inspire și să vă transmită o anumită stare. Lecturi ușoare și plăcute, care mai târziu se pot transforma în subiecte de discuție sau în amintiri frumoase.

 

Ryu Murakami – Audiția

 

Este o carte care a fost și ecranizată, în care aflăm povestea unei tinere de 24 de ani, care dorește să devină actriță și care îl impresionează pe Aoyama, organizatorul unei presupuse audiții. Aceasta ascunde un secret sângeros, pe care Aoyama îl va afla în cele din urmă pe propria piele.

 

Haruki Murakami – În noapte

 

Este una dintre cele mai simple cărți scrise de Haruki Murakami, sau cel puțin așa mi se pare mie. O poveste ce se desfășoară pe parcursul unei singure nopți cu personaje ale căror viață se întrepătrunde în mod neobișnuit.

 

Marie Kondo – Magia ordinii

 

Sigur o să aveți poftă de dereticat prin casă după ce veți termina de citit această carte! Pentru cei care sunteți puțin obsedați de ordine, minimalism și un stil de viață cât mai simplu, vă recomand cu drag cartea aceasta. Nu este voluminoasă și conține numeroase lucruri care să vă inspire în viața de zi cu zi. Fie că vorbim de lucruri materiale, de garderobă sau de cumpărături, sigur veți găsi un subiect care să vă stârnească interesul.

 

Rui Zink – Cititorul din peșteră

 

Este genul de carte criptică, ale cărei idei îți scapă printre degete dar totuși rămâi cu ceva. Are un subînțeles și te prinde încă de la începuturi.

Personajul principal este un adolescent rebel, care are de-a face cu pirații iar în urma unei furtuni pe mare ajunge în peștera lui Anibalector – un animal care citește.

Recomand cu drag cartea!

 

Jerome K Jerome – Trei într-o barcă

 

Dacă nu ați citit nimic de J.K Jerome până acum, a venit vremea să o faceți! Umorul englezesc nu trebuie ratat pentru nimic în lume!

Trei amici și câinele lor pornesc într-o aventură pe râul Tamisa, din dorința de a se recrea și de a scăpa de aglomerația din Londra. Normal că planul de acasă nu ne potrivește niciodată cu cel de la târg! Nu ratați cartea asta și altele de același autor. Aveți umor peste măsură.

 

Marjorie Hills – La shopping și nu regret

 

O carte pentru noi fetele, care să ne îndrume puțin într-ale shoppingului. Am avut oarecare rețineri la început atunci când am vrut să o cumpăr, dar cum am început să o citesc, mi-am dat seama că este o carte utilă.

Acest manual de stil pe timp de criză, cum îl intitulează autoarea, mi se pare ideal pentru acelea dintre noi care dorim să facem cumpărături cu cap și să nu ne hazardăm.

 

Toate aceste cărți dar și altele, le găsiți la secțiunea de recenzii a blogului meu. Sper să vă placă lista mea și că vă face cu ochiul măcar una din cărțile recomandate de mine.

Dacă aveți și voi recomandări, vă rog să-mi lăsați comentarii. Chiar mi-ar place să aflu ce cărți citiți voi în călătorii, în concediu sau de ce nu, ce carte citiți momentan.