Archives

Despre legendarul Rege Arthur sau Cavalerii Mesei Rotunde am citit cu toții. Acea masă la care se adunau regele și vestiții săi cavaleri, toți cei așezați la masă aveau poziții egale. Probabil pe câțiva îi cunoașteți din filme sau seriale, inspirate din vechile legende: Merlin, Lancelot sau Gawain.   Astfel că n-am stat pe gânduri și am mers la Inspire Cinema Craiova pentru a privi versiunea regizată de Guy Ritchie. Nu cunoșteam actorii din distribuție, dar i-am descoperit cu plăcere pe Jude Law (not my fave) sau David Beckham.  

Trebuie să recunosc, nu este primul serial coreean pe care îl privesc. Le-am descoperit din greșeală, petrecând timp alături de bunica mea. Ei îi plăceau foarte mult serialele coreene inspirate din vechile dinastii. Cu intrigi la palat și povești cu tâlc…   Singurul serial al cărei acțiune am putut să o urmăresc, oarecum cap-coadă a fost Iljimae. Un fel de ninja – samurai – hoț gen Robin Hood. O poveste interesantă ce-i drept, dar care nu m-a făcut să privesc și alte drame coreene. A fost un one-time thing. Sau

Încă o seară perfectă la Inspire Cinema Craiova, de data aceasta cu o comedie! Nu am mai văzut o comedie de foarte mult timp și am acceptat să o vizionez datorită actorilor. Morgan Freeman, hey, the voice of God și Sir Michael Caine! Este genul de film pe care ți-l amintești cu plăcere și a cărui acțiune, s-ar putea să o invidiezi. Pentru că… și eu mi-am imaginat adesea că aș vrea să jefuiesc o bancă! Să am insula mea plină de pisici, să-mi iau un vapor și să călătoresc

Am avut ocazia minunată de a testa această noua vopsea de păr de la Schwarzkopf, datorită BuzzStore. Puteți să faceți și voi lucrul acesta, să descoperiți și să probați produsele noi lansate pe piață! Dacă aveți conturi social media unde sunteți activi des, este modalitatea ideală de a afla foarte simplu despre ce fel de consumator sunteți, ce lucruri vă plac și care sunt cele care vi se potrivesc cu adevărat.   Nu este prima dată când încerc o vopsea de păr. Am folosit până acum de la Garnier, Palette,

Abia așteptam să văd acest film! Înainte de a vă dezvălui puțin din acțiunea sa, trebuie să menționez că a fost inspirat dintr-o manga, adică benzile desenate de japonezi. Ghost in the shell a început să fie serializată în 1989, înainte de asta devenise cunoscută sub numele de Mobile Armored Riot Police. În 1995 este lansat și anime-ul, care devine la fel de popular precum manga. Iar în august 2010 manga este oficial publicată în SUA, cu modificările de rigoare pentru a se putea citi de la stânga la dreapta

1 2 3 8 Page 1 of 8

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.