Follow:

A short story about dogs and how special they are

“A random man wanted to drown his dog. For that reason, he took them in a boat and sailed away from the shore. Reaching the middle of the river, he threw the dog in the water.

The unlucky dog disappears in the depth of the water, tries to reach the surface and makes desperate efforts to swim after the owner’s boat. But each time he gets close, the man hits him with the paddle.

This barbaric scene between human and dog continues for a while, until losing his patience, the man deciding this is the final end, grabs the paddle with both hands and hits the dog on the head with all his strength. At the same time, he loses his balance and falls into the water.

What happens?

The sublime. Twenty times, the faithful dog, as abused as it was, went inside the water and saved the owner from the river’s currents and from a certain death.

What a brave dog and what a useless human!”

Fragment from a book by Gh. Lica, Dumitru Hotopeleanu – True stories about dogs

It’s a book dear do me, I have it since childhood. I didn’t read fairy tales or other stories with this much interest as this book. I still have it, even if the covers have gotten torn and I improvised a new shiny one. I remembered about this book because last week I got sick.

One night, because I don’t like taking painkillers, I couldn’t sleep. I had chills and I was turning from one side to the other.

Since I am sleeping with my dog, as small as he is at four month old, he felt my agitation and came and sat on me. On the exact spot where I was feeling pain. In my state, I immediately feel asleep. When I woke up in the morning, he was still there, looking at me. Normally, the pain passed.

I don’t know if it was his warmth, his presence or something else. But I have learned on my own, that a dog, no matter how small it is, they still feel our emotions or the states we are in.

dog

„Un om oarecare vroia să-şi înece câinele. Pentru aceasta îl luă cu el într-o barcă şi se îndepărtă de ţărm. Ajungând la mijlocul râului, îl aruncă în apă.

Nefericitul câine dispare în adâncime, se ridică la suprafaţă şi face eforturi disperate pentru a ajunge barca. Însă de fiecare dată când se apropria, stăpânul îl alunga cu o lovitură de ramă.

Această scenă barbară între om şi câine continuă un oarecare timp, până când omul, pierzându-şi răbdarea, hotărând sfârşitul, apucă rama cu ambele mâini şi loveşte puternic în capul câinelui. În acelaşi timp însă îşi pierde echilibrul şi cade în apă.

Ce se întâmplă?

Scena devine sublimă. S-a văzut cum de douăzeci de ori, credinciosul animal, maltratat cum era, s-a dat la fundul apei şi şi-a scăpat stăpânul din mijlocul curentului de la o moarte sigură.
Ce animal brav şi ce stăpân păcătos!”
Gh.Lica,Dumitru Hotopeleanu – Povestiri adevărate despre câini

E o carte dragă mie, pe care o am din copilărie. Nu cred că am citit basme sau alte povestiri cu atâta interes cât mi-a plăcut acestă carte. O am şi acum, deşi coperţile s-au desfăcut şi am improvizat altele din folie lucioasă. Mi-am amintit de acestă carte pentru că săptămâna trecută m-am îmbolnăvit…

Într-o noapte, pentru că nu-mi place să iau prea des pastile pentru durere, nu puteam să dorm. Aveam frisoane şi mă întorceam de pe-o parte pe alta.

Cum dorm cu câinele meu, micuţ aşa cum e, la aproape patru luni, mi-a simţit agitaţia şi a venit să se aşeze cu corpul exact peste locul unde aveam durerea. În starea mea, am aţipit, iar dimineaţa când m-am trezit, era tot acolo, uitându-se la mine. Normal, durerea încetase…

Nu ştiu dacă a fost căldura lui, prezenţa sau orice altceva. Însă m-a ajutat şi am învăţat pe pielea mea că un câine, oricât de mic ar fi el, simte emoţiile sau stările noastre.

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

6 Comments

  • Reply irodeartu

    that’s kinda’ sweet 😛

    5 mai 2010 at 22:50
  • Reply 300445

    vezi Hachiko – 2009 , apropo: keep the good work , really nice painting, i also love good art&litearure, but i’m so tired, i was looking for a soft movie and google has found your „the Lover”.Sry pentru engleza de balta (un retard al inteligentei verbale ma cam impiedica sa o asimilez); oricum , imi place cum desenezi , desi imi aduce aminte ca eu sunt prea lent pentru a fi pictor in aceasta lume(dar in lumea mea eu chiar sunt pictor, architect, webdesigner, fizician, dreamer, macho etc 🙂 ). aaaa… inca un sry pentru ca mi-am permis sa scriu aiurea pe blogul tau pornind de la premisa ca pe un blog de creatie diferenta dintre arta si nebunie nu exista. sa-mi zici daca ti-a placut Hachiko

    5 mai 2010 at 23:32
  • Reply Cris

    Îmi pare sincer rău că nu te-ai simţit tocmai bine. 🙁
    Foarte emoţionantă povestirea. Cât despre câţeluşul tău aşa păţesc şi eu cu pisica mea, care de fiecare dată când vede că nu mă simt bine, vine într-o fugă spre mine şi nu mai pleacă de-acolo. E uimitor cât sunt de inimoase aceste mici fiinţe.

    6 mai 2010 at 8:15
  • Reply XaaraNovack

    @Cris
    Mersi, ma simt mult mai bine acum. >:D< Ma bucur ca nu sunt singura care a trait pe propria piele o astfel de intamplare. Pisicuta ta e o adevarata comoara.

    @300445 Si eu am o engleza de balta, uneori tin dictionarul alaturi sa ma verific. Deci, poti speakai cum ti-e lesne.
    Mi-a placut comentariul tau si te mai astept. Nici o problema, aici e loc inclusiv pentru nebunie si pentru optimismul de a fi ceea ce vrei. Am privit Hachiko, m-a impresionat mult acel film, cred ca nu doar pe mine. Presimtirea lui, stiind ca stapanului urmeaza sa i se intample ceva rau…si devotamentul de a-l astepta atatia ani de zile, e o adevarata lectie de viata pentru a pretui si mai mult sufletelele de langa noi. Daca ai privit „The Lover”, sper sa-ti fi placut.

    @Irodeartu – Thanks!

    6 mai 2010 at 9:37
  • Reply lisabeth.ro

    draga Xaara, sper ca esti bine langa catelusul tau, dragul de el!

    in ceea ce priveste hiperaciditatea, nu stiu ca sucul de grefe sa dauneze, ci din contra, e bogat in vitamine si ajuta in curatarea de toxine a organismului si in vitaminizare; doar poate daca organismul tau este sensibil la consumul acestora, adica daca nu le tolereaza; din cate am citit, cu un efect mult mai acut in cresterea aciditatii sunt consumul de prajeli, de alimente cu conservanti si tot felul de aditivi, sucurile artificiale cu zahar rafinat, excesele, in genere; dar despre sucul natural de lamaie cu apa plata (sau limonada) am citit ca ar avea un efect excelent in diminuarea aciditatii gastrice si in niciun caz nu o accentueaza; iarasi ceaiul de sunatoare este minunat pentru reglarea aciditatii gastrice; sa fim sanatoase, draga Xaara, si sa ne bucuram de fructe si de puterea lor!

    21 mai 2010 at 10:39
  • Reply XaaraNovack

    Multumesc Lisabeth.
    Asa e, in perioada aceea cred ca si organismul meu a fost de vina. Se pare ca cei ca mine, cu fierea sensibila, sunt predispusi sa simta discomfortul acesta odata cu schimbarea anotimpurilor, adica primavara si toamna.
    Imi plac ceaiurile, in special cel de menta, asa ca am sa combin menta cu sunatoarea in curand.

    21 mai 2010 at 19:48
  • Leave a Reply