Xaara Novack
Este o carte pe care o recomand celor cu mintea deschisă. Subiectele abordate sunt tabu însă nu într-un mod indecent. Ai parte o poveste tulburătoare, dacă treci peste momentul de repulsie față de ideea incestului sau a persoanelor care preferă compania aceluiași sex.
Banana Yoshimoto – NP
Takase Sarao, un scriitor obscur care decide să-și pună capăt zilelor. Lasă în urmă o carte, N.P, care conține nouăzeci și șapte de povestiri. Cea cu numărul nouăzeci și opt este descoperită ceva mai târziu de către Shōji, care începe să o traducă.
Există un mit legat de traducerea textelor sale. Cei care încearcă să facă acele traduceri, au parte de o soartă similară și ajung la rândul lor, să se sinucidă. La fel se întâmplă cu Shōji, dar nu înainte de a-i lăsa lui Kazami, fata cu care avea o relație pe atunci, o impresie atât de profundă față de autor și poveștile sale.
Încă de mică, Kazami are un interes “pentru cuvinte, care se pierd imediat ce sunt rostite. Și care cuprind în același timp clipa și eternitatea”.
Datorită spiritului ei diferit, ajunge să îl reîntâlnească pe Otohiko, fiul lui Takase Saro. Astfel ajunge să intre în grupul lor familial. Otohiko îi vorbește despre Saki, sora lui, și printr-o coincidență bizară ajunge să o cunoască și pe sora lor vitregă Sui.
Povestea celor trei pare a fi legată de blestemul cărții. Continuă într-o realitate pierdută și fascinantă, care o intrigă.
O povestire destul de realistă, cât să îți provoace greață, e și romantică și are și pasaje care te fac să simți că poți evada.
Sui are o viață întortocheată. Sub zodia incestului, ea crede că “toți cei care se poartă inuman, trebuie la un moment dat să suporte consecințele. Asta s-a întâmplat și cu tatăl meu”
Sui nu este doar iubita fratelui ei, trecutul ei este bizar. A nouăzeci și opta povestire fiind despre viața ei tulburătoare.
Kazami devine astfel o punte de legătură între cei trei. Un fel de tampon între sentimente atât de profunde dar în același timp crude, usturând precum o rană deschisă.
Finalul este unul așteptat, cineva trebuie să se piardă, să renunțe sau să moară. Autorul lasă însă loc interpretărilor.
Totul se încheie “șocant de frumos, îndeajuns cât să te facă să îți pierzi mințile”.
Este o lectură ușoară, de vară, cum sunt foarte multe alte cărți de la editura Rao. O recomand, însă, doar celor care se știu curioși din fire și care sunt obișnuiți cu literatura japoneză, mai diferită.
Despre autorii japonezi am vorbit și în cel mai recent videoclip pe YouTube, unde vă recomand 10 cărți! Dacă sunteți cititori avizi, ca mine, sigur o să vă placă!
