Xaara Novack
Este prima dată când citesc astfel de cărți, spune-ți-le motivaționale, despre dezvoltare personală…genul care îți spun ceea ce știi de fapt, dar într-un mod care să te facă să și aplici. Sau să înțelegi mai bine de ce ți se întâmplă unele lucruri sau de ce unele greșeli se tot repetă.
Asta nu înseamnă că peste noapte te vei schimba, veți primi brusc un upgrade de personalitate și viața voastră va deveni mai minunată… Nicidecum.
Cunoaștem unele chestii care ni se spun, în mod intuitiv. Că vorbim de alegeri corecte, de stimă de sine sau de relații în general. Mai ales dacă avem ceva experiență de viață, știm cu ce se mănâncă realitatea. În special în România.
Doar că uneori ne lipsesc anumite părți din puzzle și înțelegem doar o mică părticică a ceea ce ni se întâmplă. La fel și eu.
Cei din jur m-au privit ca pe o persoană sigură pe mine și de cele mai multe ori chiar sunt. Adesea încăpățânată și egoistă, dar poate de acolo vine o mare parte din siguranța mea. Siguranța unor alegeri de viață, a micilor conflicte sau rezolvări de situație.
Aprofundând problema, mi-am dat seama că siguranța mea de sine este puțin cam șubredă pe alocuri și că am de lucru cu mine, în ceea ce privește unele situații.
De ce este importantă siguranța de sine?
Vei conștientiza care îți sunt defectele și care îți sunt punctele forte, astfel vei lua decizii mai bune în ceea ce te privește. Nu vei cădea pradă așa ușor manipulării din partea celorlalți și vei ști clar care este propria ta valoare. Nu aia cu valoarea mea, valoarea mea…. duh!
Siguranța de sine înseamnă o oarecare independență și genul acesta de oameni îi puteți recunoaște ușor. Au opinii proprii, dar respectă în același timp opiniile celor din jur și nu trăiesc cu dorința de a-și confirma ideile sau ca ideile lor să fie neapărat confirmate de cei din jur.
Siguranța de sine este strâns legată de gândurile noastre, de sentimente dar merge mai departe către comportament și senzații fizice sau percepția fizică.
Prin urmare, o gândire negativă atrage automat sentimente de teamă, rușine, de respingere și comportamente dăunătoare precum invidia sau furia reprimată. Ceea ce nu ne dorim.
A găsi un echilibru în gândire și fapte, cred că este un lucru pe care îl dorim cu toții. Către care trebuie să tindem continuu, pentru că un om normal…ca mine, ca tine, are momente în care este sigur și momente în care este nesigur.
Prea multă siguranță de sine determină un comportament narcisist. Oricât de fascinant ar fi pentru ceilalți, un astfel de om ajunge să te obosească și să îți displacă. Comportamentul arogant de regulă ascunde o lipsă a siguranței de sine.
Să trecem la lucruri concrete și la micile detalii care ne trag în jos.
Tendința de a amâna.
Probabil și voi sunteți vinovați de asta. Lasă că merg de luna viitoare la sală, voi trimite acea propunere în altă zi, mai târziu voi face cutare sau cutare…
Și acel mai târziu ajunge să fie niciodată.
Ne facem din asta un obicei extrem de prost.
Gândirea negativă
Am crezut multă vreme că sunt o persoană care deși privește viața realist, am și o doză de optimism și chef de luptă cu problemele, obstacolele.
M-am găsit vinovată de unele lucruri precum ideea că ceilalți mă văd într-un anume fel. Nu pozitiv desigur. Și…cum nu pot citi gândurile, îmi imaginez că sunt capabilă de asta. Dar de fapt, nu-i chiar așa. În alb și negru.
Până și eu, despre cei din jur, nu am opinii drastice și clar formate. Oamenii au o mulțime de calități și defecte. Pe care sinceră să fiu, le admir așa cum sunt. Îmi plac întru totul.
Generalizez mult. Dacă ajung într-un loc și sunt mulți oameni, mă gândesc dacă am făcut impresie bună sau nu. Și desigur, balanța înclină către nu. Am exclus din start pozitivul. Trist, așa-i?
Interpretez unele lucruri negativ. Dacă cineva nu vorbește cu mine un timp de vreme, am impresia că am greșit cu ceva. Că îi plictisesc sau dacă refuz să ajut pe cineva, mă gândesc dacă nu cumva voi strica relația cu acea persoană pentru totdeauna.
De cealaltă parte încerc să-mi șterg din minte aceste gânduri, dar ele revin. Este o bătălie continuă între criticul meu interior și eu ca persoană.
Cunoașterea de sine
Ne naștem diferiți, avem predispoziții genetice diferite, unii oameni se nasc cu un anumit talent, alții sunt foarte frumoși și îi ajută în diverse situații, unii se nasc deja cu ajutor financiar din plin.
Important este să fim realiști cu noi înșine.
Să ne dăm seama și de ce fel de oameni suntem înconjurați și de ce fel de oameni am fost înconjurați.
Îmi aduc aminte de acel citat „Înainte de a te diagnostica drept depresiv, ai grijă ca nu cumva, cei din jur să fie niște orificii”. Înțelegeți ideea.
Trăim alături de familie, colegi fie de liceu, job, facultate. Adesea ne simțim că nu aparținem… dar ține de noi să ne găsim locul. Trebuie să cercetăm și să căutăm acei oameni care sunt pe aceeași lungime de undă ca și noi. Veți vedea atunci, că veți căpăta ceva mai multă încredere în sine.
Comunicarea
Foarte foarte important cum spui ceea ce spui.
Există diferențe majore între:
„Cred că acest televizor nu este potrivit pentru spațiul nostru” și „Nu-mi place”
Prima denotă nesiguranță dar și o oarecare zonă de confort în cazul unui eventual conflict, prin evitarea sa la nevoie.
A doua afirmație este foarte clară și dă verdictul. Probabil nu există o temere în ceea ce privește un viitor conflict.
De aceea trebuie să fim atenți cum formulăm ceea ce dorim să transmitem.
Limbajul corporal este de asemenea important.
Criticile
Trebuie făcută distincția între criticile constructive, care vă vor ajuta să învățați din greșeli și să vă perfecționați și criticile nejustificate, care nu au legătură cu persoana voastră, ci cu nemulțumirile celorlalți oameni legate de ei înșiși.
Criticul interior – de care mă fac vinovată big time. problema mea provine din copilărie când desigur, ești cel mai sensibil și instabil emoțional. pun presiune pe mine și vreau ca unele lucruri să iasă cum mi le imaginez. de cele mai multe ori ajung să nu mă pot bucura de anumite momente, doar din acest motiv.
Acceptarea laudelor – dacă cineva îmi zice ceva de bine, automat am acel gând care respinge lauda, o devalorizează sau o demolează.
Recent am învățat cum să accept o laudă, care este de fapt recunoașterea unui merit, al unui lucru făcut bine. Faptul că accept asta, nu mă face arogantă și nici nu mă mai îndeamnă să o contrazic.
Mă pot bucura de ceea ce mi se spune pozitiv, într-un mod la fel de pozitiv.
Stima de sine și siguranța de sine merg mână în mână. În relațiile cu cei din jur este important să fim cât mai sinceri. Să spunem clar ce ne place, ce nu ne place, ce ne dorim și ce nu ne dorim. Să nu ne fie teamă să mai spunem NU.
Cartea vine cu exerciții interesante, care ajută pe parcurs să aprofundăm diverse detalii sau perspective personale în ceea ce privește nesiguranțele pe care le avem.
Are numeroase exemple, din care putem învăța și trage concluzii, iar la final nu se poate să nu rămâi cu ceva ce poți adopta pe viitor pentru un stil de viață mai bun. Sau să prinzi puțin curaj în a întreprinde ceva. Oricât de mic și diferit ar părea.
Este o lectură ușoară pe care o recomand cu drag!
