Follow:

Este oficial! Expoziția mea de ilustrații Daimon – Eidolon

art objects
Îmi voi prezenta lucrările de artă într-o expoziție la Casa de Cultură Traian Demetrescu. Este prima mea expoziție personală, se numește Daimon-Eidolon și conține 23  de ilustrații. Pe toate le găsiți pe imagesinateacup.blogspot.com, celălalt blog al meu dedicat artei și fotografiei. Acolo veți găsi și ideile de la care am pornit în momentul în care am făcut fiecare ilustrație în parte. Multe sunt inspirate din viața de zi cu zi, din cărțile pe care le citesc sau din filme.
De ce Daimon-Eidolon? Are legătură cu expoziția desigur, cu arta mea. Desenez de când mă știu, de când eram mic copil și am început să mâzgălesc pereții. Am desenat toată viața mea, este lucrul pe care îl fac de când mă știu și voi continua să-l fac pentru că este parte din mine.
Nu aveam gânduri mari în legătură cu arta mea, nu visam vreodată la o expoziție. Ci doar să desenez, să am inspirație suficientă pentru că uneori mă frustrez când nu am dispoziția necesară sau nu reușesc să pun pe foaie ce am în cap. Și totuși s-a întâmplat!
Revenind la Daimon-Eidolon, Daimonul este acea forță care ține de noi, dar se află practic în exteriorul nostru. Grecii îl asemuiau zeilor, fiind pe jumătate înlănțuit de trup, unde își are loc Eidolon, eu-l inferior. Daimonul îl ghidează pe Eidolon, care fiind legat de trup, este mult mai predispus trăirilor lumești și se abate adesea de la drumul destinat.
În viziunea romanilor, Daimonul este spiritul creației, care dă acea atingere, acea scânteie. Nu o muză, cât o viziune inedită.
xaara novack expozitie
De ce vă spun asta? Cred că fiecare dintre noi are un talent sau mai multe, revenind la lucruri mai puțin ezoterice, are mai multe inteligențe, cum spunea Gardner cu a lui teorie a inteligențelor multiple. Poate că unii n-ați descoperit încă ce vi se potrivește ca o mănușă, nu pictați de mici, nu cântați de mici… nu vă pierdeți speranța. Prin muncă, rezultatele nu vor înceta să apară. Așa că ascultați-vă vocea interioară, pe cei din jur când vă spun că aveți un talent anume și nu ezitați! Aveți o minte deschisă și un suflet la fel de deschis.
Desigur, lucrurile nu se întâmplă doar prin noi. Cei din jur sunt energia pozitivă care pentru mine a contat cel mai mult. Am întâlnit oameni cărora le mulțumesc pentru susținere, fie că sunt prieteni buni care tot timpul mi-au spus că le plac desenele mele, foști colegi din școala generală, liceu, apoi din facultate. Prietenii noi care i-am făcut de-a lungul anilor, fiecare dintre voi ați fost un pilon de susținere, de idei și creații. Prin cuvintele voastre frumoase, veselia și atitudinea voastră.
Și nu în ultimul rând celor de la Casa de Cultură Traian Demetrescu le mulțumesc, lui  Cosmin Dragoste care mi-a dat această oportunitate de a împărtăși cu voi arta mea, mai departe de online.
Prin urmare, ne vedem vineri pe 16.01.2015 la ora 18 seara la vernisajul meu, cu numele Daimon-Eidolon. În deschidere vor vorbi profesorul meu de desen din școala generală, domnul Gheorghe Ciuchete și Roberta Ionescu, artist plastic craiovean.  Până atunci, vă pup dulce!

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

10 Comments

  • Reply Robert Nicolaescu

    Mult spor in continuare!

    14 ianuarie 2015 at 1:53
    • Reply Xaara Novack

      Multumesc mult, Robert! Sa avem spor, stii mai bine decat mine ce inseamna arta si cat de mult inseamna ca cei din jur sa fie alaturi de noi, chiar si cu un cuvant bun.

      14 ianuarie 2015 at 10:16
  • Reply Zircon

    Felicitari, draga mea! Si mult succes in continuare! <3 Sper ca pe viitor sa ai parte de mai multe expozitii unde voi putea ajunge si eu sa iti admir arta!

    Ma bucur atat de mult pentru tine ca si cand eu as fi facut un lucru asa maret si magnific ca al tau ! :))) Doamne! Sunt super fericita pentru tine! Sa te bucuri si sa ai incredere in fortele tale!

    <3 Pupici si multe imbratisari! <3

    16 ianuarie 2015 at 19:49
    • Reply Xaara Novack

      Multumesc mult, Zircon! <3 Si eu sper la fel, o sa muncesc mai mult ca inainte. Pana acum nu credeam ca pot ajunge aici si efortul meu era unul singular, desi constant.
      Iti inteleg bucuria, pentur ca ne stim demult si esti printre persoanele care m-au incurajat, care au stiut sa-mi spuna vorbe frumoase si bune atunci cand am simtit nevoia. Asa ca intr-un fel, ai fost alaturi de mine. Si te-am simtit alturi de mine, ca pe toti ceilalti care ma cunosc.
      Am capatat mai multa incredere, intr-adevar! Multi pupici si tie si multe imbratisari! <3 :* :* >:D<

      17 ianuarie 2015 at 14:39
  • Reply Cristi

    Bravo, felicitari! Bafta maxima in continuare, la cat mai multe expozitii! 🙂

    17 ianuarie 2015 at 10:26
  • Reply Ayase

    Felicitări! Multe, multe felicitări!

    Mă bucur nespus că ai avut ocazia să îţi expui lucrările! Cu siguranţă Craiova a avut ocazia să admire pasiunea unui artist excepţional. La cât mai multe şi sper ca pe viitor să am şi eu ocazia să asist la o expoziţie de-a ta.

    Îmbrăţişări!

    20 ianuarie 2015 at 14:44
    • Reply Xaara Novack

      Multumesc mult, Ayase! Sa fie din ce in ce mai multe si cat mai multa inspiratie! <3 Si eu imi doresc asta. Te pup! Imbratisari!

      20 ianuarie 2015 at 17:03
  • Reply Damian Irimescu

    Apropo am uitat să-ți zic, mi-au plăcut foarte mult lucrările tale, spor!

    14 mai 2015 at 23:00
  • Reply Ianolia

    Chiar mi-a placut ceea ce am vazut! Ai un talent aparte si stii cum sa scoti in evidenta, intr-un mod frumos, tot ceea ce vezi in jurul tau!
    Felicitari sincere si mult spor in tot ceea ce intreprinzi! 🙂

    14 mai 2015 at 23:43
  • Leave a Reply