Xaara Novack În noapte, un roman de Haruki Murakami, în care totul se leagă: povești aparent simple, toate unite de misterul unei nopți.
Mi-am clădit o lume a mea, cu timpul, încetul cu încetul. Când intru în ea, reușesc să-mi găsesc liniștea într-o oarecare măsură. Dar însuși faptul că a trebuit să-mi construiesc o astfel de lume înseamnă că sunt un om slab, ușor de rănit, nu? Iar în ochii oamenilor este doar o lume insignifiantă, de nimic. Ca o coșmelie de carton care își ia zborul la prima pală de vânt.
Un roman de legătură. Ca de obicei, Haruki Murakami ne captivează toate simțurile. Ne incită curiozitatea când menționează printre rânduri melodii vechi. Gâdilă curiozitatea auzului nostru. Ne povestește pe îndelete de mâncare, ca de obicei japonezii nu se dau înapoi de a provoca papilele noastre gustative chiar și în scris.
Dacă ați privit filme sau anime-uri probabil știți despre ce vorbesc. Ne expune inclusiv vizual la evenimente care ne provoacă dincolo de cognitiv. Îmi imaginam această carte ca un scurt metraj. Coincidențele din ea și acele mici ițe care se întrepătrund nu fac decât să ne ridice și mai multe semne de întrebare.
Acțiunea se petrece pe tot parcursul nopții. Începe de la 11:56 până în zorii zilei, la ora 6:52.
Ne trezim undeva în mijlocul unui oraș care nu doarme niciodată. Din contră, parcă pulsează chiar și la acea oră târzie în noapte. Într-unul dintre restaurantele Denny’s, o găsim pe Mari Asai, proaspăt intrată la facultate.
Treptat descoperim povestea ei. Mai ales că este abordată de un tânăr înalt care poartă cu el un trombon. Tetsuya Takahashi o cunoaște pe sora ei, Eri Asai. Astfel cei doi încep să converseze, găsind teme diverse.
Pe Eri Asai o descoperim nu doar din mențiunile surorii ei sau din amintirile lui Tetsuya. O găsim adormită, ca într-o comă profundă, aflată într-o cameră ce pare a fi obișnuită. Este privită tot timpul. Autorul ne trage într-o cursă și ne trezim în pielea unui voyeur ce se strecoară dincolo de o cameră de filmat, cât și de altă sursă stranie. Televizorul, deși nu este conectat la priză, pare a emite un semnal dintr-o altă lume.
Haruki Murakami nu ne dezvăluie nimic. Doar ne poartă peste tot, ca pe niște terți. La final trebuie să ne facem singuri tema și să tragem concluziile personale. Fără personaj principal, fiecare dintre cei pe care autorul îi dezvăluie nouă, poate conține dezlegarea misterului.
Prin Tetsuya, Mari ajunge să o cunoască pe Kaoru (a fi parfumat). Femeia masivă este manager la un love hotel. Ea îi cere ajutorul, una dintre angajate, o chinezoaică, fusese agresată de către clientul ei. Nimeni nu știa să comunice cu ea. Kaoru află de la Tetsuya despre Mari Asai. Iar apoi, Mari Asai o descoperă pe chinezoaica Guo Dongli.
Iar noi ajungem să-l descoperim pe Shirakawa, salariatul și clientul love-ho, care a agresat-o pe Guo Dongli. Pe el și pe Eri Asai îi leagă acel creion de la firma Veritech. Apare atât în camera ei, unde este adormită, cât și în biroul lui Shirakawa. Sunt mici detalii pe care Murakami ni le aruncă. Ele pot fi doar simple coincidențe sau pot fi legături ale nopții.
Telefonul mobil de care Shirakawa scapă într-un 7-Eleven, abandonându-l printre rafturi. Și ca o întâmplare nefericită este găsit de Tetsuya care și răspunde la apel, primind o amenințare. Fără să știe că dincolo este peștele chinezoaicei. O întâmplare de legătură, dar totul rămâne sub semnul întrebării.
Deși Haruki Murakami ne lasă să simțim un oarecare atașament chiar și între personaje. Ele rup aceste punți de legătură de la sine. La final, multe din amintirile nopții trecute rămân neatinse.
Bună!
Ție ți-a ajuns premiul de la BlogTag?
Mulțumesc!
Salutari!
Da! Premiul BlogTag a ajuns la mine. Voi scrie o postare despre asta chiar azi.
Cu placere si te mai astept!
[…] În Noapte […]
[…] În Noapte […]