Xaara Novack Este mai degrabă o experiență autobiografică. Kenzaburō Ōe, autorul, tatăl unui copil cu handicap scrie cartea aceasta după o călătorie inițiatică la Hiroshima. Principalul motiv pentru care aș recomanda cartea ar fi acesta, restul țin de frumusețea lecturii în sine. Pentru că este o carte ușor de citit, cuvintele sunt ușor de urmărit și autorul nu îngreunează descrierea prin nimic.
Panta rhei. Totul curge de la sine, evenimentele, sentimentele și cuvintele. Am impresia că până și modul lui Kenzaburo Ōe de a scrie, este definit prin personajul său principal, Bird. Sună ca un tril, trist dar dominat de „speranță” și „perseverență”.
Bird, este profesor la o școală pregătitoare. Este intelectualul mediocru, ajuns pe un post datorită intervenției socrului și chiar dacă are vise personale (visul său este acela de a vizita Africa) nu are suficient curaj în a le împlini. Inițial ne pare un om șters, cu o tendință spre autodistrugere, în special datorită înclinației lui spre alcool.
Soția lui Bird este însărcinată, acesta fiind principalul motiv pentru care Bird renunță la planurile de călătorie. Veștile proaste nu se opresc aici, află că aceasta a născut un copil care nu va fi vreodată normal.
De aici este pus în situația să aleagă pentru copilul lui, dacă îl va supune unei operații sau medicii îl vor lăsa în voia sorții și poate se va stinge de la sine, fără a se chinui cu handicapul cumplit.
În mod evident relația lui Bird cu nevasta este una rece. Este oarecum atașat de Himiko, o colegă din timpul facultății, care îndrăgostită de el, îi oferă suportul nu doar din punct de vedere moral.
Pe Bird și Himiko îi leagă alcoolul și experiențele sexuale stranii, suficient însă cât să mențină relația lor pe punct de plutire. Bărbatul nu împărtășește aceleași sentimente ca și Himiko, în ciuda atașamentului lor straniu.
Decizia de la final este una surprinzătoare. Copilul cu capul bandajat precum al poetului Guillaume Apollinaire, comparație pe care o face chiar Bird, are puterea de a-l face să acționeze, lucru care-l schimbă ca și personaj.
Chiar dacă situația cu socrul și soția sa este una deplorabilă, imaginea lui fiind a unui alcool care este îngropat până peste cap în necazuri, Bird reușește să depășească această etapă a vieții.
Cartea are și o continuare, „O viață liniștită” fiind romanul care îl succede. Ambele au o scriitură impecabilă, lucru tipic pentru autorii japonezi. Voi veni cu o recenzie și la următorul roman cât de curând. Mi-a plăcut mult Kenzaburō Ōe.
Voi ce citiți momentan?
