Xaara Novack Am zis să fie primul eveniment despre care să vă vorbesc la începutul acestui an. Pentru că se află printre acele amintiri frumoase, de grup unde ne-am bucurat de reușita unui om drag.
Pe Carina o știam de la blog meet-uri, o fire calmă și caldă, care în ultimii trei ani și poate mai mult, a început un proiect extrem de interesant. Nu doar legat de mănăstiri cât de cultură, istorie și arhitectură românească. Îi urmăream cu drag postările pe facebook și instagram, în care povestea despre câte o culă descoperită prin satele românești, despre conace și alte monumente. Unele lăsate în paragină, altele în curs de renovare.
Tot astfel am descoperit că este președintele Asociației Inima Olteniei, care se ocupă cu salvarea de cule, conace sau biserici aflate în diverse stadii de degradare. Organizația ei a devenit recent parte dintr-un proiect foarte important: Ambulanța pentru monumente – Oltenia Vest. Prin proiectul acesta se vor salva multe clădiri cu istorie și arhitectură, contribuind în mod activ la patrimoniul cultural.
Oltenia Mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură. – lansare de carte
Dacă mă cunoașteți, comoditatea nu prea m-a scos din casă, așadar n-am fost la foarte multe lansări de carte…Însă pot spune că am fost plăcut impresionată de acest eveniment la care au fost prezenți oameni de afaceri, multe fețe bisericești și oameni importanți politic sau administrativ. Desigur, nu cunosc pe niciunul dintre aceștia, așa că n-aș avea cum să-i menționez. Însă m-am bucurat de faptul că nu doar aceste cărți sunt luate în serios, ci și proiectele Carinei sunt recunoscute și susținute.
Discursurile lor mi s-au părut palide în comparație cu deschiderea sufletească și oratorică a Mirelei Matyas. N-am înțeles nici îndemnul de a merge mai des la biserică, pentru cineva care își găsește liniștea în interior și divinul în simplitatea lumească. Cât despre discursul care a venit din partea administrației publice, mi s-a părut perfect: scurt și la obiect. Am văzut o mică îmbunătățire. Bine, era vorba de o doamnă viceprimar, așa că îmi explic. De admirat.
După discursurile care au avut loc în sala Amza Pellea a Teatrului Național Marin Sorescu, am trecut la sesiunea de autografe. A fost una de lungă durată, pentru că vă spun, multe volume s-au vândut pe loc. Ceea ce este îmbucurător.
Oltenia Mănăstirilor – două volume de cercetare a artei, iconografiei și arhitecturii în spațiul Olteniei.
Nu aș vrea să dezvălui prea mult din aceste cărți. Am să vă spun că veți afla povești despre viețile unor oameni care și-au pus amprenta asupra lăcașelor de cult. Printre pagini descoperim planuri arhitecturale, manuscrise importante, modele de îmbrăcăminte tipice perioadelor respective sau racle cu moaștele unor sfinți. Asta doar răsfoind puțin.
Cărțile Oltenia Mănăstirilor au imagini grafice absolut geniale. Toate, datorită fotografului Nicolae Coșniceru pe care am avut onoarea să-l întâlnesc în carne și oase la această lansare de carte. Am aflat despre munca sa, deloc ușoară. S-a povestit despre faptul că poza ore întregi sau aștepta ore întregi doar pentru a prinde acea poză perfectă. Iar lucrul acesta se vede clar prin imaginile din cărți. Atât de vii, surprinse și încadrate sublim, cu toate detaliile esențiale evidente. Pare o muncă de Sisif, una admirabilă. Mai ales că dânsul nu mai fotografiase în domeniul acesta înainte de a accepta provocarea la care a fost invitat. Și mă bucur că a acceptat.
De asemenea, mă bucur să văd cum a prins viață munca unei persoane pe care o admir. Încă n-am apucat să lecturez pe îndelete cuvintele Carinei. Sunt istorisiri și cercetări la care știu că a muncit mulți ani la rând. Însă am de gând să revin la aceste două volume anul acesta, cu o recenzie potrivită și demnă.
Un adevărat tezaur spiritual
Pentru mine aceste cărți demonstrează încă odată că nu a fost niciodată vorba despre o instituție. Ci despre oameni. Oameni care au contribuit la ridicarea culturii și artei la un rang înalt.
Dacă tot a trecut perioada sărbătorilor… Să nu uităm cum creștinii ortodocși au împrumutat un Sfânt creștin din Turcia sau cum catolicii i-au deshumat trupul și l-au dus la ei în Italia. Religia are foarte multe în comun cu războiul și mai puțin cu spiritualitatea.
Pentru mine, om simplu poate păcătos, care nu se teme de iad sau de alte damnații, văd aceste instituții ca pe niște clanuri de tip MLM. Oamenii sunt cei care au dat o formă blândă și credincioasă acestor instituții pătate de sânge. Oamenii sunt cei care vin cu iubire către alți oameni. Iubire desprinsă din divin, indiferent de rasă, orientare, credință sau apartenență.
Cu toate astea, nu înseamnă că nu apreciez credința. Onorez divinitatea în toate formele ei, iubesc și respect munca altora. De aceea aceste volume vor fi la loc de cinste în biblioteca mea.
