Follow:

Un film bun să privim, ca să ne răcorim puțin!

Am ales să vă recomand două filme a căror acțiune se petrece printre altele, la piscină. Iar revin zilele caniculare, așa că trebuie să ne potrivim cu ceva peliculă care să ne clătească ochii și să ne provoace imaginația.

Breathless – Fără suflare (1983)

 
 
 
Filmul este un remake, după scenariul original A Bout de Souffle, scris de Francois Truffaut și Jean – Luc Godard.  În producția originală era vorba de idila dintre un criminal francez la Paris și o tânără americană. Americanii au schimbat ideea (la modă încă de pe atunci) și au rescris scenariul, de data asta fiind vorba de un criminal american în Los Angeles și o tânără franțuzoaică.
Jesse Lujack un infractor periculos, obsedat de revistele de benzi desenate Marvel și de muzica rock and roll cântată de Jerry Lee Lewis. Acesta pleacă din Las Vegas cu gândul de a fura o mașină cu care să ajungă până în Las Vegas. Circumstanțele nu sunt de partea sa, din nefericire, pentru a scăpa, este nevoit să împuște un polițist, lucru care îl afundă și mai adânc în tot tumultul care se aprinde în juru-i. Odată ajuns în Las Vegas, intră în apartamentul frumoasei Monica Poiccard, o studentă la arhitectură. Aceasta îl găsește dormind gol în patul ei și chiar dacă refuză avansurile bărbatului, până la urmă tânăra ajunge să-i cedeze.
Idila care se înfiripă între cei doi, le aduce suficiente provocări. Jesse, încercând să se ascundă, pentru că poliția deja începe să-l caute și peste tot apar anunțuri cu chipul lui, fiind căutat pentru ucidere. Monica încercând să-și tempereze sentimentele, începând să se îndrăgostească de Jesse.  Minte poliția atunci când ofițerii încearcă să o chestioneze și este de acord să-l ajute să evadeze spre Mexico.
Un film despre nebunia dragostei, viața pe muchie de cuțit și desigur, acțiune pe măsură. Coloana sonoră, pentru cei care preferă muzica oldies but goldies, va fi o delectare a urechilor.

La Piscine – Piscina  (1969)

 
 
 
 
Filmul îi au ca actori principali pe Alain Delon și Romy Schinder.  Este o dramă despre cuplul format din Jean-Paul, un scriitor nemulțumit de munca sa de până acum și Marianne, iubita sa actuală. Cei doi profită de oferta unui bun prieten, care le închiriază vila sa, aflată pe Coasta de Azur.
Jean-Paul și Marianne sunt un cuplu de doi ani, femeia îl cunoaște pe scriitor cu ajutorul unui prieten comun, Harry. Trecutul lui Marianne se leagă de acest Harry, însă atunci când Jean-Paul încearcă să afle mai multe detalii, acesta se eschivează întotdeauna, lăsându-l să-și imagineze ce vrea despre trecutul ei.
Vacanța lor pe Coasta de Azur va fi schimbată totalmente când Harry hotărăște să le facă o vizită, însă nu vine singur, ci împreună cu fiica sa de 18 ani, Penelope, despre a cărui existență, cei doi află abia acum. Deși la început Jean-Paul se arată amabil cu cei doi, lucrurile se precipită atunci când dau o petrecere în vila lor, la inițiativa lui Harry, și acesta îl vede dansând împreună cu Marianne.  Nu este singurul nemulțumit de situație, Penelope, fiica lui Harry, i se plânge de relația stranie pe care o are cu tatăl său, care alesese ca până atunci să fie absent din viața ei.
Între cei doi se formează o legătură, nu neapărat sexuală, deși există presupuneri și când Jean-Paul este confruntat de Marianne despre faptul că a călcat strâmb, acesta adoptă aceeași atitudine ca și ea, fiind rezervat în ceea ce privește relația sa cu Penelope. Fata însă îi dezvăluie o latură a lui Harry care pentru început îl surprinde, dar îl și face să înțeleagă o parte din atitudinea pe care o are bărbatul față de el și față de iubita sa. Faptul că Harry are un complex de inferioritate în ceea ce-l privește și  proclamându-se mai bun și mai potrivit pentru Marianne, dar că totuși o lasă să-l aleagă pe Jean-Paul. Toate amănuntele acestea îl deranjează, chiar dacă afișează o mimă deloc interesată.
În seara în care Harry vine beat înapoi la vila lor, Jean-Paul  apucându-se să bea la rândul lui, după o abstinență îndelungată, între ei are loc o cearta care face lucrurile să degenereze. A doua zi cadavrul lui Harry este găsit în piscina vilei, piscină unde cei doi iubiți, Jean-Paul și Marianne, obișnuiau să înoate destul de des.
Poliția începe să investigheze cazul, care pare a fi doar un accident, însă, există bănuieli că de fapt, Harry a fost ucis. Marianne va descoperi o altă latură a lui Jean-Paul,  pe care acesta se străduiește în zadar să o ascundă. Femeia iubită îl va descotorosi de secretul care îl macină.
Pe viitor plănuiesc să privesc The Fountain (2006) pentru că mi-a fost recomandat. Am privit câteva secvențe și mi-a plăcut subiectul tratat.
În caz că veți privi filmele recomandate de mine sau oricare alt film(serial)…
Vizionare plăcută!

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

1 Comment

  • Reply Phantom

    Alain Delon, Romy Schinder, Richard Geere… Numai nume mari *-* Imi plac mult imaginile, si sunt foarte curioasa sa vad amandoua filmele, in special deoarece n-am avut norocul sa pot privi prea multe filme cu Alain Delon, si spre rusinea mea nici n-am auzit de el sau de filmele lui pana nu mi-ai spus tu >.<

    If I bring dessert and drinks, would you rewatch them with me pweese? =.=”

    Kissus and hagus for youuuuu :-*:-*:-*:-*:-*:-*>:D<>:D<>:D< I can’t wait for your next movie review, it looks awesome!

    20 august 2012 at 17:42
  • Leave a Reply