Follow:

Villiers De L’Isle-Adam – Povestiri crude şi insolite

Ghiceşte, sau te devor.
Sfinxul

Odată ce descinzi în lumea lui Villiers De L’Isle-Adam, simţiri inedite şi idei obsedante încep să se răscolească în tine prin tot felul de întrebări. Povestirile lui te lasă cu senzaţia că nu s-au încheiat acolo unde e pus punctul, şi undeva în imaginaţia noastră diferite personaje se transpun în continuare rezumând acelaşi ritm.

Încă din primele pagini, suntem „Invitatul” autorului, şi simţim prin cuvintele sale, asprimea şi goliciunea învelişului, căci acesta e perfect conştient de faptul că nimic nu este ceea ce pare, iar ceea ce pare ne poate duce mai mereu către ceea ce este imposibil de părut.

De la poveşti pline de învăţăminte, nu lipsite de ironie; amuzante, dar cu fiori pe şira spinării; ciudate şi cu subînţeles, până la confundarea realităţii cu o stare anterioară, precum în Vera, nimic nu lipseşte.

Papagali furtunoşi, un soţ ce menţine o relaţie de amor cu soţia decedată, un rabin ghinionist, CARACTERUL unui soţ care dovedeşte că este demn de iubirea nevestei, fostul primar mult prea fascinat de ghilotină încât ajunge chiar el cu gâtul sub ea…şi multe altele.
O lume dincolo de paginile cărţii, poate mai sinistră…dar ce minte nu are ascunzişurile ei? Tocmai acest lucru mi-a plăcut la Villiers De L’Isle-Adam, străbate fără oprire cotloanele nebuniei, umilinţei, fricii şi exaltării umane.

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply