În ciuda tuturor trendurilor anunțate pentru anul acesta, am simțit nevoia de o pată de culoare pentru sezonul rece. Natura intrată în repaus nu prea mai oferă părticele de verde, de aici probabil a venit nevoia mea. Restul alegerilor din ținută au fost pentru că le ador! Și sunt foarte interesante, biensur.

Chartreuse este o culoare, desigur. Este culoarea helancei pe care o port. Chartreuse este o nuanță de galben în combinație cu verde și are mai multe gradații față de ce am eu, as usual. Uneori poate fi mai deschisă, către galben cu o variație de neon și alteori este spre verde. La fel cum este culoarea helancei.

helancă bonprix, helancă verde,

Bluză cu mâneci lungi și guler rulat în nuanța de oliv – auriu

Așa poartă descrierea pe BonPrix helanca mea. Și este dintr-un material excelent pentru sezonul rece – bumbac organic cu mix de elastan. Așadar este piesa vestimentară perfectă în cazul în care doriți oleacă de layering dar și căldura corpului menținută constantă în frig.

Culoarea ei chartreuse o face să iasă în evidență, însă dacă preferați culori mai clasice, o găsiți și pe alb sau negru. Eu am preferat o pată de culoare, una care să-mi stârnească imaginația și să mă provoace în a asorta ținute interesante. Pentru că îmi plac astfel de piese în garderobă. Avem o croială și un element de garderobă clasic, însă într-o culoare care o face unică.

idei tinute de iarna, tinute iarna 2026,

S-a potrivit de minune cu restul hainelor mele și mi-a ținut de cald de fiecare dată când am purtat-o. Gulerul este unul dublu ce se poate rula atât în interior cât și în exterior. Croiala este perfectă și materialul fin și maleabil, datorită elastanului din compoziție. Este acea piesă clasică cu un mic twist. O ador!

cămașă bonprix, cămașă bumbac,

Cămașă oliv – pământiu

De ceva vreme îmi doream o cămașă într-o culoare diferită. Mai am una albă de la BonPrix, însă am zis că merge ceva proaspăt și diferit. Am decis în funcție de bluza chartreuse, recunosc. S-au potrivit excelent zic eu, însă pe viitor am de gând să port cămașa separat, ca element unic. Are o compoziție amestec – bumbac cu poliester. Materialul este unul care se aseamănă cu inul la atingere, de aceea cred că este o piesă din garderobă care va merge excelent inclusiv la primăvară – vară.

camasi bumbac,

Iar cei de la BonPrix au fost generoși cu nuanțele acestei cămăși pentru că o găsiți în clasicele alb și negru, dar și pe albastru sau roșu. Ce este interesant la cămașa aceasta este croiala. Am observat-o la foarte multe cămăși sau bluze BonPrix, au o croială care să mențină armonia corpului, indiferent de siluetă.

ghete căptușite de iarnă, ghete de iarnă,

Ghete căptușite

Sunt achiziția perfectă pentru iarnă! În primul rând datorită look-ului clasic, de gheată de zăpadă și mai apoi datorită altor elemente precum imitația de blană sau șireturile. Interiorul este de vis! Sunt buretate și călduroase peste tot, atât pe margini cât și la talpă, deci țin foarte bine de cald. Le-am purtat la plimbări lungi și nu mi-a fost deloc frig la picioare.

cizme captusite iarna, cizme bonprix,

Un alt bonus este că au o talpă care nu alunecă. Ceea ce le face perfecte pentru zonele cu zăpadă sau gheață. Îmi place că nu sunt doar niște încălțări care dau bine și arată bine, ci chiar sunt funcționale. Vin excelent cu tot felul de pantaloni, strâmți sau largi, dar merg și cu fuste sau rochii. Mă bucur că le-am ales pentru că la ce vreme se preconizează, sigur se va menține gerul până luna următoare. Îmi vor fi dragi toată această perioadă.

curea maro, curea crem,

Curea maro – caramel

În cazul în care nu știați, curelele sunt un mare trend pentru anul acesta. Indiferent că sunt subțiri, așa cum este aceasta sau mai groase, ori cu diverse alte catarame interesante, anul acesta vor fi un accesoriu care să scoată ținute clasice din anonimat.

curea subtire

Eu am ales-o pe aceasta pentru că nu aveam una simplă, într-o nuanță mai versatilă și mai clasică. Este perfectă pentru rochii sau fuste. Însă și acel accesoriu ideal indiferent de sezon, după cum se vede. Personal am pe wishlist BonPrix, una cu animal print și de asemenea, pentru că a mea s-a rupt, una cu ochiuri metalice așa cum purtam în adolescență.

Iar pe aceasta abia aștept să o combin și în alte ținute interesante!

chartreuse culoare

Iarna mea în culori Chartreuse abia a început, pe viitor îmi doresc să includ aceste elemente în restul ținutelor mele. Până atunci, vă urez un 2026 cu inspirație, trenduri bifate și multă sănătate!

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.