Garnier Hyaluronic aloe gel este o cremă nouă, de tip gel, pe care o am de mai bine de o lună și ceva. Cred că am arătat-o la un moment dat și pe un Instastory (@novackxaara – follow me!) Dacă o vedeți puțin transpirată în poze, este pentru că stă în frigider majoritatea timpului.

Mi se pare că este tipul acela de cremă hidratantă și răcoroasă, pe care o asociez cu prospețimea și diminețile de vară când tânjești după ceva rece. Adori să te speli pe față cu apă rece și de ce nu, să completezi răcoritor, cu o cremă fresh, out of the fridge. Știu, puțin neconvențional, dar mie îmi place ideea. Ceea ce am și făcut!

Produsele Garnier nu îmi sunt străine, recent am recumpărat apa lor micelară, cea pentru tenul sensibil și momentan ne împăcăm bine. În trecut am folosit-o pe cea albastră, care este pentru tenul gras – mixt și pentru ten sensibil. Așadar, cumva aveam ceva așteptări de la noua mea cremă.

Garnier Hyaluronic aloe gel

Garnier Hyaluronic aloe gel

Dacă sunteți fani sau fane al acidului hialuronic, cred că această cremă vi se potrivește! Priveam recent pe youtube, părerea unei tipe care din câte îmi amintesc este dermatolog și spunea că ei nu îi place să cumpere compusul ca atare – acidul hialuronic. Îl prefera alături de alți compuși benefici tenului, care să îi ofere o îngrijire specială. Și să îi fie mai simplu. Ea prefera rutina cât mai simplificată.

Aici eu cad în păcat, am acid hialuronic compus, de la The Ordinary. Despre el, vorbim altă dată.

Garnier Hyaluronic aloe gel este o cremă hidratantă special pentru persoanele cu ten normal spre mixt. Adică nu trebuie să fie neapărat gras. Însă eu folosesc acest produs cu brio și pe tenul meu gras. Pentru că, un ten gras, deși nu pare, are nevoie de hidratare.

Se poate folosi atât în timpul zilei cât și seara, pentru că este o cremă ușoară, care se absoarbe repede în piele.

garnier crema acid hialuronic

Ambalaj

Ca prezentare mi se pare un produs atrăgător. Avem o cutie cu nuanțe de verde, care sugerează naturalul și prospețimea. Înăuntru este un recipient de sticlă, cu un capac tipic, de plastic. Nimic special și totuși îmi place. Văzut de nenumărate ori, inclusiv la Elmiplant, dar repet, mie personal îmi place.

Nu se deosebește neapărat de restul produselor dedicate îngrijirii pielii, dar fiind un produs nou, are tendința să atragă. Te face curioasă. Vrei să știi ce este în cutie…

Compoziție

Garnier Hyaluronic aloe gel este o cremă cu o compoziție gelatinoasă sau de gel, fix așa cum precizează. Devine apoasă imediat ce ia contact cu pielea. Eu deși o țin în frigider, simt acea prospețime timp de câteva secunde. Cum o așez pe ten, se absoarbe rapid și aproape că nici nu îți dai seama că ai aplicat o cremă.

Nu lasă tenul lipicios, nici gras. Este o cremă care sigur va fi agreată de un ten mai gras, pentru că este ușoară. Se simte plăcut, cu toate că ți-ai dori ca senzația să reziste mai mult timp.

Spune că menține tenul hidratat timp de 48 de ore, asta datorită acidului hialuronic și a celorlalți compuși care susțin aceste molecule. Am observat că tenul se simte diferit atunci când folosim acid hialuronic.

Ingrediente

Se laundă cu ingrediente în proporție de 96% de origine naturală, iar pe cutie găsim informații destul de clare despre ele. Acolo sunt listate inclusiv potențialele surse de proveniență. Restul de 4% din produs sunt prezervativi care ajută la menținerea cremei în parametri optimi. Adică ea are un timp îndelungat în care adesea stă la raft, până să ajungă în casele noastre. Este nevoie inclusiv de acești prezervativi.

La finalul listei am văzut și acid salicilic și parfum. Fiind ultimele, mă gândesc că sunt într-o proporție foarte mică în compoziția cremei. În special parfumul, pentru că ea nu miroase decât subtil. Nu este genul acela de cremă (cum am întâlnit la Vichy) în care să simți că te scalzi în parfum atunci când te dai cu ea.

cremă hidratantă cu aloe vera și acid hialuronic pareri

Concluzii

Garnier Hyaluronic aloe gel îmi place. Este tipul acela de cremă hidratantă pe care o termini repede și te miri unde naiba s-a dus toată în câteva luni…

Nu mai țin minte exact cât am dat pe ea, dar am prins ceva reducere în Kaufland și a fost până în 20 de lei. Este un preț mai mult decât bun pentru o astfel de cremă.

Mi-a plăcut că are lista de ingrediente foarte clară, ceva ce mi-aș dori să văd și la alte produse. Nu numai cele ce țin de skincare. Dacă v-ați uita cu atenție la ce se află în compoziția unui șampon, inclusiv cele profesionale, nu cred că v-ar place atât de mult. Transparența înseamnă încredere. Dacă cineva îți cumpără produsul datorită faptului că i-ai câștigat încrederea, va rămâne client fidel. Dacă va cumpăra produsul pentru că marketing, reclamă și popularitate, acel produs va rezista cât timp vei investi în toate acestea. Și e cam costisitor. Dar ce știu eu… nu?

Am postat greu, știu. Lucrez la un proiect nou, dar ne citim în curând. Poate un nou produs beauty sau o recenzie de carte…vedem! I PUP YOU!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

3 Comments

  1. avatar

    Produsul de mai sus de la Garnier cu gel de aloe vera este chiar super. De cand am icercat, folosesc zilnic. Recomand

  2. avatar
    Aurel says:

    Are si factor de protectie? As vrea sa o cumpar si eu chiar daca sunt barbat.

    1. avatar

      Buna! Este doar o crema hidratanta, nu are factor de protectie. Insa este foarte bine ca iti doresti o crema care sa includa factorul de protectie. Iti recomand CeraVe crema hidratanta pentru ten normal sau uscat, are SPF25 si o gasesti in orice farmacie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.