Follow:

Pescărușul – „cântărețul disperării”

Pescărușul

 

De fapt, Elsa Triolet îl denumea astfel pe Cehov. Dramaturgul rus te cufundă de-a dreptul în operele sale, fără să-ți dea măcar o clipă de respiro. Sunt pline de evenimente vii, de personaje vii, cu replici care întregesc acțiunea într-un mod care te prinde.

 

Pescărușul în regia lui Yannis Paraskevopoulos a fost remarcabil. Cu replici care întregesc totul în jur: lacul, oamenii, obiectele, sunetele, cântecele, până și mirosurile! Interpretarea a fost una care mi-a lăsat o amintire plăcută, cu actori care i-am revăzut cu drag.

 

Autorii ruși, de felul lor, sunt greoi, multitudinea personajelor, gravitatea lor, sentimentele care pendulează deasupra lor ca un arc ce stă să se frângă din clipă în clipă…Trăirile din piesă sunt unele obișnuite, nimic ieșit din comun. Amor, decepție, ironie, bucurie, amiciție, pierdere. Ne regăsim în ele, cu teamă sau cu exaltare.

 

Și totuși, e cu neputință să nu-ți dai seama de lumea neobișnuită care se înfățișează în fața ochilor tăi. Pentru că dintr-o dată „trăiești”!  Pătrunzi adânc în interiorul tău și zaci acolo împreună cu ceea ce te frământă. Te poți uita în sfârșit în ochii monstrului, fără teamă!

 

Am trăit cu acest sentiment chiar și după spectacol. Pentru că într-un singur loc, dintr-o dată a fost ploaie, a fost soare, împlinire și neîmplinire, un licăr de speranță și apoi…praf de pușcă.  Îl simțeai în nări. Recomand să vă luați bilet la teatru, să vedeți piesa, să trăiți adevărul care până la urmă e în fiecare dintre noi, nu doar într-un personaj sau altul.

 

PS: Pozele nu îmi aparțin. Bogdan Dănescu este un fotograf de renume și pentru că ne-am revăzut la spectacol, am zis că-i o ocazie bună să mă uit peste pozele lui. Și ca de obicei, îmi plac toate! Intrați pe pagina de facebook pentru mai multe, în special dacă doriți să vedeți orașul Craiova îmbrăcat în straie de sărbătoare!

 

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply