Atelierul de selfie cu Farmec / Gerovital la București. Să vă povestesc cum am ajuns sâmbăta trecută la București. Mai demult am participat pe pagina de facebook a companiei Farmec la concursul Atelierul de Selfie. Nu mă așteptam să câștig, am făcut acel selfie pentru că îmi plac produsele Farmec – Gerovital.

Aveam deja CC Cream Gerovital Happiness, iar deodorantul lor îl cumpăr de fiecare dată pentru că mi se pare foarte bun. Deja plănuiam un review la CC Cream, atât pe blog cât și video. Nu am reușit să-l fac, dar este în plan.

atelierul de selfie

M-am numărat și eu printre câștigătoare, spre norocul și surprinderea mea plăcută. Fiind prima dată când particip la un eveniment legat de acest domeniu, am fost entuziasmată să aflu mai multe. Am primit e-mail cu toate informațiile foarte prompt, astfel m-am putut pregăti din timp, să-mi rezerv bilet, să știu cât durează și detalii de genul acesta.

Până în București am mers cu trenul, Hyperion de la Softrans desigur. Comod, sigur și la preț potrivit. Acolo ne-a întâmpinat Georgiana, pe care am întâlnit-o la Tradem atunci când am primit premiile pentru participarea noastră la Concursul De văzut, de trăit și de povestit despre Craiova lansat de Casa de Cultură Traian Demetrescu împreună cu Blogal Initiative.

bloggerite

O pisică neagră ne-a fost ghid prin București. Înțelegeți voi. Georgiana ne-a luat cu mașina de la gară și ne-a adus până la Intercontinental unde se ținea Atelierul de Selfie. Acolo ce credeți că am făcut prima dată? Selfie-uri, desigur! Și poze normale… pe alocuri. De acolo Georgiana și Kinga au rămas prin București la plimbare, iar eu am mers în clădirea Intercontinentalului pentru Atelier.

Atelierul de selfie

Am urcat cu liftul, împreună cu alți oameni pentru că de obicei mi-e frică să urc singură. Nu știu de ce, mă ia cu hibbie jibbies. Tot ce contează este că am ajuns la timp, la etajul doi. Evenimentul încă nu începuse.

M-a întâmpinat Alina Dragoș, specialistul PR Gerovital și mi-am notat datele la formularul de la intrare. Aveam micul dejun pregătit, dar n-am mâncat decât puține sărățele și mi-am luat apă plată cu lămâie în pahar pentru a mă revigora puțin. Vremea a fost frumoasă și însorită, prin urmare când am ajuns era cald.

București

Pentru că mai dura ceva vreme până a începe am ieșit pe terasă. Am făcut poze cu Bucureștiul văzut de sus, dar m-am întors repede înăuntru pentru că era vânt. Nu a durat foarte mult și evenimentul a început. A vorbit Dorian Popa, despre care nu auzisem până atunci. Mondenul nu-i un domeniu care să mă preocupe așa mult și nici cu muzica românească nu le am, așa că la capitolul acesta n-am multe de povestit.

Dragoș Asaftei

Dragoș Asaftei ne-a vorbit despre cum să facem acel selfie perfect, care sunt pozițiile care ne-ar prinde într-un mod estetic și ce aplicații să folosim pe smartphone că să edităm pozele. A anunțat că va face cadou un selfie stick la final și nu mă așteptam să-l câștig chiar eu.

A fost o tragere la sorți și s-a întâmplat ca numele meu să fie pe biletul câștigător. Chiar mă gândeam să-mi cumpăr unul, nu atât pentru selfie-uri ci pentru a filma videoclipuri când ies în oraș. Când țin camera în mână, în timp ce merg, îmi tremură mâna. Mă gândesc că un selfie stick ar da puțină stabilitate. Prin urmare, am fost norocoasă la Atelierul de selfie!

plate of food

serving food

Am avut pauză de masă, unde am avut bufet suedez și ocazia de a gusta preparate precum somon, salate de legume, paste sau broccoli. Desertul a fost la fel de apetisant, dar am preferat legumele și peștele, mai puțin dulcele.

cake

dessert sweets

La final ne-a vorbit Teodora Tătaru, estetician Gerovital. A fost o discuție interesantă, despre demachierea și curățarea tenului. Am primit informații și despre cum să ne alegem produsele în funcție de tipul de ten, ne-a fost subliniată importanța factorului de protecție solară. În special acum că este vară și am primit o mulțime de tips&tricks.

Am aflat cât de important este să ne acordăm atenție, măcar câteva minute din zi.  Atât pentru curățare, îngrijire, cât și pentru un masaj de purificare. S-au pus întrebări, am primit răspunsuri cu informații clare, am aflat mici lucruri despre îmbătrânirea tenului, despre cremele Gerovital și desigur, despre cum să ne aranjăm și să ne îngrijim cât să arătăm mai frumos în poze. Concluzia a fost că frumusețea pornește în primul rând din interior. Atunci când suntem fericite, se va observa clar și în poze.

gerovital

A fost iar o tombolă, la care am câștigat din nou, cred am avut noroc. Am primit o cutie cu produse pentru protecție solară, produse din gama Gerovital H3Derma+.  Chiar venisem de la Craiova, cu crema pentru protecție solară de la Gerovital, cu SPF50. Mă dau cu ea de fiecare dată când trebuie să ies din casă. Îi voi face un review pe blog în curând. Abia aștept să le încerc și pe acestea și să vă povestesc despre ele! Sunt foarte entuziasmată pentru că îmi plac produsele românești, le folosesc cu plăcere și este o ocazie pentru mine să le testez și să vă pot povesti experiența mea.

produse gerovital

La final toată lumea a primit cadouri din gama Gerovital Happiness, produse pe care deja am început să le folosesc. În special crema de curățare a tenului și deodorantul, care miroase nemaipomenit de bine! Apropo de mirosul frumos, abia aștept să fac o comparație între două săpunuri lichide, unul de la Farmec, celălalt nu-l divulg încă. Am avut ocazia să le testez, vă spun că cel de la Farmec, este incomparabil! Merită toți banii!

gerovital happiness

PS: Scuzați calitatea pozelor, le-am făcut seara când am ajuns acasă, scopul fiind de a le împărtăși cu voi, nicidecum de a le beautifica. Pentru reivew însă, promit să le fac mai bune!

Mi-a plăcut mult #atelieruldeselfie, poate se va repeta, sub altă formă, nu știu… Cred că este o idee minunată să informezi fetele, femeile, despre îngrijire, despre produsele Gerovital sau Farmec, în special pentru că au raportul calitate preț foarte bun. Pot rivaliza oricând cu brand-uri renumite și spun asta din proprie experiență, mai ales când vine vorba de CC Cream Gerovital Happiness.

La Atelierul de selfie am întâlnit și câteva bloggerițe bucureștene, cu care am avut norocul să vorbesc puțin și pe care să le adaug în lista mea de prieteni pe facebook, desigur. Apoi m-am reunit cu Kinga și Georgiana, ne-am plimbat prin centrul capitalei, am vrut să-mi cumpăr cărți, m-am lăsat pentru că nu găseam nimic din ce îmi doream eu… după care ne-am relaxat la terasă în Cișmigiu. Din păcate a trebuit să ne și despărțim, noi să mergem la tren, Georgiana la treburile ei. Astfel, am ajuns înapoi la Gara de Nord, unde ne-am urcat în Hyperion de la Softrans și astfel, în două ore eram deja la Craiova.

Atelierul de selfie a fost o experiență SUPER!

Ce mă așteaptă zilele acestea? Zilele Craiovei, un maraton pentru o cauză specială și Scrapbooking pentru că îmi place la nebunie! Și nu doar atât! Pupici!

xaara novack

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

3 Comments

  1. avatar

    Hey!
    Ce dragut! Imi plac pozele de la eveniment! Uite eu am venit cu aparatul degeaba…off, ce mocofana sunt si eu uneori!
    Am pregatit si eu articolul si va aparea maine…la fix o saptamana! 😀
    Ma bucur ca te-am cunoscut si spor la testat!
    Pupici

    1. avatar

      Buna! Ma bucur ca iti plac. Mi se intampla si mie sa uit cate ceva in legatura cu aparatul foto. Nu esti singura. Zilele acestea il luasem sa filmez si sa fotografiezi, dar am uitat cardul de memorie in laptop. 😀 Super tare! O sa-l caut sa-l citesc. Si eu ma bucur ca te-am cunoscut! Spor sa avem, multi pupici!

  2. Recap – Mai | says:

    […] Farmec / Gerovital, unde am avut parte de o experiență frumoasă. Despre toate astea puteți citi AICI dar puteți viziona și vlogul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.