Barnängen Beauty – îngrijirea potrivită pentru o viață echilibrată

Barnängen Beauty

Trebuie să recunosc, nu auzisem despre produsele Barnängen Beauty înainte de a le descoperi în campania celor de la BUZZStore. Mă bucur că am fost suficient de curioasă în a le testa și m-am înscris ca participantă. Pentru că sunt niște produse absolut fenomenale!

 

Barnängen Beauty – un brand suedez de încredere

 

Barnängen

O să încep prin a vă prezenta puțin brandul, care este foarte cunoscut în Suedia de zece ani. Primul lor produs lansat a fost un săpun cu formula Cold Cream (formulă care stă la baza produselor lor). Acest săpun, și-a făcut apariția pe piața suedeză în 1873 și de atunci Barnängen este printre brandurile lor îndrăgite, datorită produselor autentice și delicate.

Barnängen înseamnă câmp de flori al copiilor, în suedeză. Pentru că ingredientele din aceste produse reamintesc de frumoasele peisaje suedeze: de lumină, de mare, de pădure, locuri în care găsim plante rare și variate, ierburi benefice care conțin elemente hrănitoare pentru corpul nostru.

Produsele Barnängen definesc combinația potrivită între natură și știință. Formulele conținute de produsele suedeze sunt cercetate științific, asigură o protecție pe termen lung și sunt completate perfect de ingrediente de inspirație nordică.

Barnängen Beauty – gama Nordic Care

 

Barnängen

Este formată din șapte produse de îngrijire a pielii. Este o gamă de geluri de duș și loțiuni de corp, conținând elemente inspirate din nord, precum și Cold Cream, formula inspirată de faimosul săpun care a făcut marca Barnängen celebră.

Eu am primit pentru testare trei dintre aceste produse: un gel de duș cu textură ușoară, o loțiune de corp și un balsam de corp. Sunt produse care hrănesc și hidratează pielea. Pe lângă acestea trei, am primit un mic cadou, un set de SPA care conține bureți pentru corp, o perie și o piatră pentru călcâie. Tot ce ai nevoie pentru răsfăț la baie sau duș! S-a potrivit perfect cu produsele Barnängen!

 

Barnängen

 

Sensitive Shower Cream – gelul de duș cremă pentru piele sensibilă

 

Barnängen

Îmi amintește de produsele de îngrijire cremoase și foarte hidratante, gen Nivea sau Dove, pentru corp. Are o textură cremă asemănătoare, însă un miros diferit, mai fresh, mai natural. Face spumă destul de frumos, eu l-am folosit împreună cu buretele mare din kitul SPA și îmi place foarte mult. Curăță foarte bine pielea și o lasă catifelată. Se simte că este hidratată și pe deasupra, conținând Cold Cream, îți dă acea senzație de împrospătare, după fiecare duș. Produsul perfect pentru sezonul cald!

Este un gel de duș cremos, însă nu lasă acea peliculă grasă pe piele și nici nu este prea alunecos sau uleios. Intră în piele ușor, iar senzația de după este una plăcută și răcoritoare. Eu îl folosesc simplu, atunci când sunt pe fugă și îl aplic pe tot corpul sau cu peria din setul SPA, atunci când am chef de puțin răsfăț, cu o exfoliere minimă, cât să mă simt bine după o zi în oraș, prin căldura de afară.

Sensitive Body Lotion – loțiune cremă pentru piele sensibilă

 

Barnängen Beauty

Să nu uit a preciza, ambele produse din gama Sensitive, conțin flori de soc, foarte îndrăgite în Suedia și 5% Cold Cream.
Loțiunea de corp este una hidratantă, de zi. Eu o folosesc întotdeauna după ce fac duș și îmi place că păstrează acea hidratare dar și acel parfum subtil, natural, al produselor Barnängen. Îmi lasă pielea extrem de catifelată, se absoarbe repede în piele, nu lasă acea senzație de uleios pe corp.

 

Barnängen

La această loțiune m-a cucerit instant recipientul! Este cu pompiță, ceea ce o face foarte ușor de folosit și de dozat. Un detaliu care mi-a plăcut. Și apropo de lucrul acesta, mi-au plăcut mult ambalajele produselor Barnängen. Sunt simple, cu detalii plăcute și îți oferă toate informațiile de care ai nevoie.

 

All Over Rescue Body Balm – balsam de corp regenerant

 

Barnängen

Așa i-aș spune eu. Este intens hidratant și reparator. Pot să atest în acest sens, pentru că l-am testat pe pielea mea. Atunci când am mers la Picnicul Avincis și m-a prins soarele, în special pe umeri și pe picioare. Așa că seara, atunci când am ajuns acasă, am folosit imediat produsele Barnängen. Aveam o presimțire că mă vor ajuta și chiar așa a fost!

Acest balsam nu doar că a tratat roșeața de pe pielea mea, mi-a redus acea senzație de piele întinsă, atunci când te prinde soarele. Culmea, după patru zile pielea mea a căpătat bronzul pe care n-am reușit să-l am cu nici un produs până acum! De fiecare dată când mă expuneam la soare, asta era melodia: mă roșeam, pielea mea se exfolia și revenea la nuanța obișnuită. Pe scurt, nu mă bronzez niciodată expunându-mă la soare de două – trei ori. Îmi ia săptămâni să prind un bronz din acela palid.

Este un produs intens hidratant, care reface pielea și îi redă sănătatea. De asemenea, are o textură untoasă, plăcută. Se absoarbe rapid în piele, îți dă o senzație plăcută de răcoritor și fresh. De regulă aplic cu generozitate balsamul de la Barnängen, îmi place enorm. Este o senzație care îți dă dependență!

Ingredientele sunt naturale, iar pe etichetă sunt prezentate inclusiv denumirea în totalitate a celor care de regulă le găsim prescurtate, pe alte etichete. Adică, mi se pare foarte informativ și de bun simț.

 

Barnängen beauty și Lagom

 

Barnängen

Filosofia Barnängen Beauty este despre Lagom, acel cuvânt pe care orice suedez îl cunoaște. Este un cuvânt ce descrie acea stare de echilibru sau de plăcut, poate fi definit ca un întreg stil de viață.

Nici prea mare, nici prea mic.
Nici prea rapid, nici prea încet.
Nici prea mult, nici prea puțin.
Cu alte cuvinte? Echilibrat.

Lagom este acea armonie a lucrurilor și înțeleg de ce pentru cei de la Barnängen această filozofie definește produsele lor. Pentru că te fac să te simți perfect în pielea ta! Și aici nu mă refer la modul în care arăți, ci la modul tău de a te simți. Îți dau senzația că pielea ta este fix așa cum ar trebui să fie, iar produsul lor este:

Intens, fără a încărca.
Energizant și totodată relaxant.
Hrănitor și totodată răcoritor.
Hidratant și totodată de lungă durată.
Puternic, dar totodată delicat.

Pielea mea se simte bine, iar eu sunt încrezătoare și mă pot bucura de corpul meu. Îmi place lucrul acesta, un detaliu atât de simplu și cu toate astea, atât de important în viața noastră. Echilibrul acesta interior și senzația de frumusețe, însă nu aceea comercială, ci aceea sănătoasă.

Concluzii

 

Barnängen

Cred că vă dați seama încă de pe acum că ador aceste produse! Și nu datorită faptului că le-am primit gratuit, ci pentru că într-adevăr merită cumpărate! Mă bucur enorm că am fost aleasă printre buzzerii care să testeze produsele Barnängen, pentru că astfel am reușit să aflu despre ele și să văd pe pielea mea, cât de bine se comportă.

Vi le recomand cu drag, sunt foarte bune pentru orice tip de piele, pentru că ingredientele pe care le conțin sunt naturale. Așa cum o fac cu șamponul de la Schauma, cred că produsele Barnängen Beauty nu vor lipsi de acum încolo, de pe lista mea de favorite!

În poze îmi puteți admira bronzul de tractorist. Așa, ca să ne distrăm puțin!

Dacă v-a plăcut postarea, nu uitați să dați un LIKE paginii mele de facebook. Să fim aproape!

Comments

comments

Xaara Novack

Marketing Specialist si partener certificat Google, pasionata de acuarela, colaje si videoblogging.

Related Posts

2 Discussion to this post

  1. Valeria Chertes spune:

    Produse foarte bune din cate am citit peste tot, sunt foarte laudate.

    • Xaara Novack spune:

      Da, am citit si eu! In special pe pagina de facebook a celor de la Barnangen, multe fete au lasat comentarii pozitive. Cred ca am sa fac si eu lucrul acesta, pentru ca mi-au placut produsele lor si o sa le cumpar sigur atunci cand le voi termina pe acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.