Marisha Pessl – De veghe între lumi sau Never world wake

Marisha Pessl – De veghe între lumi

Marisha Pessl – De veghe între lumi sau Never world wake, este varianta în engleză a acestei cărți, după cum se vede în poze. Adesea, dacă au un preț mai bun comparativ cu cartea tradusă în română, prefer să plătesc mai puțin și să iau varianta în engleză. Un alt avantaj ar fi că îmi îmbunătățesc vocabularul. Sau așa îmi place să cred.

Adesea prefer variantele în engleză pentru că au o copertă mai interesantă. Parcă sunt mai plăcute estetic.

Marisha Pessl carti

Marisha Pessl – De veghe între lumi

Este o carte care te ține în suspans pe tot parcursul ei. Are darul de a te surprinde și de a ți se dezvălui treptat. Acțiunea în sine, mi s-a părut ușor tipică pentru un film horror american. Ceea ce mi-a plăcut enorm însă, a fost felul în care a progresat acțiunea, cu tot cu clișeele de rigoare; și dezvoltarea fiecărui personaj în parte. Fiecare personaj având o poveste în sine, cu toate acestea autoarea a lăsat loc pentru răsturnări de situație și momente care să te ia prin surprindere.

Marisha Pessl never world wake

În centrul acțiunii o descoperim pe Beatrice sau Bee, care ajunge la un conac vechi din Wincroft, acolo unde o așteaptă patru dintre vechii ei prieteni din școala generală. Pe toți cinci îi unesc amintiri frumoase dar și o moarte tragică.

După o noapte de distracție și o sperietură zdravănă, atunci când revin la conacul unde sunt cazați, cei cinci află vestea vieții lor: Un bătrân care le bate în ușa conacului, îi anunță cu un aer solemn faptul că ei sunt de fapt morți și sunt prinși între cele două lumi. Limbo. Locul sufletelor care nu se pot odihni.

Marisha Pessl – De veghe între lumi

Inițial toți cinci sunt tentați să ia în derâdere spusele moșului, dar treptat își dau seama că acesta are dreptate. Ziua morții lor se repetă de fiecare dată când aceștia par a adormi sau a intra într-o stare asemănătoare.

Pentru ca tot acest calvar să se termine, bătrânul le dă o veste și mai înfoiorătoare: o singură persoană dintre cei cinci va fi salvată și toți trebuie să tragă la sorți care va fi aceasta. Până când vor ajunge la un consens, sunt condamnați să repete ultima lor noapte în viață.

Cu toate acestea, tărâmul pe care au ajuns este plin de neprevăzut, iar tinerii încearcă din răsputeri să tragă de timp, să găsească alte soluții, orice în speranța că se vor salva. Aici autoarea începe să dezvolte intens povestea și descoperim de fapt ce se ascunde în sufletul fiecărui personaj în parte.

Marisha Pessl – De veghe între lumi

Marisha Pessl – De veghe între lumi este o carte care te poate surprinde. Ajungi să te atașezi ușor de personaje și să îți dezvolți propriile așteptări până la finalul cărții. Mi-a plăcut enorm inclusiv distorsiunea timpului, faptul că puteau retrăi aceleași clipe însă cumva ele deveneu din ce în ce mai limitate.

Nu doar atât, însă lumea celor ne-morți dar nici vii, le oferă posibilitatea de a retrăi momente din viața lor, sau mai bine spus, de a se întoarce în timp. Cum Bee are treburi nerezolvate și lucruri pe care încă dorește să le afle, evident asupra ei este concentrată mare parte a acțiunii.

Ce nu mi-a plăcut însă a fost personajul Marthei. Evident un Mary Sue, inițial o enigmă, ar putea fi o potențială amenințare, ca mai apoi să devină oarecum salvarea lui Beatrice. Aș fi preferat ceva mai complex, însă per ansamblu nu mă pot plânge că ar fi o carte plictisitoare. Doar că acțiunea poate fi ușor predictibilă spre final.

Marisha Pessl – De veghe între lumi

O recomand? Da. Este o carte excelentă de luat în vacanță, de citit oriunde! Eu am luat-o de pe Books-express pentru că acolo au o selecție ceva mai completă / variată de cărți în limba engleză.

Marisha Pessl – De veghe între lumi se citește ușor, acțiunea este foarte fluidă și autoarea nu pierde vremea cu descrieri prea lungi ci se concentrează foarte mult pe emoții și pe simțuri.

Îți place să citești? Am o rubrică dedicată cărților, așa că nu ezita să arunci un click și pe acolo!

Comments

comments

Xaara Novack

Marketing Specialist si partener certificat Google, pasionata de acuarela, colaje si videoblogging.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.