Dentalife – batoanele delicioase care protejează sănătatea orală a cățeilor

Dentalife

Având animăluțe de companie, acest tip de produse îmi sunt foarte cunoscute. Așa că n-am ezitat să mă înscriu în campania de testare a celor de la BuzzStore. Am doi căței, de rasă comună aș zice, care nu sunt deloc pretențioși, nici când vine vorba de mâncare, nici când vine vorba de gustărici. Batoane pentru sănătatea dentară au mai mâncat și știu că le plac.

Am ales Purina deoarece este mâncarea pe care le-o cumpăr de obicei. Am pisici sterilizate, care au nevoie de mâncare specială pentru ele și am o pisică care este predispusă la infecții urinare. Așadar dieta lor este una diferită și aleg mâncarea de la Purina pentru că este variată și oferă exact ceea ce pisicile mele au nevoie. În privința cățeilor, la fel. Pentru că au fost răsfățați de bunicii mei foarte mult timp, au prins în greutate și au dezvoltat probleme cu ficatul. Medicul veterinar ne-a recomandat mâncare specială, care să nu fie foarte grasă, să le mențină greutatea sub control și să le ofere nutrienții și vitaminele de care au nevoie. Again, Purina.

Eu comand online, iau câte un sac mare pentru fiecare dintre ei și rezolv problema mâncării pentru aproximativ două luni. Mi se pare că atunci când ai multe animăluțe ( doi câini și zece pisici) este varianta optimă.

Dentalife

Dentalife – batoane speciale pentru igiena dentară a cățeilor

Acest tip de snack mi se pare ideal, pentru că este mai ușor de inclus în rutina zilnică. Cățeii mei le adoră, pentru că au un înveliș gumos, cu o textură poroasă. Se vede pe fățuca lor că savurează fiecare bucățică și le place senzația. Pentru că batoanele Dentalife masează gingiile, inclusiv în zonele greu accesibile. Astfel avem asigurată o curățare perfectă a dințișorilor patrupezilor noștri.

Este o curățare mecanică, naturală și este dovedit științific că reduce tartrul și ajută la diminuarea plăcii dentare. Mai ales că nu sunt doar niște simple batoane dentare! Au în compoziția lor ingrediente nutritive sănătoase: grâu, porumb, substanțe minerale, vitaminele A, D, E și calciu pentru dinți puternici. Și nici nu conțin arome artificiale, zaharuri sau coloranți artificiali.

Purina Dentalife

Pentru cățeii mei un mare plus este faptul că are inclusiv un conținut scăzut de grăsimi! Ei având ambii tendința de îngrășare, această gustare mi se pare cea mai bună alegere. Le oferi ceva bun, natural și de asemenea ai grijă de dințișorii lor!

Nu o spun ca să vă conving, o spun pentru că trăgând linie, mi se pare mai ușor să cumperi un singur produs, nu două. Pe lângă faptul că este și foarte sănătos!

produse Purina

Dentalife curăță și în profunzime, în zonele greu accesibile, unde mai rămân resturi de la bobițele mâncate. Acele zone au un risc ridicat de a dezvolta bacterii și tartru. Astfel, o igienă zilnică este foarte indicată, pe lângă vizita la veterinar, pentru a scăpa de probleme în caz că ele există.

Și respirația urât mirositoare este o cauză a igienei dentare deficitare, atât la animale, cât și la oameni. Tocmai datorită bacteriilor acumulate, împreună cu resturile de mâncare. Și ar fi bine să ne ferim de placa bacteriană pentru că poate duce la formarea tartrului și la complicații precum gingivita sau bolile paradontale. Nici patrupedele noastre nu sunt scutite de aceste probleme!

batoane sanatate dentara catei

Le putem oferi ceva bun și delicios, care să fie benefic și sănătos! Hai că am făcut și rima de final. Pam Pam!

Comments

comments

Xaara Novack

Marketing Specialist si partener certificat Google, pasionata de acuarela, colaje si videoblogging.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.