Revuele Argilerine, hexapeptida care reduce ridurile

Revuele Argilerine

Nu îmi amintesc exact cum am descoperit despre Argilerine, cert este că uneori îmi rezerv timp să citesc despre produsele de skincare și care sunt efectele lor. Iar în momentul în care dau peste ceva nou, care promite o diferență în aplicare sau în rezultate, evident că iau să încerc.

Argilerine este o hexapeptidă, o găsiți în numeroase produse, nu doar în acesta de la Revuele. Însă eu pe acesta vi-l prezint pentru că pe acesta l-am găsit la un preț foarte bun. Pe scurt, este cel mai ieftin produs de pe piață imediat după The Ordinary.

 Îl folosesc de aproape un an și mi-am format o idee clară despre cum funcționează și efectele sale destul de diferite. Așadar avem ce povesti!

Revuele Argilerine păreri

Revuele Argilerine, hexapeptida care reduce ridurile

Despre Argilerine, cei de la Revuele ne povestesc faptul că este o hexapeptidă cu efect de tip botox.

Ce înseamnă asta?

Pe ambalaj ne spun că neurotransmițătorii nu sunt eliberați eficient, contracțiile feței fiind slăbite iar mușchii relaxați, așadar este inhibată formarea ridurilor. Iar pe termen scurt și mediu reduce adâncimea ridurilor de pe ten cauzată de contracția mușchilor, în special în zona frunții și în jurul ochilor.

Sunt efectele Argilerine chiar atât de bune?

Se presupune că Argilerine imită o parte din toxina botulinică. Cu toate că este o moleculă sintetică, derivată din plante, care are capacitatea de a interfera cu neurotransmițătorii musculari. Ea nu are nevoie de injectare pe sub piele și este privită ca un tratament alternativ, pe termen lung, care îmbunătățește aspectul pielii.

Persoanele care au folosit Argilerine, în testele clinice, au raportat o reducere a ridurilor cu până la 10%. Însă sunt și teste în care rezultatele au fost slabe sau inconcludente.

De asemenea Argilerine este o marcă înregistrată de Lipotec sau Lubrizol, o companie din SUA care se ocupă cu astfel de produse chimice, pentru diverse industrii, inclusiv cea de beauty.

 Cum am simțit eu efectele Argilerine

La prima aplicare simți o senzație de răcoritor, fiind un produs sub formă de gel. Unii spun că pentru tenul sensibil dă o senzație de pișcături sau roșeață. Eu având ten sensibil pot spune că nu mi-a provocat nici o reacție de tipul acesta. Mi s-a părut un produs blând.

La câteva zile însă, începi să simți o contracție a mușchilor. Ca atunci când ți se bate ochiul. Eu am aplicat Argilerine în zona frunții și la terminația liniilor fine ale ochiului. M-am ferit să aplic mult și doar în zonele unde știu că am riduri de expresie. Și se simte cum acele zone devin ciudat de relaxate, însă această relaxare nu durează mai mult de două – trei zile. După care mușchii încep să își reia activitatea normală, iar tu să îi simți ceva mai accentuat. Recunosc, este o senzație stranie.

Argilerine Revuele pareri

Produsul își face treaba bine doar dacă este aplicat des și luând în considerare faptul că este până la urmă un inhibitor. Adică ceva ce îți forțează corpul să treacă la o stare alternativă decât starea sa naturală. Prin urmare, posibil să nu agreezi efectele sale de după – adică starea de revenire la normal a mușchilor care își reiau contracțiile obișnuite. Depinde foarte mult de corpul tău, de cum percepi acele senzații și dacă ai suficientă răbdare pentru a vedea rezultatele pe termen lung.

Am observat o reducere a ridurilor din zona frunții, unde pentru mine sunt cele mai adânci. Le am de când mă știu. Nu s-au dus de tot, însă devin mai fine.

Și după ce efectul se duce, ridurile nu redevin proeminente sau mai adânci. Nu, ele devin așa cum erau în stadiul lor, dinainte de a începe tratamentul cu Argilerine.

Ambalajul Revuele Argilerine

Este super – simplu, în nuanțele vesele tipice celor de la Revuele. Toate informațiile se găsesc pe ambalajul de carton. În interior avem produsul ca atare: într-o sticlă întunecată pentru a proteja produsul, iar dozarea se face cu pipetă.

Avem ingredientele listate atât pe ambalajul de carton cât și pe cel de sticlă. La fel și indicațiile de folosire.

Cum am aplicat Revuele Argilerine

Cei de la Revuele ne indică să aplicăm acest produs dimineața și / sau seara, pe tenul curat. În cinci sau șase picături pe care să le masăm până ce produsul intră în piele.

Eu am folosit produsul doar în rutina de seară. Cam de două ori pe săptămână, nicidecum zilnic. Rezultatele s-au văzut și s-au simțit oricum. Cât despre cantitate, am folosit maxim trei picături. Este un produs care are apă în el, așadar se distribuie ușor și se absoarbe la fel de ușor.

Ingredientele Argilerine

Vă ziceam că primul ingredient al acestui produs este apa. Apoi urmeză propilenglicol care este un dizolvant și humectant. Așadar avem bonus de hidratare.

După acestea două vine și ingredientul principal, hexapeptida vieții.

Hidroxietil celuloză un agent de gelifiere sau îngroșare folosit în numeroase industrii, inclusiv cea farmaceutică dar și cea a coloranților industriali.

Fenoxietanlo care este un conservant.

Lauryl Glycol Ether care este un emulgator, ajută practic produsele să se pupe bine între ele. Și Disodium EDTA care protejează aceste ingrediente, ca ele să rămână la stadiul lor bun de folosire zilnică.

Acestea sunt toate ingredientele, nimic complex, totul la vedere. Bine, nu stă nimeni să explice cam ce face fiecare dintre acești compuși chimici dar pe internet găsiți explicațiile lor.

Argilerine Revuele review

Concluzii

Pentru mine Revuele Argilerine a fost un produs de încercare, nu cred că este un produs pe care să-l recumpăr. Asta pentru că nu prea îmi place ideea de inhibitori ai mușchilor. Senzația de revenire a lor nu e deloc plăcută. Efectele lui se observă, însă nu știu cât îmi place ideea să mă joc cu mușchii feței pe termen lung. Mai ales că astfel de cosmetice sau ingrediente cosmetice, n-au fost testate pe un termen îndelungat de ani.

Prefer mai degrabă o alimentație mai sănătoasă, alcool mai puțin și un somn mai bun, decât un produs care să-mi amorțească mușchii tenului doar ca să mă simt eu tânără. O idee pe care ne-o cam inoculează societatea, tocmai pentru a tot cumpăra produse și a menține frumosul ciclu al consumerismului și al capitalismului.

Cu toate astea, pentru curiozitatea voastră, zic că e OK să încercați și să cumpărați un produs, însă la fel de bine este să vă documentați înainte de a-l achiziționa.

Dacă vă plac aceste articole, nu uitați să dați follow paginii blogului meu! Mă ajută să vin cu content bun de fiecare dată, iar voi aflați primii despre ce scriu și ce mai testez nou. Mulțumesc!

Comments

comments

Xaara Novack

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă. Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog. Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Latest Stories

Search stories by typing keyword and hit enter to begin searching.