Țin minte că am descoperit catalogul Bon Prix în adolescență. Și nu era catalogul românesc, ci era de la mama lui, din Germania. Soțul mamei mele călătorea des în Germania pe vremea aceea și aducea multe cataloage de la Neckermann sau Bon Prix. Mă holbam la ele ore întregi, iar secțiunile mele preferate erau cele cu decorațiuni sau obiecte pentru casă. Eram obsedată de decorurile lor, de design-ul obiectelor și de lucrurile interesante pe care le descopeream printre pagini.

 

Puțin mai târziu, a apărut catalogul și la noi. Și comenzile se făceau prin poștă. Prima comandă de la Bon Prix a fost pusă de bunica mea, atunci când apăruse isteria cu Top Gun și toată lumea își dorea jachetele acelea de piele stil aviator. Mi-a luat și mie una, pentru că nah… să fiu în rândul lumii! Deși nu cerusem. Doar eu și bunicul fusesem “cadorisiți”.

 

Tot atunci am mers prima dată cu autobuzul, pentru că m-a trimis pe mine să ridic de la poștă comanda. Și cum nu știam unde să cobor, m-a luat șoferul cu el în față, ca să nu mă rătăcesc. Amintiri din copilărie! Dacă tot e mâine Ziua Internațională a copilului.

 

În prezent comand des de la Bon Prix. Am început cu încălțămintea, pentru că aveau mereu pe site și în catalog botine care arătau foarte bine și îmi plăceau enorm! Prețurile lor sunt excelente, iar calitatea produselor este excepțională. Prima mea pereche de botine comandată de la ei încă este purtabilă, în stare bună și a “mers” cu mine la evenimente importante precum Webstock sau la BlogMeet-uri oltenești.

 

Apoi a urmat o adevărată aventură gen: vreau și aia, și mi-ar place și asta, dar ce mișto sunt accesoriile!

De data asta o să vă povestesc ce am primit la comanda cea mai recentă!

 

Bon Prix OOTD

 

În primul rând sandalele! Risc să mă repet, dar Bon Prix are cea mai bună încălțăminte pe care am cumpărat-o vreodată! Și anul trecut, în vară mi-am cumpărat o pereche de sandale albastre de la ei. Nu mai sunt pe stoc, dar la naiba! Sunt faine, ușoare și au o culoare atât de plăcută! Nu le-am putut rezista!

 

sandale bon prix

 

Sandalele de acum le-am văzut încă de anul trecut și mi-au plăcut mult. Acele șireturi și modul de prindere mi s-au părut foarte interesante. Ador și stilul acesta de toc, care cuprinde talpa din spate și este extrem de comod. Materialul este catifelat, stil piele întoarsă, negru clasic.

Șiretul am ales să-l leg la spatele gleznei. Mi s-a părut mai diferit astfel, deși pare că mă strâge, este doar modul înclinat în care țin piciorul.

 

tricouri bon prix

 

Tricoul este semi – transparent, dintr-un material foarte fin. De la tricou m-am inspirat pentru titlul postării. Este tricoul tipic zilelor de vară, îți lasă pielea să respire, nu-i strâmt pe trup și are o culoare pastelată, roz – piersică. Nu-i foarte greu de asortat cu restul hainelor mele și presimt că vom petrece multe veri frumoase împreună!

 

Pantalonii de tip cargo sunt ceva ce port des. Îmi place croiala, buzunarele extra în care poți strecura ba un card sau un abonament în caz că nu vrei să-ți iei geanta cu tine. Ah, posibilitățile sunt multe!

 

Îmi place foarte mult materialul lor, este o parte bumbac cu puțin elastan, deci este genul de material în care nu ți se face cald și nici nu transpiri, pentru că lasă pielea să respire. Nu sunt foarte strâmți pe mine, dar având talia foarte subțire, îi pot cu o curea pentru că mi se pare că dau foarte bine așa.

 

pantaloni bon prix

 

Pregătesc un video despre cum îmi place să asortez pantalonii de tip cargo, pentru că am vreo trei perechi de genul acesta. Și întotdeauna îmi place să-mi schimb ținutele în jurul lor.

 

Atunci când i-am primit, ca o nerăbdătoare ce sunt, i-am purtat cu adidașii de la Bon Prix și am ales să fie totul în stil militar, mai puțin vesta de blugi, pentru un contrast atrăgător.

 

bon prix

 

Și n-am putut uita de ochelarii de soare pe care i-am ales! Sunt primii care să fie cu lentile – oglindă, de bună calitate. Deși pe site nu am găsit informația aceasta, sunt cu factor de protecție ridicat, adică 4. Prin urmare, îi recomand! Eu i-am ales pe alb, pentru că mi se par potriviți pentru vară, nu mă întrebați de ce, pentru că n-am habar. Așa a spus piticul de pe creierul meu. Albi să fie și alb am ales!

 

Ceasul este tot de la Bon Prix, de acum doi ani și încă se menține bine. Ador combinația sa dintre alb și auriu.

 

accesorii bon prix

 

Pozele sunt făcute la mine în grădină, pentru că ador verdele, florile și pe Tsutzy, cățelul meu! A trebuit să duc muncă de convingere cu el pentru a sta la pozat. Este genul de câine care știe că îi vei face poze și nu stă deloc! E hiperactiv și se plictisește repede. Latră ca un apucat la orice și adoră să facă aport. Și știe să dea pupici la cerere.

 

Acum că am deschis sezonul de #ootd, o să vedeți mai des pe blogul meu ce voi purta vara aceasta. În funcție de timp și de posibilități. Urmează și videoclipul! I ? YOU!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.