Follow:

Creme de ochi antirid

creme de ochi antirid

Îmi plac cremele de ochi, le folosesc de mai bine de zece ani și sunt ceva ce nu îmi lipsește din sertarul cu produse de îngrijire a tenului.

 

Nu cred însă în faptul că te scapă miraculos de riduri. Nimic nu te scapă de riduri decât un tratament adecvat în saloanele / cabinetele specializate. Aceste creme îmbunătățesc aspectul pielii și o hidratează pe o perioadă scurtă sau continuă. Depinde cum le folosiți.

 

Prima dată am cumpărat o cremă de ochi ieftină, nu simțeam nevoia să investesc o sumă mare, ci ceva modest cât să îmi acord îngrijirea necesară. Astfel, prima mea cremă de ochi a fost de la Cosmetic Plant, cu coenzima Q10 și extract de ceai verde. Încă o mai recumpăr, este un produs excelent, extrem de blând și hidratant, care se consumă destul de lent.

 

Creme de ochi antirid

 

Nu vreau să dau banii pe produse mai scumpe pentru că știu că oricum nu ar avea efect decât pe termen scurt. Dacă ar fi să aleg calea mai costisitoare, aș prefera să pun bani de-o parte și la un moment dat să merg într-un loc specializat care să se ocupe de ridurile mele. Asta ca idee pe viitor, în caz că mi-ar permite buzunarul.

Cele pe care le folosesc zilnic sunt însă foarte bune la asta! La îngrijirea zonei ochilor în fiecare zi.

 

 

 

Yves Rocher Serum Vegetal – Roll-on pentru ochi

 

Este un produs care îmi place enorm de mult, în special datorită acelei rotițe metalice, roll-on care distribuie serul. Îl folosesc în diminețile în care sunt obosită și îmi simt zona din jurul ochilor ușor grea sau iritată. Își face treaba bine, estompează cumva acele riduri. Nu el face să dispară, desigur, însă pe moment le umple cu acel ser și le face să pară mai puțin vizibile.

 

Are acțiune anti-rid, dar pe moment. Nu face miracole și conferă o ușoară luminozitate, datorită substanței din ser, care captează lumina precum o peliculă. Este foarte reconfortant însă și este un produs pe care îl recomand cu drag! Dacă de produsele cremă vă puteți lipsi, pe acesta zic că trebuie să-l aveți!

AnnaYake – Crema contur pentru ochi cu efect de lifting

 

Nu știu ce o fi cu liftingul acesta, dar la mine nu s-a văzut. Are un efect de luminozitate, însă nu-i ceva WOW. Am primit-o iarna aceasta, atunci când am cumpărat calendarul advent de la Douglas.

 

Este o cremă de ochi simplă, care are aceleași ingrediente și mix de chimicale în compoziție, la fel ca multe creme de ochi de pe piață. Ca aspect, este ceva mai cremoasă și consistentă dacă ar fi să o compar cu o cremă simplă.

 

Creme de ochi de la AnnaYake găsiți și pe Notino (aoro.ro), la Douglas online, nu am văzut să mai fie.

 

Gerovital – Crema de blurare riduri

 

Cei de la Farmec – Gerovital mereu mă surprind plăcut! O să menționez produsele lor și în alte viitoare articole, dar să revenim la crema lor de blurare a ridurilor!

 

Am încercat-o prima dată atunci când au deschis noul magazin Gerovital la Craiova. Mi-a fost recomandată și am testat-o acolo, pe loc. O pompiță pe ambele părți ale mâinii și imediat am simțit diferența!

 

Este o cremă foarte catifelată! Chiar așa îți lasă senzația după, de catifelare îndelungată. Are un efect de blurare al ridurilor, dar depinde și de ce fel de riduri vorbim.

 

Ca și cobai fără riduri prea vizibile (slavă cerului) am simțit că umple cumva acele linii de expresie și le face să dispară dând o iluzie de luminozitate în zona ochilor. Practic cumva lumina umple acele riduri, împreună cu crema. Sună stupid știu, dar încerc să descriu cam cum văd eu efectul…

 

El în realitate s-ar putea să fie mai complex și mai diferit, dar dacă nu sunt o somitate într-ale cosmeticelor, doctor chimist causa sau ceva, n-am habar de ce hocus-pocus face crema asta cu pielicia mea.

 

Este o cremă pe care o recomand! Foarte bună pentru ocaziile în care trebuie să mergeți undeva și aveți nevoie de o cremă de ochi care să vă dea acel look mai proaspăt. Sau poate aveți ceva pungulițe datorate unor nopți mai zbuciumate și este produsul ideal, care să aranjeze puțin lucrurile pe sub ochișori!

 

În orice caz este un produs util, pe care am să-l recumpăr.

 

Câteva trucuri în aplicarea cremei de ochi:

Este bine să masăm zona ochilor în sens circular și de jos în sus pentru a reduce ridurile, chipurile. Eu o fac pentru că îmi dă o stare de bine. În special în zona ochilor, nu știu de ce! De regulă acolo insist mai mult.

 

Excesul de cremă îl puteți folosi pe zona buzei superioare și acolo se formează riduri. Ceva mai târziu în timpul vieții de adult, dar nu strică extra-îngrijirea.

 

Voi ce creme de ochi folosiți?

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply