Follow:

5 beauty tricks încercate de mine

beauty tricks

 

Ok, sunt novice în ceea ce privește domeniul. Dacă dau timpul înapoi, am fost un copil care nu a avut mare interes pentru frumusețe. În copilărie am fost băiețoasă, umblat doar în pantaloni, mă cățăram prin copaci…nu mă încânta ideea de îmbrăcăminte asortată, rochițe sau șosete cu volănașe, pantofi cu toc. Abia când am intrat la liceu, am avut norocul să am o colegă de bancă (La mulți ani Dani!) care se pricepea, căreia îi plăcea foarte mult să se machieze, să se îmbrace mai feminin și cu bun gust. Așa am învățat treptat să mă dau cu creion de ochi, să-mi aplic fardul sau să-mi placă fustele și rochiile.

 

A doua mare influență au fost tutorialele de pe Youtube. De acolo am învățat care sunt treptele unui machiaj reușit, care sunt tendințele și ce produse sunt potrivite cu tenul meu.  Logic, nu pot spune că știu totul, am foarte multe de învățat încă. Dar îmi place să mă machiez, îmi place să am grijă de mine, să mă îmbrac nu feminin, deși cred că sunt undeva între extreme. Fiind foarte băiețoasă în copilărie, încă mai păstrez acea latură care uneori preferă un tricou larg și blugi în schimbul unei rochițe vaporoase.

 

Cam așa a început aventura mea în acest univers al frumuseții, că-i vorba de cosmetice sau de fashion. Și pentru că am făcut câteva descoperiri utile, zic să nu le țin doar pentru mine. Poate pe unele le știți deja, sau poate că le-ați încercat. Let’s get started!

 

Ruj rezistent

 

Pentru că nu mă pot abține să nu-mi mănânc rujul… da, sunt genul care imediat după ce și-a aplicat rujul, încep să-mi frec buzele să mă asigur că-i acolo încă. Și toată taina asta duce la lipsa rujului meu de pe buze pentru că am o problemă. Am încercat rujuri rezistente, care desigur, n-au rezistat la pofta mea de a le mânca de acolo. Am încercat din acelea lipicioase…nimic! Până ce am dat de acest mic truc.

 

Aplic rujul în mod normal, apoi iau un șervețel uscat și-l tapotez pe buze.  Să rămână doar puțin ruj, cât să coloreze buzele fără să le încarce. Apoi iau pudră și aplic (de regulă una translucidă) și după revin cu ruj și gata! Am asigurată o purtare măcar câteva ore bune. Uneori ca să dau dimensiune buzelor, aplic un fard deschis în mijlocul buzelor, fie un alb sidefat, fie un auriu care merge perfect cu nuanțele de roz.

 

Balsamul de păr

 

Care poate fi folosit și ca înlocuitor al gelului hidratant pentru epilarea picioarelor. Adică te dai pe picioare cu puțin balsam de păr, devin imediat mai smooth și astfel ajută lama de ras să gliseze ușor pe toată lungimea piciorului. Partea bună este că faci economie, iar balsamul de păr în general rezistă mai mult decât un gel hidratant pentru epilarea picioarelor, fiind mult mai alunecos, într-o cantitate mică. Win win.

 

Rimelul uscat

 

În caz că aveți un atașament emoțional sau financiar cu rimelul, îl puteți salva punând câteva picături de ochi în recipientul care s-a uscat și să-i închideți capacul, după care să-l scuturați puțin să se distribuie lichidul. E bine să-l lăsați măcar cinci minute să se dizolve bine, după care rimelul este gata de refolosire.

 

Dacă e vremea despărțirii, atunci să nu aruncați periuța rimelului care vă poate servi drept perie pentru sprâncene sau pentru genele rebele care nu se lasă descurcate așa ușor. Puteți improviza o pensulă DIY și să faceți un fel de Frankenbrush. Bățul cu capătul care are periuța, atașată la capătul unei pensule normale, căruia logic în scoateți partea cu firele. Și rezultă o pensulă hibrid, dar foarte utilă! E doar o sugestie…

 

Gelul de păr

 

De pe vremea când aveam pixie cut, adică…pleata scurtă și nici o grijă. Acum că am părul lung, n-am cum să-mi pun gel de păr în el pentru că aș arăta ca și cum m-a lins o vacă. Și am tot stat, m-am gândit ce aș putea să fac cu ditai tubul de gel, pentru că…vă dați seama că nu l-am consumat pe tot. Până într-o zi când îmi făceam sprâncenele și mă tot gândeam la faptul că se poate lua creionul, că poate plouă și voi arăta ca și cum am patru sprâncene care se scurg pe fața mea în jos. Și așa, mi-a venit ideea să folosesc gelul. Și, ghiciți ce?! A mers! Îmi stau sprâncenele locului, pentru că da, uneori am așa câte un fir în erecție… gata de luptă.

Însă, am scăpat comod de problema sprâncenelor rebele și de ideea că mă prinde ploaia și mi se scurg în jos. Coșmar, nu alta.

 

Rutina spălării părului

 

Am inversat-o. De obicei mă spălam cu șampon mai întâi, iar după clătire aplicam balsamul de păr pe lungime până la vârf, evitând desigur rădăcinile. Recent am descoperit persoane care folosesc doar balsam de păr și spun că asta le-a schimbat viața sau care au inversat rutina. Și am zis că nu strică să încerc. Nu mare mi-a fost mirarea să descopăr că după ce am aplicat balsamul pe păr și l-am lăsat să-și facă treaba câteva minute, imediat ce m-am spălat cu șampon, am simțit cum firul de păr capătă volum mai mult, șamponul face mai multă spumă decât de obicei și tot părul se umflă. Sigur, nu a făcut minuni, dar în primele două zile schimbarea este vizibilă. În cazul meu. Pentru că eu am părul gras și nimic de pe lumea asta nu-l poate scoate din stadiul de lins prelins după două zile. Asta cu indulgență.

 

Dacă aveți părul normal și firul gros, cred că merită încercată măcar odată de curiozitate. Eu o aplic atunci când îmi aduc aminte.

 

Cam astea ar fi cele cinci nebunii pe care le-am încercat la viața mea, legate de beauty. Nu știu în ce măsură v-au dezamăgit, poate că vă așteptați la ceva mai mainstream. Poate totuși vă inspiră, vă smulg un zâmbet sau o mirare acolo, la ce minunății mai face Xaara…

 

Până data viitoare, I PUP YOU!

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Lory's Blog

    Hey, si eu pun pudra peste ruj, pentru a rezista mai mult!!! Dar eu folosesc compacta, nu am incercat cu pulbere.
    Cat despre ultimul truc….aplici balsam, apoi sampon si atat? Sau dupa sampon mai aplici si altceva??? Pe asta vreau sa o incerc de ceva timp, dar mereu uit! :))

    11 octombrie 2016 at 11:35
    • Reply Xaara Novack

      Hey! Da, aplici balsam, il lasi putin in par, acolo pe varfuri, pentru ca acolo trebuie aplicat si dupa ce il masezi usor si stai un minutel-doua, il clatesti usor. Dupa care aplici cum faci de obicei, samponul. Te ajuta in special daca ai ca mine, parul gras.
      Daca as pune sampon si apoi balsam, uneori am constatat ca parul mi se ingrasa mai repede. Nu pentru ca pun la radacina, ci pentru ca balsamul il face mai moale decat de obicei. La parul gras asta nu se vede chiar asa de frumos dupa doua zile de la spalare. Astfel ca inversand, clatesc o parte din balsamul de par, dar tot am hidratarea de rigoare, fara sa am par prea gras in urmatoarele zile. 😀

      11 octombrie 2016 at 13:43

    Leave a Reply