Follow:

Zodiac arboricol: Nuc,Pin,Brad si Ulm

În afară de moştenirea genetică, cu care mă mândresc… Mama la douăzeci şi ceva de ani ai ei, cu încă douăzeci şi ceva, arată suficient de bine să-şi poată permite un soţ mai tânăr; pe care evident, îl are. Ce mi-a mai lăsat? Nişte pagini scrise la maşină, în anii ei de studenţie, cu zodiacul arboricol. Un altfel de zodiac arboricol. Aşa că m-am hotărât să le transcriu, nu pe toate, nu acum. Pe rând, cu chef.

Nu mă certaţi dacă nu vi se potrivesc descrierile. Nu-mi aparţin.

 

NUC
21 – 30 aprilie, 24 oct – 2 noiembrie

Este frumos, rafinat şi puţin pretenţios. Acest nuc, poate părea lipsit de natural, şi destul de înfumurat. În realitate este un mic timid, un timid periculos. Nucul este plin de contradicţii. Capricios, cu un caracter rău, este agresiv, egoist şi un pic crud. De asemenea poate fi generos, larg în idei şi primitor. Îşi dă şi îşi retrage rând pe rând, fără motive logice, prietenia şi chiar dragostea.

 

În acelaşi timp, loial şi necinstit, fidel şi neconstant, nu ştii niciodată în prezenţa lui pe care picior stai. Este un lunatic. Îi place în acelaşi timp să plângă şi să facă pe supăratul.

 

Complică din plăcere situaţia, dar rămâne pasionat şi pasionant. Gelos şi exclusiv, tandru şi agresiv, Nucul nu este un echilibrat. Fiţi prudenţi cu el. În dragoste, ca şi în prietenie, rişti să mergi cu el din surpriză în surpriză, dar nu vă va plictisi niciodată.
Nu uitaţi să nu vă culcaţi pe amândouă urechile la umbra lui.
O superstiţie pretinde că umbra lui este primejdioasă, rămâne de văzut…

 

În orice caz nu-i bună pentru odihnă. Nu vă refugiaţi sub ea dacă nu vă simţiţi în stare să rezistaţi influenţei acesteia. Nucul va face din voi un sclav. Inteligenţa nucului este universală, fiindcă el este prevăzător, socotind adesea până la machiavelism. Este un strateg genial.

 

Poate străluci până la a-şi fascina anturajul, dar poate rămâne la locul lui, tăcut şi retras. Destinul său este adesea excepţional, va avea mulţi duşmani, dar şi mulţi prieteni. El îşi va asuma multe riscuri. Nu va căuta niciodată să placă, nu va accepta niciodată compromisurile. Nu va frecventa căile bătute de alţii. Nucul este o fiinţă închisă, solitară şi personală, de asemenea şi puţin sadic. Nu va da niciodată înapoi în faţa niciunui mijloc de a-şi asigura reuşita, căci scrupulele nu-l stingheresc deloc.

 

PIN
19 – 28 februarie, 24 august – 2 sept

Pinului îi place rafinamentul. Ştie să se pună în valoare. Îi place casa, iubeşte mobilele frumoase, obiectele de valoare. Foarte dotat pentru decoraţie, îi place să trăiască într-un cadru agreabil, fără de care nu poate înflori.

 

Combate şi încovoaie situaţiile după gustul său, nimic la el nu-i pasiv.
Foarte curajos, suportă adversităţile cu capul sus. Gustul său după risc, adăugat marii sale cutezanţe (nu-i este teamă de nimic) fac din el o fiinţă care de la bun început nu stă locului şi arde totul în calea sa.

Va reuşi în orice domeniu, foarte prietenos, este o companie plăcută. Pinul nu-i generos. Îi place confortul său, este egoist. Nefericirea altora nu-i atinge deloc, deşi i se întâmplă să facă aluzie la aceasta în conversaţie.

 

Are o veritabilă repulsie faţă de tot ce-i sordid (sărăcie, mizerie şi nu-i place să se audă vorbindu-se de ele). Călcâiul lui Ahile al acestui curios este dragostea.
Foarte pasionant, pinul se aprinde iute şi când se întoarce la luciditatea sa, e din păcate prea târziu, căci a comis deja ireparabilul. Îşi pune toată fiinţa în joc, este un îndrăgostit exclusiv.

 

Este un filozof care-şi pune filozofia în pracită.
Un bun organizator, face întotdeauna eforturi necesare pentru a-şi atinge scopurile, şi le atinge dacă dragostea nu-i va atinge acest frumos edificiu.
Arătaţii încredere, va ieşi din decepţiile sale sentimentale cu onorurile cuvenite unui om mândru şi demn.

 

BRAD
2- 11 ianuarie, 5-14 iulie

De o frumuseţe rece şi severă, bradului îi place totuşi să se împodobească. Îi plac bijuteriile pe care le poartă cu nemăsurată demnitate, îi plac mai mult luminile filtrate, parfumurile, clădirile vechi şi … înmormântările de gală. Deşi târând cu el o maladie cronică, trăieşte până la adânci bătrâneţe, făcând de ruşine meschina expresie „cam miroase a brad”.

 

Dificil în viaţă şi capricios, bradul rămâne solitar chiar şi în mijlocul mulţimilor. Egosit, are supărătoarea tendinţă de a nu se gândi decât la sine. Prea puţin influenţabil, nu-şi dă decât foarte rar cu părerea, dealtminteri nu-i deloc guraliv, cu atât mai puţin vesel.

 

Bradul este ambiţios şi vrea cu orice preţ să reuşească.
În dragoste nu-i deloc mulţumit. Este arţăgos. Vrea să primească mai mult decât dăruieşte. Reuşeşte uneori, dar din nefericire (uneori) dă cât mai puţin posibil.
Când ajunge să iubescă cu pasiune, universul său se prăbuşeşte. Bradul se transformă într-o torţă vie. Excesiv, el nu mai are linişte în dragostea sa.

 

Excepţional de inteligent, bradul are spiritul analitic deosebit şi atracţie pentru studiu. Dar succesele sale şcolare nu sunt întotdeauna recompensate şi de reuşita materială. I se întâmplă să exercite chiar o meserie care nu are nici în clin nici în mânecă cu gusturile sau diplomele sale. Este un scrupulos, conştiincios dar nu tocilar. Nu-l pasionează scopurile mărunte. Bradul este adeseori supărăcios. Îi plac supărările, le cheamă, se laudă cu ele cu multă plăcere. Sunt un deliciu.

 

Dificultăţile constituie domeniul lui, este considerabil şi sublim. Puteţi conta pe el orbeşte, orice s-ar întâmpla îşi păstrează întotdeauna credinţa şi speranţa. Este foarte mistic, el a ales calea plângerii în această lume pentru a dobândi un loc de cinste în celelalte.

 

ULM
12 – 24 ianuarie, 15-25 iulie

Înalt şi frumos, de bună voie de întorci pe stradă după femeile ulm şi bărbaţii ulm pot avea vocaţie de play-boy dacă vor. Frumoşi, dar arţăgoşi. Acest fizic avantajos nu-i pus deloc în valoare şi ei nici nu caută aşa ceva. Sunt adesea neglijenţi şi se îmbracă nestingheriţi de capriciile modei. Consideraţi-l mai tânăr, vădeşte tendinţa de a arăta mai mult decât are. Ulmul se mulţumeşte cu puţin şi se complică în viaţă. Este un om calm, liniştit. Încetineala este unul dintre cele mai mici defecte. Latura sa moralistă este cea mai insuportabilă calitate a sa.

 

De o sănătate adesea fragilă, în ciuda aparenţelor, microbii au tendinţa de a-i invada. În general acest fapt nu-i prea grav. Emoţionant de sincer şi de o francheţe dezarmantă, Ulmul are o mare încredere în bunătatea oamenilor. Cauzele pe care le apără sunt întotdeauna juste, şi este convins că dreptatea lui va fi mai devreme sau mai târziu recunoscută. Va fi disperat în caz contrariu.

 

Ulmul se străduieşte să-şi facă familia fericită. Este un îndrăgostit pasional, dacă îşi găsteşte partener pe măsură. Îi place să comande, nu să se supună. El uzează adesea de influenţe fiind foarte abil în a-i manevra pe oameni. Adesea tiranic cu apropriaţii săi şi chiar meschin, exigenţele lui sunt adesea proporţionale cu dragostea ce ţi-o poartă.

 

Este deosebit de generos. Să se teamă totuşi de idelogiile sale, se lasă prins în ele cu uşurinţă. Patriot de bună credinţă, puţin cam sobru, entuziasmul său este o armă cu două tăişuri. De o inteligenţă vie, dar practică şi corectă, Ulmul este îndemânatic cu mâinile şi cu spiritul. Are adesea un umor care-l salvează din situaţii grele. Viaţa sa va fi agreabilă, depinde de ceea ce-şi doreşte.

 

zodiac arboricol

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply