O postare nouă cu Zodiac arboricol! Povestea începe cu niște foi disperse pe care le-am găsit prin notițele din facultate ale mamei. Și mi-a dat voie să le studiez. Și astfel, au ajuns pe blog. Mi s-au părut destul de interesante.
Dacă nu vă găsiți zodia, vedeți și celelalte articole!
Zodii arboricole
Zodii arboricole: FRASIN
25 mai – 3 iunie, 22 noiembrie – 2 decembrie
Frasinul are ramuri frumoase. Agreabil la privire, prelung, dezinvolt şi puţin stângaci; el poate mult. Trăieşte cu destulă dificultate, pentru că are un caracter viu şi este exigent. Vrea să fie lăsat în voia lui, să fie menajat, ocrotit, îi place ca oamenii să se gândească la el, dar şi să trăiască aşa cum îşi doreşte (adesea pe socoteala altora) şi să nu facă decât ceea ce-i place sau nimic.
De regulă este un boem, cu greu reuşeşte să se facă înţeles. Se poate crede că nu aveţi cum să contaţi pe el sau că este lipsit de voinţă. Deschideţi bine ochii, el ştie perfect ceea ce vrea şi ceea ce nu vrea. Este ambiţios, în ceea ce priveşte reuşita şi fericirea sa.
Egoist şi totuşi generos, ştie cum să împartă totul.
În dragoste poate fi fidel şi constant. Acesta-i domeniul în care reuşeşte cel mai bine, căci ştie să aleagă. El cântăreşte pro şi contra, pune strădanie în a reuşi în viaţă încât adesea i se întâmplă asta fără mari eforturi.
Inteligenţa sa este toată intuiţie. Fantezist şi original, el nu-i ştiinţific, dimpotrivă, ca şi Salcia, Alunul şi Sorbul, este puţin vrăjitor. Nu detestă să facă unpic pe clarvăzătorul. Îl încântă performanţele în acest domeniu, fapt care-i permite să-şi dezvolte reputaţia. Frasinul va jongla cu destinul în avantajul său.
Zodii arboricole: CARPEN
4 – 13 iunie, 3 – 11 decembrie
Carpenul nu arată deloc precum îi este numele. Frumuseţea lui este rece, magnific dar fără căldură, când este tânăr va fi adesea prea frumos pentru a fi adevărat. Cu vârsta el devine chiar sofisticat. Ajunge să-şi conserve frumuseţea cum ştie el mai bine, regim sau gimnastică, orice metodă e binevenită.
Îi place să se respecte, şi poate părea puţin dispreţuitor. Dispreţuieşte tot ce nu-l interesează în afară de frumuseţea sa. Este un isteţ şi un perfecţionist.
Acordă mai multă importanţă formei decât fondului. Are un gust pronunţat pentru supunere şi disciplină, pentru el şi pentru alţii. Adoră să facă parte dintr-un grup, să poarte o insignă, să asiste la reuniuni. Orice brevet de celebritate îi obsedează visele.
Va păstra toată viaţa nostalgia decoraţiilor, uniformelor şi aplauzelor. Carpenul ia foarte rar iniţiativă, detestă responsabilitatea şi nu ştie să ia decizii. Îi este frică mereu să nu greşească, şi preferă să respecte legile. Are simţul datoriei şi prin aceasta vrea să urce spre sublim. Foarte strict în ceea ce priveşte morala tradiţională, nu suportă ieşirle de conduită, abaterea de pe drumul drept care a fost trasat şi impus din generaţiile precedente.
Foarte conservator, nu suportă ideile noi şi le lasă să treacă pe lângă el. Este prin excelenţă un clasic. În dragoste este profund, cinstit şi adesea demn de admiraţie. Carpenul consideră dragostea ca pe un lucru serios. Dacă într-o zi va trebui să aleagă între dragoste şi datorie, va alege fără nici un dubiu datoria.
Este inteligent, cu mult simţ artistic şi are atracţie pentru artele plastice. Visează să realizeze lucruri măreţe şi uneori chiar ajunge să le facă.
Zodii arboricole: SMOCHINUL
14 – 23 iunie, 12 – 21 decembrie
Este o persoană foarte puternică, în special fizic. Poate să nu fie chiar frumos, dar nu trece neobservat. Foarte sensibil, puţin cam complexat, nu se poate complace oriunde. Are nevoie de mult spaţiu, căldură umană şi liberate. Se va ofili în sărăcie şi constrângere altfel. Nu suportă adversitatea, îl acreşte şi se simte secat.
Are nevoie de contactul cu familia, chiar dacă uneori se simte exasperat. Are o sete de sensibilitate, dar este totuşi un instabil. Foarte blând şi sentimental, şi-a format o linie de comportament după deviza „asta se face, asta nu se face.”.
Toate acestea, în ciuda sensibilităţii şi a bucuriei sale de a trăi. Cu atât mai mult că Smochinul nu prea rezistă tentaţiilor. Inconstant, dar mai ales în gândire, el continuă să-şi îndeplinească unicul său rol de apărător al fericirii familiale.
Poţi conta pe el, foarte cinstit, este plin de intenţii bune. Munceşte peste program şi totuşi el este un leneş. Pe scurt, îşi petrece viaţa fără eforturi peste măsura lui. Inteligenţa sa este practică. Timid, dar are destul umor pentru a râde pe propria sa socoteală. Reproşurile pe care le face vieţii sale îl împiedică adesea să înflorescă pe deplin.
Totuşi, are picioarele pe pământ şi este un excelent om de afaceri, o mană cerească pentru familia sa. Eforturile sale îşi arată întotdeauna roadele. Nu-i un amant inspirat, uneori având un comportament puritan. Poate fi salvat de raţiunea sa, dar atenţie, este foarte fragil!