Atunci când BuzzStore a lansat campania Dove, nu mă așteptam să fiu aleasă. Au o mulțime de campanii noi și deja fusesem aleasă pentru una dintre ele.
De la Dove nu am folosit multe produse, îmi plac mult antiperspirantele lor, pentru că au un parfum plăcut și sunt foarte blânde (nu ustură după epilare) și șampon de păr (care era mult prea hidratant și nu s-a potrivit cu părul meu). Astfel, am fost foarte încântată să testez noul săpun lichid de la Dove!
Dove săpun lichid
Despre săpunurile Dove știu de când este lumea. Au fost primii care au lansat ideea de săpun cremă și reclama lor cu o pătrime cremă hidratantă cred că a rămas în mentalul colectiv. Dacă întrebi persoane preocupate de sănătatea pielii lor de la cine provine reclama, cu siguranță vor ști să răspundă.
Eu folosesc săpun lichid regulat și trebuie să recunosc, nu sunt deloc constantă în ceea ce privește o marcă anume. A fost unul dintre motivele de bucurie, pentru că astfel mi-am dat seama cât de mult contează săpunul lichid potrivit.
Dove acționează nu doar ca un simplu săpun lichid, care ajută la curățarea pielii. Este blând, hidratant și păstrează o barieră sănătoasă de protecție a pielii. Ca un tratament pentru mâinile noastre.
Mâinile și tenul nostru sunt expuse factorilor de mediu și astfel avem nevoie de îngrijirea corectă. Atunci când am început să folosesc săpunul lichid de la Dove am constatat că aspectul pielii mâinilor este diferit. Nu am mai folosit crema de mâini atât de des ca înainte, în special în zilele acelea ploioase și friguroase. Și un alt lucru care mi-a atras atenția este că nu mi-am mai tăiat cuticulele atât de des.
Pielea mea a primit un plus de hidratare cu fiecare spălare pe mâini. Impuritățile, celulele moarte și alte chestii microscopice care le avem pe mâini sunt îndepărtate blând. Îmi place că săpunul face spumă decentă și nu este nevoie de mult produs pentru o singură spălare. Ceea ce îi dă un plus în ceea ce privește raportul calitate – preț.
De asemenea mi-a plăcut ambalajul sau mai bine zis, sticla în care vine produsul. Este tipică Dove, dar cu detalii care fac sigla și produsul în sine să se evidențieze. Dă frumos în baie și nu are acel aspect de plastic ieftin, cum se întâmpla cu unele produse de genul acesta.
Marele plus însă este că putem găsi rezerve pentru săpunul lichid Dove în majoritatea magazinelor, hiper-super-marketurilor. Și toate au un preț excelent!
Nu știu voi, dar eu odată cu săpunul lichid de la Dove, am experimentat câteva chestii. Unele sunt uzuale, altele sunt mici trucuri bine de știut!
1. Te scapă de pete
Atunci când ne pătăm este indicat să curățăm pata respectivă imediat. Dar ce ne facem în cazul în care nu putem folosi mașina de spălat?
Aplicăm puțin săpun lichid pe pată și frecăm bine. De cele mai multe ori problema se rezolvă, dar desigur, depinde foarte mult cu ce ne pătăm și cu ce fel de material avem de-a face.
2. Inelul înțepenit
Sigur vi s-a întâmplat o fază ca asta! Sau doar eu am făcut așa prostii? Am pus un inel pe degetul pe care nu trebuia și am descoperit că s-a blocat acolo.
Înainte de a mă panica, l-am scos încet, folosind varianta clasică: apă călduță și săpun! Iar Dove are plusul de a-ți proteja mâinile, care după un așa eveniment, vor fi mai puțin agresate.
3. Ochelari mai curați
Am primit acest sfat de la magazinul de optică de unde mi-am comandat ochelarii. Mi-au spus să nu dau bani pe soluții speciale sau șervețele minune! Puțină apă cu săpun, după care ștergem bine lentilele cu acel șervețel special din piele întoarsă cu care vin majoritatea ochelarilor. Rezultatul? Vedere HD!
4. Gel de duș
Ai rămas în pană de gel de duș sau poate te-ai plictisit de cel pe care îl ai? Poți încerca un săpun lichid hidratant, cum este cel de la Dove. Oferă senzația de catifelare și curat, fiind perfect pentru un duș primăvăratic parfumat.
5. Curățenie în toată casa!
Poți face un mix special, dintre alcool, săpun lichid blând și hidratant și apă. Vei obține o soluție de curățare universală, pe care o poți folosi pe toate suprafețele. Pe mobilă, în bucătărie sau în baie.
Folosind săpunul lichid de la Dove am realizat diferența dintre produsele de genul acesta. Adesea mă orientam după miros, să fie cât mai parfumat, fără să îmi dau seama că făceam o defavoare mâinilor mele. De acum înainte voi alege Dove!
Voi ce fel de săpun lichid folosiți? Ați încercat Dove caring hand wash?
Faine pozele! Ce dimensiuni folosesti pentru ele?
Funny faza cu vedere HD! :))) Am sa transmit iubitului meu!
Hey! Multumesc! <3 La poze ma ajuta Kinga de la KY Moments, dar eu le redimensionez 3000x2000. Am zis sa pastrez formatul acesta la fiecare postare, cel putin de cand am schimbat tema la blog.
:))) Exact, sa-i spui ca este un sfat util. Mai economisesti niste bani. Ah, si inca o chestie care mi-a spus-o: sa nu sterg niciodata ochelarii de tricou, haine sau prosoape. Sa-i sterg doar cu acel servetel special. Bine, uneori nu tin cont. Doar ca asa mentii lentilele curate si nu se mai zgarie. Unele materiale nu sunt chiar atat de bune pentru a sterge ochelarii. Te pup!