Lenor detergent este un concept nou, cel puțin pentru mine, care știu doar despre balsamul Lenor pentru că este preferatul meu. Lenor Deep sea minerals este balsamul de rufe pe care l-am folosit foarte des în trecut. Recunosc, nu tot timpul, ci foarte des primăvara și vara.

#perecheaperfectă

Ador mirosul acela de rufă spălată și lăsată la soare să se zvânte!

Pentru mine, Lenor detergent All in 1 Pods a fost o noutate pe care am descoperit-o în campania BuzzStore. Tocmai de aceea m-am și înscris. Datorită lor am descoperit multe produse care mi-au rămas dragi: Loțiunea de curățarea a feței de la CeraVe am descoperit-o datorită lor, crema All over rescue body balm de la Barnängen care m-a salvat atunci când m-am ars la soare la Picnicul Avincis, Șamponul Schauma Nature moments care este favoritul meu din toate timpurile, chiar dacă are și sulfați.

Revenind din acest tărâm al memoriei, vă voi povesti toată experiența mea cu Lenor detergent și balsamul Lenor, pentru că evident cele două sunt #perecheaperfectă !

detergent capsule Lenor

Lenor detergent – curățenie în profunzime și parfum intens

Este primul lucru care te cucerește la Lenor detergent, parfumul său care se simte inclusiv prin cutia de plastic. Cutie care trebuie să recunosc, este cu dichis. Mereu o găsesc dificil de deschis, însă înțeleg utilitatea acestui mecanism special creat pentru a o face greu accesibilă copiilor. Așa că, prefer să dau acolo lupte seculare dar să știu că nimeni nu bagă în guriță capsule de detergent.

capsule detergent Lenor

Pentru că ce-i drept aceste capsule arată simpatic. Și miros bine! Dar v-am spus asta deja. Au acel miros tipic Lenor. Este greu de descris însă mi se pare că este un brand pe care îl poți recunoaște după un miros tipic. Cam așa și cu Lenor detergent.

Ceea ce mă încântă foarte mult la Lenor All in 1 Pods este dozajul. Faptul că ai o singură capsulă, pe care o pui în cuva mașinii de spălat, adaugi hainele, setezi programul potrivit și gata!

Eu mereu am făcut risipă. Atunci când am un detergent lichid, sau balsam, sunt vinovată de a pune mai mult decât trebuie. Deși știu că nu este nevoie. Am comis asta de foarte multe ori. Tocmai de aceea detergentul capsule pentru mine este o soluție perfectă!

Lenor detergent all in 1 pods

Lenor detergent m-a ajutat și cu petele. Recent am luat o bluză de la Second Hand, și în magazin nu am observat că are o pată maronie. Cred că era o pată de cafea, sau cel puțin așa părea. Lenor detergent m-a scăpat de ea și m-am putut bucura de bluza mea nouă!

Știu că Lenor detergent se îngrijește de țesătura hainelor mele, protejând culorile la fiecare spălare. Pentru mine cel mai mare ajutor este că vine sub formă de capsulă și nu mai fac risipă.

Acum că am terminat cu Lenor detergent, vorbim puțin și despre balsamurile Lenor.

Lenor balsam Spring awakening

Balsamul Lenor Spring Awakening

Așa cum îi spune și numele, este un balsam primăvăratic. Are note de patchouli și cedru alb, este ușor dulceag dar și proaspăt în același timp.

Cum am precizat, balsamul Lenor nu-mi este străin. Eu ador Lenor Deep sea minerals, care este mult mai fresh decât acesta, cel puțin mie așa mi s-a părut. Folosesc balsamul de la Lenor pentru că este singurul care rezistă foarte mult timp pe hainele mele.

Ador acel miros de balsam care vine spre tine atunci când deschizi dulapul. Nici nu este nevoie să iei o haină de pe umeraș. Cam așa se simte balsamul Lenor.

Lenor balsam gold orchid

Balsamul Lenor Gold Orchid

Acesta mi se pare potrivit persoanelor care sunt alergice la parfum sau se irită ușor. Pentru că este o opțiune mai simplă. Are note rafinate de vanilie și orhidee. Mi se pare cel mai intens dintre balsamurile Lenor. L-am încercat și înainte de campania BuzzStore și mi-a plăcut.

Mi s-a părut genul acela de balsam de rufe tipic persoanelor sofisticate, elegante, cu bluze mereu călcate la dungă. Știu, veți râde, nici eu nu sunt așa și totuși îmi place și l-am folosit. Este o idee și asta!

Să folosești balsamul de rufe pentru a părea mai aranjată sau mai rafiantă, în special când ești pe fugă.

#buzzlenor

Lenor detergent rămâne printre favorite, mai ales că se va potrivi perfect cu balsamul meu preferat de la  Lenor. După ce se termină acestea două, am să revin la Lenor Deep sea minerals. Are un parfum perfect pentru vară (anotimpul meu preferat) inspirat din calmul și liniștea elementelor marine. Apoi am să încerc și alte variante! BuzzStore mă face să ies din zona mea de confort – shopping.

Acestea sunt concluziile frumoasei noastre postări. Ne citim data viitoare, poate cu o recenzie. Vedem. V-am pupăcit!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.