Nu știu alții cum sunt, dar eu mi-s friguroasă. Oleacă de răcoare și parcă aș pune pe mine un cojoc – două. Îmi place iarna să mă înfofolesc și să adaug straturi de haine.

 

În special acum cu gerul acesta năprasnic, cel puțin la mine în casă, deși am căldura pornită toată ziua, tot se simte diferența între zilele trecute de iarnă când soarele era blând și permisiv, și acum când e înghețat totul la minus grade.

 

De ieșit din casă, o fac doar pentru cumpărături rapide sau cu alte treburi urgente. În rest, îmi place să-mi petrec ziua cu un ceai bun alături, la cald, făcând diverse.

 

 

immunitea

 

Cel mai des citesc. Mă pun în pat și îmi iau o carte alături, cu un ceai cald și citesc. Poate sunt doar eu cea care asociază cititul cărților cu ceaiul, dar aroma dulceagă de ceai parcă se potrivește la perfecțiune cu paginile cărților. Care mie cel puțin, mi se par la fel de dulci de lecturat.

 

O carte și un ceai cald sunt perechea perfectă!

 

Unul dintre ingredientele Immunitea este ginko biloba. Acesta sporește capacitatea de concentrare, este bun pentru memorie, antidepresiv și stimulator digestiv. Este ceaiul potrivit pentru cei ca mine, care fie lucrează acasă sau la birou, citesc documente, scriu sau notează idei și se bazează mult pe capacitatea de memorare sau de îndeplinire a unor sarcini.

 

Uneori mă pierd în cuvinte și acțiunea care se petrece în carte, iar ceaiul mi se pare prilejul ideal de a reveni înapoi la realitate prin simțuri.

 

În special dacă miroase a scorțișoară! Pentru mine iarna este definită de mirosul dulce de scorțișoară. Ca ingredient îmi place să-l descopăr în diverse sortimente dar în special la ceaiuri. Parcă completează toată paleta de nuanțe!

 

Scorțișoara este bogată în antioxidanți. Și știm cât de mult contează ei pentru un organism mai sănătos!

Ajută sistemul imunitar și memoria de asemenea. Pe lângă gustul delicios pe care îl are!

 

Immunitea conține și scorțișoară. A fost primul miros pe care l-am remarcat atunci când am deschis pachetul.

 

 

immunitea

 

 

Atunci când am un moment de inspirație, care trebuie să recunosc, nu se întâmplă foarte des, dau frâu imaginației cu o cană de ceai alături. Uneori este o activitate periculoasă pentru că înainte foloseam pensule pentru acuarele și un pahar cu apă. Având ceaiul alături de multe ori eram tentată să bag pensula în cana de ceai în loc de recipientul cu apă. De fiecare dată m-am oprit la timp.

 

Acum am schimbat pensulele cu un fel de stilou cu pensulă, în care pui apă și pictezi. Așa că ceaiul meu nu se mai află în pericol!

 

 

immunitea

 

 

Răsfățul la maxim este ceva ce încerc să fac măcar odată pe săptămână. O zi în care să-mi aplic o mască de față, să fac un duș relaxat și să aprind lumânări parfumate în toată camera. Cât timp masca își face treaba, beau un ceai călduț, care să mă hidrateze și să-mi dea energie.

 

 Immunitea ajută mult să-mi mențin ritualul de frumusețe. Conține fructe goji care împiedică îmbătrânirea prematură a pielii, întăresc sistemul imunitar și îmbunătățesc vederea.

 

Are ingrediente benefice precum ceaiul verde care ajută la circulația sângelui, previne depunerea grăsimilor și distruge plăcile grase deja acumulate.

 

Răcelile sau virozele,  sunt des întâlnite în această perioadă.  Immunitea conține ingrediente care ajută la combaterea acestora.

 

Cimbrul combate infecțiile și ajută sistemul digestiv. Ghimbirul este foarte cunoscut și recomandat în lupta cu răcelile. Soc negru, de care nu mai auzisem până acum, ajută organismul să lupte cu bronșitele, faringitele și infecțiile, făcându-l de asemenea mai rezistent. Lemnul dulce neutralizează toxinele și protejează organismul.

 

Descoperiți chiar voi restul ingredientelor Immunitea!

 

Este un mix perfect pentru iarna aceasta și ideal în perioadele de tranziție între anotimpuri. Vine într-o pungă biodegradabilă, într-o cantitate care să reziste un timp îndelungat, chiar dacă beți zilnic.

 

Iarna asta e mai ușoară cu Immunitea de la WOW TEA!

 

immnitea

 

Make your winter easy with Immunitea from WOW TEA!

 

I don’t know how you are, but I’m a very sensitive to cold. A bit of chill and I feel like adding a fur coat or two. I like to be warm so I do add layers of clothing on me.

 

Especially now with this frosty weather. In my house at least, even with the heat on all day, you can feel the difference. I’m talking about warm winter days when the sun is shinny and you can feel it and the days where everything is frozen and minus degrees.

 

If I get out of the house, it’s just to run errands, without losing time. Or to solve urgencies. Otherwise, I love to spend my day inside the house, sipping a warm tea and doing miscellaneous.

 

A book and warm tea are the perfect pairing!

 

One of the ingredients in Immunitea is ginko biloba. It helps with concentration, it’s good for memory, also an antidepressant and helps the digestive system. It’s the perfect tea for people like me, who work from home or maybe in an office, they read documents, they write or take notes. They rely on their memory and getting tasks done.

 

Sometimes I loose myself in words and the action that I’m reading in a books, so the tea is the perfect opportunity to come back to reality, by sense.

 

Especially if it smells like cinnamon! To me winter is defined by the sweet smell of cinnamon. I like to discover this ingredient in different products, but especially in tea. It completes the whole palette of smells and blends well with the rest of the ingredients.

 

Cinnamon is rich in antioxidants. And they help a lot with keeping our bodies healthy!

It boosts the immune system and also helps with the memory. It’s also delicious!

Immunitea contains cinnamon too. It was the first smell I was able to recognize when I opened the package.

 

When I have an inspirational moment, which I have to admit, doesn’t happen often, I let my imagination loose and also keep a cup of tea next to me. Sometimes it’s a dangerous activity, because in the past I used to work with brushes for my watercolor paintings. So I also had a glass of water next to me, to clean the brushes. Having the tea and the water so close, most of the times I almost dipped the brush with color into the tea instead of the water. Luckily I always stopped before it happened.

 

Now I’ve changed the brushes with this watercolor pen. You put the water inside and outside it has a brush and you can paint like that. So my tea is not in any danger!

 

I like to pamper myself, at least once a week. So I pick a day, where I apply a facial mask, I take a warm relaxing shower and light scented candles in my room. Until the masks does its tricks, I sip a warm tea for hydrating and energy boost.

 

Immunitea helps me maintain this beauty ritual. It contains goji berries, which prevent premature ageing, help the immune system and sight.

 

It has beneficial ingredients, like green tea. That helps with blood flow and it prevents fat from depositing on blood vessels and also destroys fat already accumulated.

 

Colds and viroses, which are very common during this time of year. Immunitea contains ingredients that prevent those from happening.

 

Thyme fights infections and helps the digestive system. Ginger is well known and recommended for fighting colds.

 

Black elderberry, which I haven’t heard of until now, helps our bodies to fight with bronchitis, pharyngitis and infections. It boosts the immune system, making it resistant to colds.  Sweet woods neutralizes the toxins and protects our bodies.

 

Discover the rest of the ingredients by yourself!

 

It’s the perfect mix for this winter, also ideal for the transition periods in between seasons. It comes in a biodegradable bag, in a huge quantity that will last you for a long time even if you drink it daily. So, enjoy your tea!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.