Compleul acesta este primul meu de acest tip. Cel puțin primul ales de mine, mai am un compleu fustă și top de la bunică-mea, dar acela este clasic, din șifon și nicidecum nu se încadrează în categoria urban chic.
A fost o alegere inspirată, pentru că un astfel de compleu fustă și top era ceva ce pândeam încă de toamna trecută. Mi se pare acea piesă unică ce poate fi mixată atât ca atare, cât și cu alte piese din garderobă.
Îmi place faptul că te provoacă la asortat și la aranjat prin dulapul cu haine. Un lucru care mie îmi place foarte mult!
Compleu fustă și top BonPrix, urban chic style
Acest compleu este dintr-un material sustenabil. Știți că am mai abordat tema modei sustenabile cu BonPrix, pentru că în anii aceștia am tot ales materiale naturale pentru sezonul cald. Având în vedere creșterea temperaturilor recente, astfel de materiale, precum bumbacul sau inul, ajută la menținerea temperaturii corpului într-o variabilă sănătoasă.
Nuanța sa este de asemenea una care m-a cucerit. Este un verde fistic sau un verde deschis pastelat. Arată foarte frumos, în special dacă ai pielea ușor mai bronzată. Eu nu mă încadrez, doar vă zic, așa ca idee.
Fusta BonPrix
Îmi place faptul că are talia înaltă. Ador fustele și pantalonii cu talie înaltă. Se mulează bine pe corp, așadar cam tot acest compleu fustă și top este spre body-con. Adică îți conturează corpul, talia îndeosebi.
Materialul ei este unul fin, la fel ca și topul. Dar la fustă se simte deosebit de bine, cumva comod. Lungimea fustei este una excelentă pentru că vine exact deasupra genunchilor. Nu este nici foarte ridicată, cât să îți faci griji, dar nici foarte lungă încât să nu pari prea conservatoare. Este fix în pix!
Bumbacul este combinat cu poliester, ceea ce îi conferă elasticitate și o maleabilitate bună pentru atunci când ești în mișcare. Mi se pare un compleu fustă și top minunat pentru plimbări în parc, alergat sau jucat badminton.
Top BonPrix
Faptul că acest top are un elastic care să încadreze și să se așeze bine în zona taliei, îl face cu atât mai feminin și interesant. Pentru că poate fi purtat atât cu fusta lui pereche, cât și cu alte fuste sau pantaloni cu talie înaltă. Și va sta bine pe corp!
Este unul dintre lucrurile care îmi plac la acest top. Un alt lucru este croiala sa, mai exact cum este lucrat în zona mânecilor. Faptul că este un top care duce către un stil casual, poate sportiv, cu toate astea are detalii feminine și o croială pe măsură.
Nu este un top care să strângă, are lejeritate, însă în același timp încadrează frumos toate zonele corpului. Abia aștept să-l port inclusiv în alte combinații!
Accesorii purtate cu Compleul BonPrix
Mi-am dorit să le menționez pentru că pe BonPrix găsiți niște genți de vară nemaipomenite! Eu am vreo trei și le ador, se mențin bine și au acel ceva al lor care le face mereu la modă.
Geanta aceasta în stil săculeț o găsiți pe prima pagină, dar au și altele noi din paie sau inclusiv de tip sacoșă sau shooper! Sunt de neratat!
Pe lângă asta port un set de inele, nu îl mai găsiți fix pe acesta în stoc însă au altele noi, cu cristale. Accesoriile lor oricum sunt foarte interesante și mereu la prețuri bune. Tocmai de aceea am să vi le recomand de fiecare dată!
Inclusiv la gât port un set de lănțișoare aurii, pe care îl am de acum mulți ani de pe BonPrix. Eu ador combinația bijuteriilor lor, sunt într-un stil minimalist delicat, cu diverse influențe actuale. Și ador când vin la set pentru că mi se par ușor de combinat și de adăugat la diverse ținute. Pe lista mea de cumpărat data viitoare este un lănțișor cu lună și stea. Este adorabil!
Compleu fustă și top BonPrix
Acest compleu mi se pare una dintre acele piese clasice și totuși moderne pe care le poți avea în garderobă. Ideea mea era de a-l lua pe mine rapid, atunci când ies în oraș la o plimbare sau merg la cumpărături. Ador faptul că este o pereche, mi se pare simpatic. Iar culoarea este de actualitate.
Am purtat acest compleu cu o pereche de adidași comozi, tot BonPrix ca întreaga ținută să fie una completă. Dacă vă place încălțămintea sportivă înflorată, să știți că au adus în stoc și aveți de unde alege! Eu ador astfel de încălțăminte pentru că o pot purta atât cu piese basic, cât și cu rochii florale așa cum am făcut pentru ținuta mea BonPrix cottagecore.
Sunt entuziasmată să-l asortez inclusiv cu alte piese BonPrix, așa că evident, de îndată ce filmez videoclipul, o să împărtășesc cu voi și această experiență!
Până atunci nu uitați că pe BonPrix aveți reducere la costumele de baie pentru vara aceasta și noi ne citim săptămâna viitoare! Vă pup și vă îmbrățișez cu drag!