Xaara Novack moartea nu se află la polul opus al vieții, ci face parte din viață.
Pădurea Norvegiană a lui Murakami mi-a dat impresia că citesc o manga ale cărei planuri sunt construite din descrieri simple. Toate stârnesc emoții diferite cu fiecare acțiune. Îl descoperim pe Watanabe, imaginea tânărului retras în lumea proprie, inteligent și politicos. Îi place să citească, autorul face numeroase referințe la autori precum Scott Fitzgerald, John Updike sau Thomas Mann. Însă ceea ce ne poartă ca cititori înapoi în timp, trăind împreună cu Watanabe cea mai importantă perioadă din viața sa, este playlistul pe care-l regăsim între paginile cărții.
Pădurea Norvegiană
Numele romanului este inspirat după melodia Norvegian Wood (Pădurea norvegiană), cântată de Beatles. Autorul s-a lăsat inspirat și de alte mari nume din acea vreme, Billy Joel, Henry Mancini, Billy Evans, Bacharach, Rolling Stones, Jim Morrison, etc. Fiecare trăire a personajului pare a fi expusă într-o melodie potrivită, fiecare eveniment din viața lui Watanabe are un soundtrack asortat.
Student la cămin, într-o perioadă plină de evenimente politico-sociale, alienarea lui față de toată această vâlvătaie pare a-l cufunda într-una proprie. Grevele studențești nu-i dau peste cap viața, îl fac însă precaut în a-și face prieteni, în ciuda faptului că împarte spațiul cu alți studenți. Inclusiv camera cu „Cavaleristul”, poreclă pe care i-o dă colegului de cameră, datorită obiceiurilor sale matinale și fixiste. Motiv de amuzament între el și un amic nou, cu care descoperă că are în comun pasiunea pentru citit.
Nagasawa este tipul carismatic, căruia îi este foarte ușor să obțină tot ce-și dorește.
Provine dintr-o familie bună și își permite luxul de a fi indiferent, uneori arogant. Timpul petrecut cu acesta îi deschide orizontul către plăcerile nocturne, în ciuda faptului că Watanabe este deja îndrăgostit. Însă,nici el și nici Nagasawa nu au rețineri. În special Nagasawa, care se află în relația cu Hatsumi, o fată înțeleaptă și înțelegătoare, care îi acceptă comportamenul depravat, însă care la final îi va conduce pe amândoi către un drum regretabil.
Watanabe povestește ca într-o confesiune doar pentru ochii noștri, despre Naoko prietena din copilărie.
Fata de care se îndrăgostește iremediabli, dar pe care nu o poate avea în întregime. Îi leagă amintiri dureroase. Naoko era iubita lui Kizuki, Kizuki era cel mai bun prieten. În acea perioadă a trecerii de la copilărie la adolescență, sunt un trio de nedespărțit. Cu toate astea, Kizuki se hotărăște să părăsească lumea lor, alegând să se sinucidă.
Naoko ajunge până la urmă într-un azil, unde să se poată recupera după această pierdere. Acolo primește vizitele lui Watanabe, în acea zonă izolată între munți, ajutați de Reiko, profesoara de muzică, internată la același institut, cei doi încearcă să-și întărească și să înțeleagă această legătură dintre ei.
Între timp Watanabe o cunoaște pe Midori, fata din cafenea cu părul scurt și atitudine rebelă.
Idila celor doi și dragostea inedită care îi leagă este total diferită de ceea ce trăiește alături de Naoko. Midori este verdele crud și pur, pe când Naoko mi se pare rece și veștedă, întruchiparea iernii.
Mi-a plăcut mult pasajele erotice ale romanului, aventurile tinerești și explorarea sexualității, tipice japonezilor. Chiar dacă m-am obișnuit cu descrieri mult mai explicite, Murakami reușește să balanseze cuvintele încât să nu cadă către vulgar.
Nu recomand să priviți filmul înainte de a citi cartea, pentru că nu veți înțelege nimic din ce se întâmplă. Finalul este unul tipic pentru Murakami, căruia îi place să-și pună amprenta asupra cititorului cu un prim capitol care să bulverseze și să capteze atenția, ca apoi finalul să fie pe măsură.
Data viitoare voi scrie despre romanul lui Yasunari Kawabata, Vechiul oraș imperial. Probabil îmi va lua mult timp să îi fac recenzia, datorită referințelor istorice, artistice și a faptului că vreau să iau fiecare din această referință în parte și să o explic sau să o detaliez, pentru a descoperi împreună câte ceva nou legat de istoria Japoniei.
Cred ca este una din cele mai frumoase recenzii citite de mine. Mi-a placut atat de mult incat am sa fac o vizita cat mai curand la librarie. Chiar vreau sa citesc cartea.
Mi-a placut modul cumai descris-o, ai povestit indeajuns de mult ca sa o faci foarte interesanta, dar nu suficient pentru a imi statisface curiozitate :)) Misterul inca e bine ascuns <3
Astept recenzia la Vechiul oras imperial, am citit-o si eu si sunt curioasa de parerea ta.
Kisses and hugs>:D<
Multumesc, Zircon! <3 <3
Cartea merita citita, este o lectura usoara, Murakami descrie toata povestea cu simplete, melodiile strecurate sunt si ele placute. Apoi referintele la literatura, de asemenea.
Am incercat sa nu dau totul in vileag, ma bucur ca ti-am captat curiozitatea 😛
😀 Ce bine ca nu sunt singura care a citit Vechiul oras imperial. Mi-a placut mult! O sa ma straduiesc sa fac o recenzie la fel de buna.
Lots of kisses and hugs!
[…] Pădurea Norvegiană […]
[…] Pădurea Norvegiană […]