Follow:

Kazuo Ishiguro – Un artist al lumii trecătoare

«E greu să prețuiești frumusețea unei lumi în care nu crezi.»
 
Tema cărții este una eternă, trecutul văzut cu ochi critici de generațiile mai tinere. Chiar dacă subiectele și personajele sunt total diferite, mi-a amintit puțin de Maestrul de Go, al lui Yasunari Kawabata.
Masuji Ono este un artist aflat la vârsta pensionării, pe care împrejurările din prezent îl poartă înapoi către un trecut pe care și-l însușește cu mândrie în ciuda greșelilor tinereții. Aflat în permanență dihotomie, revelațiile tumultoase din trecut cântăresc greu în prezent.
Într-o Japonie abia ieșită din ruinele celui de-al  Doilea Război Mondial, care încearcă să nege un trecut sângeros și să închege un viitor surâzător, unde influențele americane sunt omniprezente, artiștii vechi precum Ono, încep să fie priviți dizgrațios. Judecat cu asprime, chiar și de unul dintre foștii săi elevi, care în trecut fusese un mare admirator al profesorului său, bărbatul refuză să cadă pradă acestor supărări ce se învârt în jurul său și a familiei sale.
«Poate că nu e un lucru ușor, dar recunoscându-ți greșelile săvârșite de-a lungul vieții, câștigi o anume satisfacție și demnitate. În orice caz, nu trebuie să-ți fie rușine de greșelile făcute cu bună-credință. Cu siguranță însă este mult mai rușinos să nu poți sau să nu vrei să le accepți. »
 
Cred că acesta este esența caracterului său, Masuji Ono nu neagă nimic, pentru că altfel s-ar nega pe sine. Și poate că  toată această acceptare de sine, le este propice doar artiștilor. Poate că alții s-ar judeca mai aspru, ar regreta mai abitir și bătrânețea lor nu ar fi decât un șir de supărări care probabil nu se vor stinge decât cu închiderea ochilor.
Ce mi s-a părut iar foarte plăcut la caracterul personajului, a fost refuzul său de a ține ranchiună sau de a se supăra ușor. Nu se consumă nici la discuțiile în contradictoriu cu fiicele sale și nu se pierde cu firea nici când știe că trecutul său va fi discutat la un Miai, întâlnindu-și viitorii cuscri.
Ține piept chiar și profesorului său, care încearcă să-l avertizeze despre modul său de a privi viața, ilustrând-o într-un mod tăios, fără a se feri de judecată. Renunță la a picta scenele de noapte cu gheișe și alți artiști care se perindă constant sub lumina roșie a felinarelor, alegând  să ilustreze luptele soldaților și toate rezultatele unui război fără rost.
«Am învățat multe contemplând lumea plăcerii, am învățat să-i surprind frumusețea fragilă, dar acum simt că este timpul să mă îndrept spre alte lucruri. Sensei, cred că în vremuri tulburi ca ale noastre artiștii trebuie să învețe să aprecieze mai degrabă lucrurile palpabile decât acele lucruri încântătoare care dispar în lumina dimineții. Artiștii nu trebuie să rămână la nesfârșit într-o lume închisă, decadentă. Sensei, conștiința mea îmi spune să nu mai rămân veșnic un artist al lumii trecătoare
 
«Dacă dai greș acolo unde ceilalți nu au avut curajul ori voința de a încerca măcar, îți rămâne totuși consolarea – mai precis, satisfacția adâncă – pe care o dobândești din această privire retrospectivă asupra vieții tale. »
 
Când eram mai mică obișnuiam să evit cărțile în care personajul era bătrân. Mi se părea că le-ar lipsi acel avânt de naivitate și nu ar avea aceeași prospețime. Treptat am descoperit că în astfel de cărți sunt un bun ghid al prezentului. Același lucru o pot spune și despre cartea lui Kazuo Ishiguro.  Deși vorbește de un bătrân artist nipon, viața lui fiind unică, păstrează însă o asociere cu situațiile etern valabile.
Unul dintre lucrurile esențiale pe care l-am învățat citind cartea și pe care-l recomand oricui, căci este un adevăr de netăgăduit ar fi libertatea de exprimare, a nu trăi cu teama de a-ți spune părerea, de a alege un lucru sau altul.
« – Ofițerii, politicienii, industriașii, spune Matsuda pe neașteptate, toți au fost acuzați de soarta țării. Cât despre noi, Ono, contribuția a fost întotdeauna marginală. Nimănui nu-i mai pasă astăzi de ce am făcut – tu, eu sau alții ca noi. Se uită la noi și văd doar doi bătrâni în baston.»
 
Cred că este unul din citatele mele favorite din carte, pentru că este naturalețea lucrurilor. Nimic nu poate ucide ideile, arta va birui într-un mod sau altul. Chiar dacă uneori artiștii par a fi ascunși sub cortina nesiguranței, de partea cealaltă sunt cei care joacă deschis pe scena vieții. Curajul nu trebuie să lipsească, pentru că la urma urmei, în ciuda zâmbetului de complezență, cu toții știm cine se face vinovat când faptele sunt puse în discuție.
«Tinerii curajoși mor pentru o cauză stupidă, iar adevărații vinovați sunt încă printre noi. Se tem să se arate așa cum sunt, să-și recunoască vinovăția.»
 
Recomand cartea cu căldură, oricui dorește să învețe cât de mult oamenii se aseamănă între ei, greșelile se comit indiferent de continent sau de timpul petrecut între ele. Și la final mă întreb dacă cumva suntem pedepsiți să ne autodistrugem, dacă suntem atât de ignoranți sau poate că nu ne putem îndrepta către un viitor mai bun pentru că n-am priceput încă cum stă treaba cu trecutul…
Tot ce știu este că artiștii au imunitate. Doar cei care luptă cu adevărul în brațe, desigur.
Am găsit cartea la reducere, aşa că intră şi comandă!
Lots of love!

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Zircon

    Multumesc Xaara pentru momentele placute pe care l-am petrecut citindu-ti recenzia. Foarte frumoasa. M-a impresionat mult si astept cu nerabdare sa o gasesc si eu ca sa o pot citii.

    Mi-au placut paragrafele pe care le-ai citat enorm de mult. Nu am cuvinte cand am o stare ca cea de acum, sunt doar dorinca de …Cunoastere, cred :)) e greu de descris. Oricum, sunt sigura ca o sa citesc cartea! Merci inca o data.

    Hugs and kisses >:D<:*:*:*:*

    27 septembrie 2013 at 15:22
    • Reply Xaara Novack

      Zircon ma bucur ca ti-am facut ziua mai frumoasa :3 :* Cred ca se gaseste pe librarie.net. S-ar putea sa fie la reducere chiar, nu stiu sigur. Eu doar ce mi-am comandat doua carti.

      Padurea Norvegiana a lui Haruki Murakami si Sorina Popescu – Mireasma trandafirilor salbatici. Pe ultima am citit-o deja 😛 dar las recenzia pe luna octombrie. Mai rumeg la citate si re-citesc paragrafele preferate.

      >:D< Imi place mult sa aud asta, ca ai chef sa citesti, sa cunosti, sa descoperi. Tine-o tot asa, sunt sigura ca iti va prii in orice situatie in care te vei afla. 🙂
      Lots of hugs and lots of kisses! :* :* :* >:D<

      27 septembrie 2013 at 15:40

    Leave a Reply