beauty&style cosmetics make-up skincare Yves Rocher

Esențialele verii: îngrijire și răsfăț

Vara este anotimpul meu preferat, în principal datorită soarelui (deși îl prefer cu moderație). Atunci când plouă nu este totul trist și rece, din contră, este răcoritor și liniștitor. Sunt vacanțele sau concediile, hainele mai ușor de purtat…fructe, legume din plin! Lubeniță…și mă opresc aici pentru că deviez de la subiect.

Esențialele verii mele sunt produse accesibile. Îmi place să aleg strictul necesar și să nu mă încarc excesiv, în special într-un anotimp atât de călduros. Vara pentru mine înseamnă minimalism. 

Atunci când mă gândesc la vară, primul lucru la care mă gândesc este bronzatul. Și pentru că am tenul palid și pielea care se înroșește la soare, mereu am întâmpinat probleme în a mă bronza uniform sau a păstra bronzul mai mult timp.

De obicei pe picioare este zona cea mai dificilă pentru mine, mereu le am albe, păstoase, uneori nu mă deranjau, ci doar persoanele din jur făceau remarci, cum că ar trebui să stau mai mult la soare. Lucru care nu îmi place. Prefer umbra, prefer să stau în casă sau undeva unde să nu mă bată soarele.

Una peste alta, anul acesta am decis să folosesc un autobronzant. Dar nu unul cu bronzare imediată (ca să nu am un șoc prea mare) ci unul cu bronzare treptată. Am ales Yves Rocher  Lapte hidratant de corp cu bronzare progresivă și mă bucur că am luat hotărârea aceasta. Inițial am vrut ceva din Sephora, dar cum nu mai încercasem nimic până acum, am zis că pentru început nu strică o investiție mai mică, pentru a vedea cum se procedează și cum se comportă pielea mea.

esențialele verii

M-am documentat puțin înainte de a-l folosi, astfel încât împreună cu acesta am luat și un gel de duș exfoliant, cu mango și coriandru (care miroase super!). După ce am exfoliat bine tot corpul, l-am aplicat în straturi uniforme, peste tot și apoi am respectat indicațiile de pe etichetă. M-am spălat bine pe mâini după aplicare și m-am ferit de contactul cu apa timp de trei ore. Laptele de corp miroase frumos, ușor dulceag și are ingrediente de origine vegetală precum sevă de agave sau ulei de susan.

Bronzul nu a apărut brusc pe pielea mea, a durat cam trei-patru zile să își facă apariția. Îmi place cum se vede, este o nuanță subtilă, uniformă și fără urme. Adică nu există zone în care să pară că este un bronz pronunțat sau un ton mai închis.

Am folosit cam un sfert din recipient într-o săptămână, deci tot recipientul cred că este suficient pentru o aplicare constantă timp de aproximativ o lună de zile. După care, trebuie recumpărat. Având în vedere că nu are un preț foarte piperat, eu zic că este ok și așa.

esențialele verii

Următorul pe listă a fost un produs drag mie, tot de la Yves Rocher, pentru îngrijirea părului. Mai bine zis, un balsam reparator pentru vârfuri uscate. Având în vedere că părul meu este mereu vopsit, plus expunerea la soare, vârfurile sunt cele mai afectate. Și de aceea am ales să-i ofer o îngrijire mai intensă vara aceasta.

Și pentru că îmi doream de ceva vreme să încerc un rimel nou, am ales tot Yves Rocher, mascara waterproof, volum spectaculos. L-am probat deja, se comportă foarte bine și chiar este rezistent la apă. Mi-a alungit genele dar mai mult decât atât, mi-a plăcut că nu le-a unit între ele, stil păianjen, din contră, le-a dat și puțină densitate. Partea care la mine a fost un minus, este că acest tip de mascara, se dă jos cu un demachiant uleios. Iar eu am apă micelară. Așa că am improvizat cumva cu ulei de ricin și am rezolvat problema!

Mascara Waterproof merge perfect pentru vară, pentru zilele la mare sau la piscină, pentru când ne prinde o ploaie torențială și nu avem umbrelă, lacrimile de bucurie de la absolvire… Știți voi genul de situații!

Pentru evidențiarea bronzului, în special în zona pomeților am ales perle autobronzante de la ArtDeco. Au puțină strălucire în compoziție și oferă tenului acel aspect sănătos, fără să pară încărcat. Eu le ador pe timp de vară!

Și pentru că tenul are o nuanță diferită față de perioadele din primăvară-toamnă-iarnă, am ales un BB Cream de la Garnier  Miracle Skin Perfector, care uniformizează nuanța tenului. Pentru mine este alegerea perfectă vara, fiind cu o nuanță mai închisă decât tenul meu. Nu încarcă pielea, nu astupă porii și este numai bună pentru un machiaj lejer, de vară. Are și SPF 15 așa că este destul de potrivită pentru o purtare de zi cu zi.

Nu puteam uita de îngrijirea picioarelor! De aceea am ales Pila Scholl Velvet Smooth cu particule de diamant. Exfoliază gentil tălpile și este foarte ușor de folosit. O să vă las cu un tutorial mai vechi, unde vorbesc în detaliu despre ea. Cert este că îmi place să o folosesc și călcâiele mele arată mereu bine!

Sper să vă fie utilă postarea. Voi ce produse folosiți vara aceasta?

School velvet smooth
beauty&style body care buzzstore

Experiența Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant

De curând m-am înscris pe BuzzStore, pentru că aveam câteva prietene bloggerițe care făceau recenzie la produse noi, intrau în campanii interesante și mi-a plăcut. Astfel am aflat că nu e musai să fii blogger, poți fi și vlogger sau bine ancorat în ceea ce înseamnă social media, astfel încât să poți promova produsele respective într-un mod cât mai variat.

Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant este o pilă electronică, ce vă ajută să vă îngrijiți picioarele în intimitatea casei voastre. Fără vizite la salon, ba chiar la un dermatolog pentru a scăpa de crăpături sau de pielea întărită.

De ce cristale de diamant? Ele îndepărtează delicat pielea îngroșată și lasă acea senzație de moale și catifelat imediat după folosire. Nu rănesc straturile sănătoase ale pielii, ci o protejează, exfolierea fiind una care de asemenea elimină celulele moarte și nu trece de epidermă.

Care sunt cauzele crăpării călcâielor sau a bătăturilor? Faptul că ne deplasăm tot timpul, purtăm încălțăminte neadecvată sau statul în picioare, toate acestea contribuie treptat la aceste mici neplăceri, care dacă nu sunt îngrijite la timp, pot deveni neplăceri foarte mari. Tot timpul este mai bine să combați decât să tratezi.

Pielea picioarelor devine sensibilă foarte ușor, în special vara, astfel ea poate fi ținta infecțiilor sau a micozelor. De aceea pielea uscată, exfoliată și bătăturile trebuie îndepărtate în mod frecvent.

Cum poate fi folosită Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant? Se îndepărtează capacul de la baza aparatului, apoi protecția de culoare roșie și se repoziționează baza. Se pornește și se îndreaptă capul rotativ cu cristale de diamant exact în locurile unde este pielea îngroșată. Nu este nevoie să apăsăm prea tare, ci doar să exfoliem treptat. Nu este indicat să folosim pila electronică pe pielea inflamată sau care sângerează.

scholl velvet smooth

Veți vedea că aparatul se oprește dacă aplicăm prea multă presiune. De aceea este indicat să-l folosim delicat, pentru că își face treaba foarte bine. La final veți observa diferența.

Capul rotativ al pilei electronice Scholl Velvet Smooth conține mici bucăți de cristale de diamant, particule micro abrazive, ce asigură rezultate foarte bune, ajutând în același timp la o mai ușoară îndepărtare a pielii uscate și a bătăturilor, fără a răni straturile sănătoase ale pielii.

Eu în kit am primit serul Scholl Velvet Smooth Ser Intens Hidratant, pentru o catifelare de lungă durată. Este într-un tub care arată asemănător cu un tub de spray, doar că înăuntru se află serul de îngrijire. Veți vedea în videoclip, este aproape transparent și dă o senzație de răcoare și catifelare intensă. Lasă piciorului o senzație plăcută. Este primul ser creat pentru picioare. Oferă hidratarea necesară datorită ingredientelor speciale: acid hialuronic, caviar verde și Pentavitin.

Recomand Scholl Velvet Smooth Diamond Cristals? Cu siguranță! Este un produs de îngrijire care nu trebuie să vă lipsească. Vă scuti de câteva cheltuieli, atunci când veți dori să cumpărați produse cosmetice care să vă ofere doar o soluție temporară și vă va oferi acea îngrijire pe termen lung, de care aveți nevoie. Nu va trebui să vă deplasați niciunde pentru a avea grijă de picioarele dumneavoastră și plusul cel mai mare este sănătatea picioarelor. Scholl Vlevet Smooth cu cristale de diamant mi-a plăcut foarte mult!