Follow:

Cremă pentru păr de la Favisan

favisan crema pentru par

 

În acest an podoaba mea capilară a suferit ceva schimbări. Am fost blondă, șaten deschis ca apoi să ajung la șaten, culoarea mea de acum. Păr vopsit, fragil și cu fir subțire. Evident, nu-mi lipsește balsamul de păr la fiecare spălare. Am o mască hidratantă pe care o aplic în fiecare săptămână. Și îngrijirea continuă cu alte produse pentru păr, care să-l protejeze sau să-l descurce.

 

Simțeam totuși că o mască hidratantă nu este suficientă. Văzusem pe bloguri și pe Instagram, multe fete care încercau produsele de la Vivanatura pentru păr. De la Vivanatura am o mască pentru față cu argilă. Foarte bună! Curăță tenul, este spornică, o am de un an și ceva, iar tubul este încă plin.

 

Pentru podoaba capilară, nu încercasem nimic de la ei. Așa că, la prima mea ieșire în oraș, atunci când am dat de primul Plafar, m-am dus chitită să cumpăr produsul. Doar că treaba de acasă nu se potrivește cu cea de la târg!

 

favisan crema pentru par

 

 

În plafar am găsit o mulțime de alte produse, printre care și crema pentru păr de la Favisan. Evident, m-am apucat să citesc etichete, să compar ingredientele și să caut pe Google. Din titlu și din poze, vă dați seama că m-am întors acasă cu crema de la Favisan. Despre ea tăinuim azi în articol.

 

 

Favisan cremă pentru păr

 

Face parte din gama Favicapilar și conține ingrediente bio pe care le vom descoperi imediat. Este bună împotriva mătreții și căderii părului. Mărește rezistența firului de păr și conține petroleum. Vă spun dinainte, ca să știți! Este o cremă care vă face să mirosiți ca o lampă cu gaz de pe vremea bunicilor.

 

Mod de utilizare

 

Eu o aplic înainte de duș, adică înainte de a-mi spăla părul. Pun o cantitate mică în palmă și distribui crema pe tot părul. În caz că mi se pare puțină, repet procedeul. Îmi iau un minut sau două pentru a masa produsul la rădăcina firului de păr și să-l distribui bine până către vârfuri. Apoi îmi văd de treabă prin casă, vreo 30 – 60 de minute. Scriu un articol sau îmi aranjez cosmeticele, mai șterg praful. Găsesc întotdeauna ceva de făcut!

 

După ce am lăsat-o să își facă efectul, intru la duș și îmi spăl părul cum o fac de obicei. Se folosește odată pe săptămână. Eu o folosesc odată la două săptămâni pentru că alternez între acest tratament și masca hidratantă de la Petit Marseillais.

 

Efecte

 

Crema pentru păr de la Favisan hidratează părul, îl descurcă foarte bine și îi dă volum. Dacă ar fi să compar Crema cu petroleum de la Favisan cu Tratamentul cu petroleum de la Gerovital, aș alege Favisan. Este cu mult mai cremoasă, nu conține acel iz de alcool și dă părului un volum mai mare comparat cu produsul celor de la Gerovital.

 

Produsul se laudă că timp de 1 – 3 luni circulația sanguină la nivelul pielii capului este îmbunătățită, ceea ce regenerează firul de păr.

 

Minusuri

Două micuțe, dar acum depinde de perspectiva fiecăruia. S-ar putea să nu vă placă mirosul ei și un altul este că poate influența culoarea firului de păr.

 

 

favisan crema pentru par

 

Ingrediente

 

Hai să vedem ce știe să facă!

Apă – deci suntem pe linia de plutire.

 

Petroleum parafinic distilate – nu am descoperit prea multe despre acest ingredient, are întrebuințări în diverse industrii, nu doar legate de frumusețe. Are și un potențial poluant, având în vedere că este petrol. Petrolul provine din sol, din fosile, apoi se duce în mediu și astfel contribuie la încălzirea globală. Felicitări mie, încă un produs pe care trebuie să-l gândesc înainte de a-l mai achiziționa.

 

Glycerin – este un compus alcoolic ce poate proveni de la plante sau animale. Desigur, poate fi replicat și în laborator. Hidratează și îngrijește părul.

 

Stearinum – este un acid obținut din grăsimi animale sau vegetale. Are întrebuințări diverse, nu doar în industria cosmetică. Îl întâlnim în industria auto sau textilă. Poate cauza erupții acneice, dar cum în cazul de față îl folosim doar pentru îngrijirea părului, nu cred că ar exista probleme. Eu una n-am avut și folosesc produsul de mai bine de o lună.

 

Castor Oil – adică ulei de ricin, un ulei vegetal extras din planta Ricinus communis. Este obținut prin presarea semințelor și ajută la hidratarea scalpului, stimulează creșterea părului și ajută la combaterea mătreței.

 

Actium Iappa scris greșit pe ambalaj și rectificat de Google ca Arctium Iappa – adică extract de brusture, folosit ca plantă medicinală. Ajută la tratarea mătreței și combate căderea părului, fiind un tonic foarte bun.

 

Urtica Dioica – extract de urzică, folosit pentru păr încă din antichitate. Conține vitamine și minerale care ajută la creșterea părului, la protejarea firului de păr și în a reduce inflamațiile sau problemele scalpului.

 

Salvia officinalis – salvia are efecte antibacteriene, combate căderea părului. Ajută părul să se mențină sănătos, îi dă strălucire și îi intensifică nuanța.

 

Triticum germinatum – ulei din germeni de grâu, care are proprietăți emoliente și conține acizi grași, hidratanți precum și vitamine.

 

Juglans regia – extractul de nucă, ajută la combaterea căderii părului, îi oferă strălucire și o nuanță mai intensă.

 

Olive oil – ulei de măsline, hidratant, combate căderea părului și îi dă volum.

 

Potassium Sorbate – sarea de potasiu folosită ca alternativă a parabenilor. Are potențial alergic și toxic.

 

Cetyl Alcohol – Este un alcool gras, emolient care ajută la îmbinarea ingredientelor din produsele cosmetice.

 

Mel – adică miere. Ajută la creșterea părului. Conține antioxidanți care curăță scalpul și mențin părul sănătos. Previne infecțiile și ajută la combaterea problemelor precum mătreața, eczemele sau psoriazisul.

 

Retinyl palamitate (vitamina A) – sau retinol, care dă volum și strălucire părului.

 

Tocopherol (vitamina E) – antioxidant ce se regăsește în mod natural la diverse ingrediente cum sunt cerealele sau nucile.

 

favisan crema pentru par

 

Concluzii

 

Pe lista de ingrediente a produsului apare și ceva în plus: Favibeauty Oil. Ingredient care nu își are locul acolo și mă mir că cei de la Ministerul Sănătății au lăsat lista așa. Având în vedere că și-au dat acordul pentru acest produs. Mă rog, ce așteptări să ai de la politicieni…

 

Crema pentru păr de la Favisan este un produs foarte bun, dacă ar fi să-l compar cu restul produselor de pe piață. Conține exact acele ingrediente pe care le-am folosi într-o mască de păr făcută în casă : miere, ou , ulei de ricin sau diverse plante, extracte de plante depinde de fiecare.

 

Își face treaba bine încă de la prima aplicare. Are un preț bun comparativ cu alte produse de pe piață, în special cele comerciale. Așadar, vi-l recomand!

 

Voi ce produse folosiți pentru îngrijirea părului?

Comments

comments

Related:

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Popa Oana-Gabriela

    Și eu după ce m-am vopsit am mai mare grija de parul meu pentru ca a suferit câteva transformări..și eu folosesc balsam și masca pentru păr. De acesta crema de păr de la Favisan chiar nu știam și mai făcut curioasă. Poate voi avea ocazia sa o încerc. 😘

    1 noiembrie 2017 at 20:32
    • Reply Xaara Novack

      Daca nu te va deranja mirosul, chiar o recomand! :* Apropo de vopsit si toate cele, zilele acestea cautam o vopsea naturala si am dat peste cea de la Catena – Color&Soin. Se pare ca este foarte buna, tu ai incercat-o? Eu pana acum am folosit de la Garnier, L’oreal si Schwartzkopf. Chiar vreau sa trec la o vopsea care sa nu fie atat de dura cu parul meu. <3

      1 noiembrie 2017 at 21:27

    Leave a Reply